James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Nu-i vorba de bani, răspundea întotdeauna.
McIver privea pierdut la geana roşie de lumină întinsă către sud-est, peste Jaleh, care acum
se lăţise şi se extinsese. În mintea lui era un adevărat vârtej. Jaleh o să fie bomba care-o să arunce în
aer tot Teheranul, îşi zise.
Mai luă o înghiţitură de whisky. Nu-i nevoie să mai pui şi tu gaz peste foc. Sunt destule griji
care te-apasă! Ce dracu' spunea Chinezoiul când am fost întrerupţi? Mi-ar fi trimis vorbă dacă era
ceva important. Până acum n-a dat greş niciodată. Groaznic ce-am auzit de Stanson, ăsta e al treilea
civil, toţi americani, doi de la ExTex şi unul de la Guerney, ucişi de atacatori neidentificaţi în
ultimele câteva luni. Mă întreb dac-or să înceapă şi cu noi. Iranienii îi urăsc pe englezi la fel de mult
ca pe yankei. De unde să mai fac rost de bani? Nu putem să funcţionăm cu o jumătate de milion de
riali pe săptămână. Cumva trebuie să mă bazez pe parteneri, dar sunt la fel de şmecheri ca toț i
ceilalţi și
adevăraţi experţi în a-şi schimba stăpânul.
Bău ultima picătură din pahar. Fără sprijinul partenerilor, am dat de dracu' chiar după atâţia
ani. Ei sunt cei care ştiu cu cine să vorbească, în palma cui şi cât să pună, pe cine să flateze, pe cine
să răsplătească, ei sunt cei care vorbesc farsi, ei au legăturile. Şi totuşi, Chinezoiul avea dreptate:
oricine ar câştiga, Khomeini, Bakhtiar sau generalii, au nevoie de elicoptere.
În bucătărie, Genny sta să izbucnească în plâns. Conserva de haggis pe care o păstrase
ascunsă cu atâta grijă o jumătate de an şi pe care abia o deschisese "avusese un defect, iar conţinutul
ei era stricat. Lui Duncan îi plăcea atât de mult... Oare cum putea să-i placă un asemenea amestec
nedefinit de bucăţi de inimă, ficat, plămâni şi carne de oaie, ceapă, seu, verdeţuri, totul înghesuit
într-o traistă făcută din stomacul sărmanei oi, apoi fiartă câteva ore?
- Uh! La naiba cu toate!
Îl pusese pe tânărul Scot Gavallan, care jurase să păstreze taina, să aducă cutia când se
întorsese din ultimul său concediu, pentru această ocazie specială. În ziua aceea era aniversarea
căsătoriei lor şi aceasta era surpriza ei pentru Duncan.
La dracu', nu-i vina lui Scot că afurisita de cutie a fost stricată, se gândi nenorocită. Totuşi,
la naiba, la naiba, la naiba! Am gândit toată cina asta afurisită de luni de zile şi acum s-a dus pe apa
sâmbetei. Mai întâi nenorocitul de măcelar mă lasă baltă, deşi i-am plătit de două ori mai mult decât
de obicei, înainte, înghiţi-l-ar Iadul cu Insha'-Allahul lui cu tot, şi după asta, pentru că afurisitele de
bănci sunt închise şi n-am nici un pic de mărunţiş ca să-l mituiesc pe împuţitul de concurent al
ticălosului ăsta ca să-mi vândă un picior de miel proaspăt, nu pulpa veche de berbec pe care-a
promis-o, apoi băcănia intră brusc în grevă, apoi...
Fereastra micii bucătării era pe jumătate deschisă şi auzi o altă rafală de mitralieră, mai
aproape de data asta. Apoi, purtat de vânt, veni din depărtare sunetul răguşit al mulţimii: Allahhh-u
Akbarr... Allahhhh-u Akbarrrr... repetat mereu şi mereu. Se cutremură, descoperind o curioasă
ameninţare în el. Înainte să înceapă tulburările găsea liniştitoare cele cinci chemări zilnice ale
muezinului din vârful moscheii. Nu şi acum, nu revărsându-se din gâtlejurile gloatei.
Urăsc locul ăsta acum, îşi zise, urăsc armele şi ameninţările. Mai găsise una - a doua - în
cutia poştală, ca şi cealaltă prost bătută la maşină şi copiată pe cea mai ieftină hârtie. "Pe 1
decembrie ţi-am dat ţie şi familiei o lună ca să părăseşti ţara noastră. Eşti încă aici, eşti acum
duşmanul nostru şi o să ne luptăm cu voi fără răgaz". N-avea nici o semnătură. Aproape fiecare
cetăţean străin din Iran primise una.
Urăsc armele, urăsc frigul şi lipsa de încălzire şi de lumină, urăsc toaletele lor împuţite pe
care stai cu genunchii la gură ca un animal, urăsc toată violenţa asta stupidă şi distrugerile a ceva ce
a fost într-adevăr foarte frumos. Urăsc statul la cozi. Lua-le-ar dracu'! Pe ele şi pe împuţiţii care au
găurit cutia de haggis, împuţita asta de bucătărie minusculă şi spurcata de plăcintă cu carne
conservată. Pe viaţa mea, nu înţeleg de ce le place bărbaţilor. E ridicol! Carne tocată din conservă,
amestecată cu cartofi fierţi, puţină ceapă, unt şi lapte - dacă-l ai - cu pesmet măcinat deasupra şi
coaptă până se rumeneşte. Ah! cât despre conopidă, numai mirosul mă face să vărs. Dar am citit că
e bună pentru diverticulită şi toată lumea poate să bage de seamă că Duncan nu se mai poate să mă
ducă pe mine! L-o fi aiurit pe Charlie? Mă-ndoiesc. Cât despre Claire, ce prostie să laşi un bărbat
atât de bun! Mă întreb dacă Charlie a aflat vreodată despre aventura pe care a avut-o cu pilotul de la
Guerney! Cred că nu-i nici un rău în asta - dacă nu te prinde cineva - e greu să stai atât de multă
32