James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Venea de la nord de graniţă, din Tbilisi.
- Nu chiar, Piotr! Celelalte se supun şi nu-mi dau nici un necaz. Dar asta mă scoate din sărite
dincolo de orice măsură!
- Atunci, alung-o de îndată ce finlandezul a împlinit ce i se cere! Alungă-i! Pe amândoi.
Ochii asiatici adunară cute la colţurile lor, pe faţa plăcută. Adăugă moale:
- Dac-aş fi fost cu treizeci de ani mai tânăr şi ea ar fi fost liberă, ţi-aş fi cerut să-mi îngădui
să ţi-o iau de pe cap.
- Dac-ai fi cerut-o mai înainte să apară nebunul ăsta, puteai să o ai - cu binecuvântarea mea -
spuse acru Abdullah Han, dar îşi ascunse surpriza şi o înlătură, ca să se gândească mai târziu la cele
spuse. Regret că i-am dat-o, cred că-l scoate şi pe el din sărite. Regret jurământul meu înaintea lui
Allah de a-l lăsa în viaţă - a fost un moment de slăbiciune.
- Poate că da. Câteodată e bine să fi mărinimos; ţi-a salvat totuşi viaţa.
- Insha’Allah! A fost mâna lui Allah. El era doar un instrument.
- Desigur, spuse liniştitor Mzytryk, desigur.
- Omul ăsta e un diavol! Un diavol ateist care pute a sete de sânge. Dacă n-ar fi fost străjile
mele - ai văzut tu însuţi - acum ne-am bate pe viaţă şi pe moarte!
- Nu, nu câtă vreme ea e-n puterea ta şi poţi face cu ea ce vrei.
Piotr zâmbi ciudat.
- Dacă Allah vrea, or să fie curând în Iad, amândoi! spuse Hanul, încă furios că trebuia să îl
ţină pe Erikki în viaţă ca să-l ajute pe Mzytryk, când ar fi putut să-l dea mujhadinilor de stânga şi în
felul ăsta să scape de el definitiv.
Mullahul Mahmud, unul dintre conducătorii din Tabriz al facţiunii islamic-marxiste a
mujhadinilor care atacase baza, venise la el cu două zile în urmă şi îi spusese ce se-ntâmplase la
bariera de pe drum.
- Uite aici documentele lor, ca dovadă, se răstise el agresiv. Ale străinului care trebuie să fie
de la CIA şi a doamnei, fiica ta. În clipa în care se întoarce la Tabriz, o să-l ducem în faţa
komitehului nostru, o să-l judecăm, o să-1 aducem la Qazvin şi o să-l dăm morţii.
- Pe Profet, n-o s-o faceţi! Nu, până când nu vă îngădui eu, spusese el imperios, luând
hârtiile. Câinele ăla turbat de străin este însurat cu fiica mea! Nu e de la CIA, e sub protecţia mea
cât vreau eu şi dacă atingeţi chiar şi un singur împuţit de fir de păr roşu din capul lui, sau vă
amestecaţi în treburile lor sau ale bazei mai înainte de a îngădui eu, am să-mi retrag tot sprijinul pe
care vi-l acord pe ascuns şi nimic nu va opri Gărzile Verzi de a şterge de pe faţa pământului toţi
luptătorii de stânga din Tabriz. O să vi-l dau când vreau eu, nu voi!
Mullahul plecase morocănos şi Abdullah îl mai trecuse încă o dată pe Mahmud pe lista lui
de urgenţe. După ce examinase documentele cu grijă şi descoperise paşaportul, actul de identitate al
lui Azadeh şi celelalte vize, fusese încântat, pentru că asta îi mai adăuga putere asupra ei şi a soţului
ei.
Da, se gândi, ridicându-și ochii către sovietic, acum or să facă tot ce le cer, orice.
- Voia lui Allah! însă ea s-ar putea să fie curând văduvă...
- Să sperăm că nu prea curând !
Râsul lui Mzytryk era sănătos şi molipsitor.
- Nu până ce soţul ei nu-şi isprăveşte însărcinarea. Abdullah Han se simţea încălzit de
prezenţa omului acesta şi de sfaturile sale înţelepte şi bucuros că Mzytryk avea să facă ce i se cerea.
Dar totuşi trebuie să fiu un păpuşar mai bun ca până acum, îşi zise, dacă vreau să supravieţuiesc - eu
şi Azerbaidjanul.
În toată provincia, ca şi în Tabriz, situaţia era acum foarte delicată. Insurecţii de diferite
orientări, facţiuni de diferite culori luptându-se între ele, zeci de mii de soldaţi sovietici postaţi chiar
dincolo de graniţă. Şi tancuri. Si nimic între ei şi Golf care să îi stânjenească, cu excepţia mea, îşi
zise. Şi odată ce vor stăpâni Azerbaidjanul -Teheranul fiind de neapărat, aşa cum a dovedit-o istoria
de atâtea ori - Iranul va cădea în mâinile lor ca mărul putred din previziunile lui Hruşciov. Odată cu
Iranul - Golful, petrolul întregii lumi şi Hormuzul. Îi venea să urle de mânie. Allah să-l blesteme pe
Şah care n-a vrut să aştepte, n-a avut mintea să zdrobească cu douăzeci de ani în urmă o revoltă
minoră inspirată de mullahi şi să-l trimită pe Ayatolahul Khomeini în Iad, aşa cum l-am sfătuit eu,
şi astfel a pus în primejdie dominaţia noastră absolută, inevitabilă, asupra întregii lumi, în afară de
304