James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Respiraţia bărbatului deveni şuierătoare. Cel mai în vârstă zâmbi ciudat. Abdullah Han se
întoarse spre Azadeh şi ea aproape ţâşni în picioare, înspăimântată.
- Du-te să o saluţi pe Hananam.
- Da... da, tată... se bâlbâi ea şi ţâşni în picioare.
Erikki se mişcă o jumătate de pas, dar străjile erau pregătite. Unul îl ţintea cu arma, şi ea
spuse aproape să izbucnească în lacrimi:
- Nu, Erikki, eu... trebuie să... trebuie să plec.
Dispăru mai înainte s-o poată opri. Asiaticul sparse tăcerea.
- N-ai de ce te teme. Avem nevoie doar de pregătirea dumitale.
Erikki Yokkonen nu răspunse, convins că era încolţit, că şi el şi Azadeh erau încolţiţi şi
pierduţi, ştiind că, dacă n-ar fi fost străjile, i-ar fi atacat acum, fără şovăire, l-ar fi ucis pe Abdullah
Han şi poate şi pe ceilalţi doi - iar cei trei ştiau şi ei asta.
- De ce-aţi trimis după soţia mea, înălţimea voastră? întrebă el cu aceeaşi voce domoală,
ştiind deja răspunsul. Aţi trimis două mesaje.
Abdullah Han pufni batjocoritor.
- Pentru mine ea n-are nici o valoare, dar are pentru prietenii mei: ca să te-aducă aici şi să te
facă să-i asculţi și,
pe Allah şi Profetul Său, ai să le dai ascultare! Ai faci ce vrea omul ăsta!
Una dintre străji mişcă pistolul mitralieră o fracţiune de milimetru şi zgomotul pe care-l făcu
stârni ecouri în încăpere. Sovieticul cu chip asiatic se ridică în picioare.
- Mai întâi pumnalul tău, te rog.
- Vino să-l iei, dacă ţii atât de mult.
Omul şovăi. Abdullah Han izbucni brusc în râs, un râs crud, care-i enervă pe toţi.
- Lasă-i cuţitul. Asta o să-ţi facă viaţa mai interesantă. Apoi către Erikki: Ar fi foarte înţelept
din partea ta să fii ascultător şi să te porţi frumos.
- Ar fi înţelept să ne laşi să plecăm în pace!
- Ai vrea să-ţi vezi copilotul atârnând de degetele mari?
Ochii lui Erikki se îngustară şi mai mult. Sovieticul mai în vârstă se aplecă înainte, şoptind
ceva la urechea Hanului, a cărui privire nu-l părăsise nici o clipă pe Erikki.
Mâinile se jucau cu pumnalul bătut în pietre preţioase. Când străinul isprăvi, dădu din cap.
- Erikki, ai să-i spui copilotului tău că trebuie şi el să fie supus câtă vreme e-n Tabriz. O să-l
trimitem la bază, dar micul elicopter o să rămână aici pentru o vreme. Făcu un semn asiaticului să
plece..
- Mă numesc Cimtarga, căpitane!
Omul nu era nici pe departe atât de înalt ca Erikki, dar era bine clădit, cu umeri largi.
- Mai întâi, noi...
- Cimtarga este numele unui munte la est de Samarkand. Care ţi-e numele adevărat... şi
gradul?
Omul ridică din umeri.
- Strămoşii mei au călărit cu Timur Tamerlan, mongolul, cel căruia îi plăcea să ridice munţi
de cranii. Mai întâi mergem la baza voastră. O să mergem cu maşina.
Trecu pe lângă el şi deschise uşa, dar Erikki nu se mişcă şi nu-şi dezlipi privirea de pe faţa
Hanului.
- Am să trec pe la soţia mea diseară.
- Ai s-o vezi când ... Abdullah Han se opri, căci celălalt bătrân se aplecase înainte şi-i şoptea
la ureche.
Din nou Hanul încuviinţă din cap.
- Bine. Da, căpitane, ai s-o vezi diseară și
la fiecare două seri. Dacă...
Lasă cuvântul să plutească în aer. Erikki se întoarse călcâie şi ieşi.
Când uşa se închise în urma lor, tensiunea din încăpere se topi. Bătrânul chicoti.
- Ai fost perfect, perfect! Ca de obicei.
Abdullah Han îşi masă umărul stâng, stânjenit de durerea din încheieturile artritice.
- O să fie ascultător, Piotr, dar numai atâta vreme cât nerecunoscătoarea şi neascultătoarea
mea fiică e la mâna mea.
- Fiicele sunt întotdeauna dificile, răspunse Piotr Oleg Mzytryk.
303