James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Rusia ţaristă sau sovietică, adevăratul nostru duşman. Eram atât de aproape! Americanii ne mâncau
din palmă, gudurându-se şi împingându-ne cele mai moderne arme ale lor, implorându-ne să facem
ordine în Golf şi să-i ţinem în frâu pe arabii obraznici, să înghiţim petrolul lor, să-i facem vasali, pe
ei şi toate petele alea de muscă, împuţitele şeicate sunite de la Saudi la Oman. Am fi putut răsturna
Kuweitul într-o zi, Irakul într-o săptămână, şeicii Emiratelor şi Arabiei Saudite ar fi şters-o înapoi în
deşertul lor, ţipând după îndurare. Am fi putut obţine orice tehnologie am fi dorit, orice vapor,
avion, tanc, armă, numai cerând-o, chiar şi Bomba, pe Allah! Reactoarele noastre construite în
Germania ar fi făcut-o atât de aproape de a împlini voia lui Allah, noi, şiiţi Iranului! Inteligenţa
noastră superioară, istoria noastră străveche, petrolul nostru şi stăpânirea strâmtorii, care până la
urmă va aduce în genunchi întregul Popor al Mâinii Stângi, atât de aproape de câştigarea
Ierusalimului şi controlul oraşului Mecca, Sfânta Sfintelor! Atât de aproape de a deveni primii pe
Pământ, aşa cum e dreptul nostru! Dar acum, acum totul e primejduit şi din nou încercăm să
păcălim pe diavolii barbari din nord, şi toate din pricina unui singur om! Insha'Allah! îşi zise şi asta
îndepărta o parte din mânie.
Totuşi, dacă Mzytryk n-ar fi fost în camera, şi-ar fi ieș it din minţi şi-ar fi urlat şi-ar fi bătut
pe cineva, pe oricine.
Dar omul era aici şi trebuia să se ocupe de el, de problemele Azerbaidjanului, astfel că-şi
stăpâni mânia şi chibzui următoarea mişcare. Degetele ridicară ultima bucată de halva şi o azvârliră
în gură.
- Ţi-ar plăcea să te însori cu Azadeh, Piotr?
- Ţi-ar plăcea să ai un ginere mai bătrân ca tine? spuse omul cu un râs dezaprobator.
- Dac-aşa vrea Allah... răspunse el punând în glas atâta sinceritate câtă trebuia şi zâmbi în
sinea lui, pentru că, deşi îndepărtată la iuţeală, văzuse lumina bruscă din ochii prietenului său.
Deci aşa, îşi spuse, prima dată când o vezi, o şi vrei! Acum, dacă într-adevăr ţi-aş da-o când
am scăpa de monstru, ce ar însemna asta pentru mine? Multe lucruri. Eşti liber, eşti puternic, din
punct de vedere politic ar fi înţelept şi i-ai băga minţile-n cap şi te-ai purta cu ea aşa cum merită, nu
ca finlandezul, care se gudură pe lângă ea. Ai fi un instrument al răzbunării mele. Sunt multe
avantaje.
Cu trei ani în urma, Piotr Oleg Mzytryk ocupase imensa dasha şi pământurile care
aparţinuseră tatălui său - şi el un vechi prieten al Gorgonilor - lângă Tbilisi, unde de generaţii
Gorgonii aveau şi ei legături foarte importante de afaceri. De atunci, Abdullah Han ajunsese să-l
cunoască îndeaproape, locuind la vilă în nenumăratele sale călătorii de afaceri. Descoperise că Piotr
Oleg era la fel ca toţi ceilalţi ruşi: ascunşi, lăsând prea puţin de la ei, dar, spre deosebire de cei mai
mulţi, săritor şi prietenos. Şi mult mai puternic decât orice alt rus pe care-l cunoştea. Văduv, cu o
fiică măritată, un fiu în marina militară şi nepoţi şi obiceiuri deosebite. Locuia singur în uriaşa vilă,
dacă nu socoteai servitorii şi o rusoaică ciudat de uriaș ă, ciudat de sălbatică. O rusoaică eurasiană,
căreia îi spunea Vertinskaia, trecută bine de treizeci de ani pe care el o întâlnise de două ori în trei
ani, şi pe care o păstra aproape ca pe o comoară unică. Părea să fie în parte sclavă, în parte
prizonieră, în parte tovarăşă de beţie, în parte târfă, în parte călău şi în parte pisică sălbatică.
- De ce nu o omori, să termini odată cu ea, Piotr? întrebase odată când între ei izbucnise o
ceartă violentă şi Mzytryk o scosese din cameră bătând-o cu biciul, în timp ce femeia scuipa şi
blestema, zvârcolindu-se în mâinile servitorilor care o trăgeau de acolo.
- Nu... nu încă...Încă... spusese Mzytryk tremurând, e mult prea preţioasă!
- Ah, da? Da, acum înţeleg.
Abdullah Han fusese la fel de excitat, simţind aproape acelaşi lucru pentru Azadeh, şovăiala
de a arunca un astfel de obiect util cum era ea, mai înainte de a fi pe deplin supusă, târându-se la
picioarele lui umilă şi amintindu-şi cât de mult îl invidiase pe Mzytryk pentru că Vertinskaia îi era
amantă şi nu fiică, astfel ca actul final de răzbunare să poată fi consumat.
Allah s-o blesteme pe Azadeh! îşi zise. Blestemata! Ar fi putut fi copila mamei sale, care
îmi dădea atât de multă plăcere, care-mi aminteşte mereu de ce-am pierdut, ea şi diavolul ei de frate,
amândoi tipare ale mamei la faţă şi purtări, dar nu din acelaşi material de calitate. Ea, care era ca o
hurie din grădina lui Allah! Mă gândeam că amândoi copiii noştri mă vor iubi şi cinsti. Dar nu,
odată ce Naftara s-a dus în Paradis, a ieşit la iveală adevărata lor fire.
305