James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Era încântat că putea fi atât de puternic, un funcţionar oficial în ascensiune, în stare de-a
sprijini implementarea politicii petroliere a guvernului, economisind în acelaşi timp banii partenerilor.
- Foarte bine. Dar vizele vor fi valabile doar pentru două săptămâni şi licenţa va costa... se
gândi o clipă, va costa cinci mii de dolari pe aparat, în numerar, înaintea plecării, şi trebuie să sentoarcă
în două săptămâni.
- Nu, nu pot să obţin atâţia bani lichizi la vreme. Aş putea să vă dau o chitanţă sau un cec
plătibil la o bancă elveţiană, pentru două mii de dolari pe aparat.
Se târguiră câteva clipe şi se înţeleseră la trei mii o sută de dolari.
- Mulţumesc, aga McIver, spusese politicos Ali Kia. Vă rog, prefaceţi-vă deprimat la
plecare, ca să nu încurajaţi pe pungaşii care aşteaptă afară.
Când McIver se află în maşină, îşi scoase hârtiile şi se uită îndelung la semnături şi ştampila
oficială.
- E aproape prea frumos ca să fie adevărat! murmură cu glas tare.
Sosirea avionului e legală! Kia spune că suspendarea n-o să ne afecteze pe noi, avem permis
de ieşire pentru trei elicoptere de care-i nevoie în Nigeria pentru ceva mai mult de nouă mii de
dolari, faţă de valoarea lor de trei milioane, e mai mult decât cinstit. N-am crezut niciodată c-o să
mă descurc cu toate astea!
- McIver, îşi spuse vesel, meriţi un scotch! Un scotch foarte mare!
În partea de nord a oraşului, la periferie; ora 6,50 seara. Tom Lochart ieşi din taxiul vechi şi
jerpelit şi îi dădu şoferului o hârtie de douăzeci de dolari. Impermeabilul şi uniforma de zbor erau
şifonate şi el era foarte obosit, nebărbierit, murdar şi se simţea soios, dar bucuria de a fi în sfârşit în
faţa casei şi lângă Şeherezada îndepărtă toate astea. Cădeau câţiva fulgi de zăpadă dar nu-i băgă în
seamă şi se repezi în clădire şi pe scări la etaj. N-avea nevoie să încerce liftul: nu funcţiona de luni
de zile.
Maşina pe care o împrumutase de la unul dintre piloţii de la Bandar-e Delam rămăsese ieri
fără benzină jumătatea drumului către Teheran, căci indicatorul rezervorului era defect. O lăsase la
un garaj şi se-nghesuise într-un autobuz şi-apoi într-altul şi după nenumărate pene, întârzieri şi
ocolişuri, ajunsese la autogara din Teheran în urmă cu două ore. N-avusese unde să se spele, nu
exista apă curentă, toaletele erau doar obişnuitele găuri în pământ, înfundate, mizere şi bântuite de
muşte. Nu găsise taxiuri la staţia de taximetre sau pe străzi. Nici un autobuz nu trecea cât de cât prin
apropierea casei, şi era prea departe să meargă pe jos. Apoi apăru un taxi şi îl opri şi, deşi era
aproape plin, supunându-se obiceiului, smuci uşa şi îşi făcu loc înăuntru implorându-i pe ceilalţi
pasageri să-i îngăduie să împartă cu ei maşina. Se ajunse la un compromis rezonabil. Ei s-ar fi simţit
onoraţi dacă el ar fi rămas, iar el s-ar fi simţit onorat să plătească pentru toţi şi să rămână ultimul şi
să plătească şoferului cu bani gheaţă. Bani americani. Fusese ultima lui bancnotă.
Scoase cheia şi o băgă în broască, dar uşa era încuiată pe dinăuntru, aşa că apăsă soneria,
aşteptând nerăbdător ca slujnica să deschidă uşa. Şeherezada n-ar fi deschis niciodată ea însăşi.
Degetele îi băteau pe uşă un ritm vesel, inima-i era plină de iubire. Înfierbântarea lui crescu când
auzi apropiându-se paşi. Zăvorul fu tras şi uşa se crăpă de un deget. O faţă ciudată, acoperită de
chador se holbă la el.
- Ce doreşti, aga?
Vocea era aspră ca şi limba pe care-o vorbea, înfierbântarea lui se topi, lăsând în urmă-i un
gol ameţitor.
- Cine eşti? spuse la fel de răstit.
Femeia vru să închidă uşa, dar el îşi strecură piciorul între marginea ei şi canat şi o deschise.
- Ce faci în casa mea? Sunt Excelenţa Lochart şi asta e casa mea! Unde-i înălţimea Sa, soţia
mea? Ei?!
Femeia se lumină la faţă, apoi porni cu paşi mărunţi în lungul coridorului către uşa
sufrageriei şi o deschise. Lochart văzu acolo nişte străini, bărbaţi şi femei, şi arme sprijinite de
perete.
- Ce dracu' se-ntâmplă? mormăi în engleză şi intra cu paşi mari în cameră.
Aşezaţi turceşte, desculţi, cu picioarele murdare, doi bărbaţi şi patru femei se uitau nemişcaţi
la el de pe covoarele sale, sprijinindu-se de pernele sale, întrerupţi de la masa pe care o luau în faţa
320