James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Toţi se mişcă de colo-colo, aşa că e greu să ţii urma tuturor. Ce faceţi aici şi cum stau
lucrurile la Zagros? Rămâneţi la cină. Astă-seară gătesc eu.
Jean-Luc îşi ascunse groaza.
- Iartă-mă, mon vieux, în seara asta e imposibil. Cât despre Zagros... La Zagros lucrurile
sunt perfecte, ca întotdeauna! în definitiv, e sectorul franţuzesc. Am venit aici să-i iau pe cei de la
Schlumberger, mă-ntorc mâine în Qon şi trebuie să-i aducem înapoi peste două zile. Cum aş putea
rezista zborurilor suplimentare?
Zâmbi către Sayada şi ea îi răspunse la fel.
- În definitiv, Charlie, mi se datora de mult un weekend. Unde-i Tom Lochart? Când sentoarce
la Zagros?
Petikin simţi un nod în stomac. De când îl sunase Rudi Lutz, în urmă cu trei zile, de la
turnul de control Abadan, raportând că HBC fusese doborât încercând să se strecoare dincolo de
frontieră şi că Tom se-ntorsese din concediu, nu primiseră nici o altă informaţie decât un mesaj
telefonic oficial, retransmis prin Kowiss, că Lochart pornise înapoi spre Teheran pe şosea. Nu
începuse încă nici o anchetă oficială despre deturnarea aparatului.
Aş da orice să se întoarcă Tom, îşi zise. Dacă Sayada n-ar fi aici, i-aş spune lui Jean-Luc
despre ce e vorba. E un prieten mult mai apropiat de Tom decât mine, dar nu ştiu nimic despre
Sayada. În definitiv ea nu e din familie, lucrează pentru kuweitieni şi povestea asta cu HBC ar putea
fi botezată trădare.
Absent, turnă o ceaşcă şi i-o întinse Sayadei, alta lui Jean-Luc - ceai fierbinte, negru, cu
zahăr şi lapte de capră, care nu le plăcea nici unora, dar pe care îl acceptară din politeţe.
- Tom a făcut ce trebuia, spuse precaut, cu o intonaţie comună. S-a întors de la Bandar-e
Delam alaltăieri, vine pe şosea. Dumnezeu ştie cât o să-i ia, dar ar fi trebuit să fie aici noaptea
trecută. Să sperăm c-ajunge astăzi.
- Asta ar fi perfect, zise Jean-Luc. Atunci ar putea să-i ducă înapoi la Zagros pe cei de la
echipa Schlumberger şi eu mi-aş lua câteva zile libere.
- Abia ai avut una, iar acolo tu comanzi.
- Ei, cel puţin poate să se întoarcă cu mine, să preia baza şi-atunci să mă-ntorc sâmbătă.
Jean-Luc zâmbi Sayadei.
- Vodă! S-au aranjat toate!
Fără să-şi dea seama, luă o înghiţitură de ceai şi fu cât pe-aci să se-nece.
- Mon Dieu, Charlie, te iubesc ca pe-un frate, da' ăsta este merde!
Sayada râse şi Petikin se umplu de invidie.
Nu-i nimic, îşi zise, simţindu-şi inima bătând mai repede, cursa Paulei trebuie să se întoarcă
de pe-o zi pe alta. Ce n-aş da să-i văd ochii luminându-se când priveşte la mine, aşa cum sentâmplă
cu Sayada şi Domnul Cassanova! Mai bine ia-o încet, Charlie Petikin, te-ai putea face de
râs. Ea are douăzeci şi nouă de ani, tu ai cincizeci şi şase şi n-ai făcut altceva decât să vorbiţi de
câteva ori. Da, dar mă excită mai mult decât am fost vreodată în viata mea, şi-acum îl pot înţelege
pe Tom Lochart care a luat-o razna din pricina Şeherezadei.
De pe dulap se auzi soneria emiţătorului. Se ridică şi dădu drumul la aparat.
- Teheranul, dă-i drumul.
- Aici căpitanul Ayre, din Kowiss, pentru căpitanul McIver, urgent!
Transmisia era slabă şi acoperită de paraziţi.
- Aici căpitanul Petikin, căpitanul McIver nu-i aici pentru moment. Te aud doi pe cinci. Cu
ce pot să te-ajut?
- Aşteaptă Unu. Jean-Luc mârâi:
- Ce-i cu Freddy și cu tine? "Căpitan Ayre" și
"căpitan Petikin"?
- E doar un cod, spuse Petikin absent, privind pierdut la aparat, şi Sayada deveni atentă. Lam
încropit la repezeală şi înseamnă că are pe cineva acolo lângă el, sau ascultă cine nu trebuie. Ar
putea fi cineva ostil. Dacă răspunzi la fel, înseamnă că ai înţeles mesajul.
- Asta-i foarte isteţ, spuse Sayada. Aveţi multe coduri, Charlie?
- Nu, dar încep să-mi doresc să avem. E greu al dracului să nu-nţelegi ce se-ntâmplă în
realitate. N-ai cum să te vezi la faţă, n-ai poştă, n-ai telefoane şi telexul e-un chin cu ticniţii ăştia,
313