James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Lângă el se afla Sayada Bertolin. Acum, că intraseră în clădire şi erau singuri, îi cuprinse
sânii prin pardesiu şi o sărută.
- Îţi promit că n-o sa-ntârziem mult; apoi ne-ntoarcem în pat.
Ea râse.
- Bine. Ai oprit masă la French Club?
- Sigur, o s-avem timp berechet.
- Da, cheri.
Purta un impermeabil elegant, gros, pe deasupra uniformei sale de aviator, iar zborul de la
Zagros nu fusese lipsit de greutăţi. Nimeni nu răspunsese la desele sale apeluri radio, deşi eterul era
plin de voci aţâţate, rostind în farsi cuvinte pe care el nu le putea pronunţa sau înţelege. Se păstrase
la înălţimea regulamentară şi făcuse o apropiere tipică de Aeroportul Internaţional Teheran. Nici
acolo nu-i răspunsese cineva. Mâneca de vânt era umflată şi arăta un vânt lateral foarte puternic. Pe
platforma de beton de lângă clădire, alături de alte reactoare - unul dintre ele o epavă scorojită de
foc - se aflau patru Jumbo Jeturi. Unele primeau pasageri - înconjurate de prea mulţi bărbaţi, femei
şi copii, fără nici o ordine la urcare, scările din faţă şi din spate ale cabinei supraîncărcate
primejdios, peste tot prin jur împrăştiate valize si alte bagaje. Nu zărise urmă de poliţist sau de
ofiţer de circulaţie nici acolo şi nici de cealaltă parte a clădirii, unde toate drumurile care duceau
spre aeroport erau supraaglomerate cu maşini care nu se puteau mişca, înghesuite bară la bară.
Parcarea de maşini era plină ochi şi totuşi alte şi alte automobile încercau să se strecoare, în timp ce
pe trotuare se îngrămădeau cei ce coborau din ele.
Jean-Luc îi mulţumise lui Dumnezeu că zbura şi nu trebuia să meargă pe jos şi aterizase fără
probleme la aeroportul apropiat, Galeg'h Morghi. Trăsese elicopterul în hangarul S-G şi organizase
imediat un drum în oraş cu ajutorul unei bancnote de zece dolari. Prima oprire, 1a biroul
Schlumberger, unde fixase o oră, dis-de-dimineaţă, de întoarcere la Zagros, apoi la apartamentul ei.
Sayada era acasă. Ca întotdeauna după ce fuseseră atâta vreme despărţiţi, prima împreunare fu
imediată, nerăbdătoare, dură, egoistă şi mutual explozivă.
O întâlnise la o petrecere de Crăciun, în Teheran, cu un an, două luni şi trei zile în urmă. Îşi
amintea seara cu exactitate. Încăperea era aglomerată şi, în momentul în care sosise, o văzuse de
parcă ar fi fost pustiu înjur. Era singură, îmbrăcată într-o rochie albă şi diafană, sorbind din pahar cu
înghiţituri mici.
- Vous parlez francais, madame? întrebase, ameţit de frumuseţea ei.
- Sory, m'sieur, doar câteva cuvinte. Aş prefera engleza.
- Atunci în engleză! Sunt nespus de bucuros că te-am întâlnit, dar am o dilemă.
- Oh? Care?
- A ș vrea să fac dragoste cu tine imediat!
- Ei?!
- Eşti întruchiparea unui vis... Ar suna mult mai bine în franceză, dar n-are a face, își zisese.
- Te caut de-o veşnicie şi trebuie să fac dragoste cu tine. Eşti atât de irezistibilă!
- Dar... dar soţul meu este acolo, sunt căsătorită!
- Asta-i o condiţie, madame, nu un impediment! Ea râsese şi el ştiuse că era a lui. Un singur
lucru mai rămânea ca să fie totul perfect:
- Ştii să găteşti?
- Da, spusese ea cu o asemenea încredere, încât înţelesese că va fi superbă, că în pat va fi
divină şi că ceea ce îi lipsea avea s-o-nveţe el.
Ce norocoasă este că m-a-ntâlnit pe mine, se gândi vesel şi izbi din nou în uşă. Lunile cât
fuseseră împreună trecuseră în zbor. Soţul ei vizita rar Teheranul. Era un bancher libanez din
Beirut, de origine franceză.
- ...şi deci civilizat, comentase Jean-Luc cu deplină încredere, sigur că ar aproba legătura
noastră, cheri, dac ar afla vreodată. E destul de bătrân în comparaţie cu tine. Sigur că ar fi de acord.
- Nu prea sunt sigură, cheri. Nu are decât cincizeci de ani, iar tu eşti... divin, îi sărise el în
ajutor, ca şi tine!
Pentru el era adevărat. Nu cunoscuse vreodată asemenea piele şi păr mătăsos şi membre
lungi şi o pasiune senzuală care părea un dar ceresc.
310