James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Mi-am luat libertatea să vă prezint în scris, ca să vă scutesc de tot efortul, domnule
ministru, cu copii adresate Controlului Traficului Aerian de la Kisii, Kowiss, Shiraz, Abadan şi
Teheran.
Kia citi cu grijă hârtia de deasupra. Era în farsi şi engleză, simplă, directă şi cu formulările
oficiale corecte. Degetele îi tremurau. Ca să semneze aşa ceva şi-ar fi depăşit cu mult autoritatea,
dar acum, cu primul ministru adjunct în dizgraţie, ca şi propriul său superior - amândoi presupuşi
demisionaţi de către încă misteriosul Komiteh Revoluţionar - şi cu haosul în creştere în guvern, ştia
că trebuia să-şi asume riscul. Nevoia imperioasă pentru el, familia lui şi prietenii lui de-a avea
oricând acces la un avion particular, în special un reactor, făcea ca riscul să merite.
Pot spune întotdeauna că şeful mi-a spus s-o semnez, îşi zise ascunzându-şi nervozitatea din
priviri şi de pe chip. Aparatul e un dar de la Allah - în caz că vor fi împrăştiate minciuni despre
mine. Afurisitul de Jared Bakravan!
Prietenia cu câinele ăla de bazaari aproape m-a târât şi pe mine în trădarea lui împotriva
statului. N-am împrumutat bani în viaţa mea, şi nici nu m-am amestecat în comploturi cu străinii,
nici nu l-am sprijini pe Şah.
Ca să-l descumpănească pe McIver, aruncă hârtiile lângă scrisoarea de prezentare cu un gest
aparent furios.
- S-ar putea face ca aceasta să fie aprobată. Va fi o taxă de aterizare de cinci sute de dolari.
Asta e totul, domnule McIver? întrebă, ştiind că nu era.
Hoţ de câine englez, crezi că poţi să mă prosteşti pe mine?!
- Doar un singur lucru, excelenţă. McIver îi întinse ultima hârtie. Avem trei aparate care au
nevoie disperată de reparaţii şi întreţinere. Este necesară o viză de ieşire semnată ca să le trimit la
Al Shargaz.
Îşi ţinu răsuflarea.
- Nu-i nevoie să trimiteţi din ţară aparate preţioase, domnule McIver. Reparaţi-le aici.
- O, aş face-o dacă s-ar putea, excelenţă, dar n-am cum. Nu avem nici piesele şi nici
mecanicii şi fiecare zi în care vreunul dintre elicopterele noastre nu funcţionează ne costă o avere pe
partenerii noştri. O avere!
- Nu mă-ndoiesc că le puteţi repara aici, domnule McIver. Aduceţi doar piesele de schimb şi
mecanicii de la Al Shargaz.
- Separat de costul reparaţiilor, sunt de întreţinut echipele şi plata lor. Totul este foarte
scump. Poate ar trebui să amintesc că ăsta este costul suportat de partenerii iranieni. Face parte din
înţelegerea noastră să pună la dispoziţie toate vizele de ieşire necesare.
McIver continuă să-l linguşească.
- Avem nevoie de fiecare piesă de echipament gata de lucru pentru noile contracte Guerney,
dacă hotărârea guvernului de-a aduce producţia de petrol la normal trebuie adusă la îndeplinire.
Fără echipament...
Lăsă propoziţia în suspensie şi din nou îşi ţinu respiraţia, rugându-se să fi ales momeala
potrivită. Kia se încruntă. Orice costa bani din partea iraniană venea în parte şi din propriul său
buzunar.
- Cât de curând pot fi reparate şi aduse înapoi?
- Dacă le pot scoate în câteva zile, două săptămâni. Poate mai mult, poate mai puţin.
Din nou Kia şovăi. Contractele Guerney adăugate la contractele IHC deja existente,
elicopterele, echipamentul, tot restul mijloacelor fixe şi materialele pentru sonde valorau milioane
din care ştia că acum avea a şase parte. Fără să bag nici un ban, chicoti el adânc în sinea lui. În
special, dacă totul e pus la dispoziţie, fără cheltuieli, de acest străin.
- Viză de ieşire pentru trei elicoptere?
Aruncă o privire la ceas. Era un Cartier şi împodobit cu pietre preţioase, un peşcheş din
partea unui bancher care, cu două săptămâni în urmă, avusese nevoie să rămână singur cu o linie de
telex în funcţiune, o jumătate de oră. În câteva minute avea o întâlnire cu preşedintele Controlului
de Trafic Aerian şi putea cu uşurinţă să-l prindă în plasa acestei hotărâri.
- Foarte bine.
319