James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
În curând zăriră aeroportul şi calea ferată care ducea spre nord în Azerbaidjanul sovietic, aflat la câţiva kilometri depărtare, şi de acolo la Moscova, iar către sud-est se curba către Teheranul aflat la cinci sute şaptezeci de kilometri depărtare. Oraşul era mare. Puteau zări deja Citadela şi Moscheea Albastră şi fabricile de oţel, poluante, colibele şi cocioabele şi casele celor şase sute de mii de locuitori. - Uite acolo! Fumul se ridica cu rotocoale mari dintr-o latură a gării, în apropierea Citadelei se vedeau mai multe incendii. Şi nici un răspuns de la turnul de control al aeroportului Tabriz şi nici urmă de activitate pe platoul pistei de aterizare, deşi acolo se aflau parcate câteva avioane mici utilitare. Multă activitate la baza militară, un du-te-vino de avioane şi maşini, dar din câte îşi dădeau seama, nu se auzeau focuri de armă şi nu se vedeau lupte sau mulţime pe străzi, întreaga zonă din jurul moscheii fiind ciudat de pustie. - N-aş vrea să mă las prea jos, spuse. Nu vreau să tentez vreun sărit cu degetul pe trăgaci. - Îţi place Tabrizul, Erikki? întrebă Nogger ca să-şi ascundă neliniştea. Nu mai fusese niciodată acolo. - E un oraş mândru, vechi şi înţelept, deschis şi liber. Cel mai cosmopolit din Iran. Am petrecut zile grozave aici - mâncare şi băutură din toată lumea, ieftine şi la îndemână, caviar şi vodcă rusească şi somon scoţian afumat şi, pe vremurile bune, Air France aducea o dată pe săptămână pâine şi brânzeturi proaspete franţuzeşti. Mărfuri turceşti, caucaziene, englezeşti, americane, japoneze - de toate şi orice! E celebru pentru covoarele sale, Nogger, şi frumuseţea fetelor... O simţi pe Azadeh ciupindu-l de lobul urechii şi râse. - E-adevărat, Azadeh, nu eşti din Tabriz? E un oraş minunat, Nogger! Vorbesc un dialect farsi care se apropie mai mult de turcă decât de altceva. De secole e un mare centru comercial, parte iranian, parte rusesc, parte turcesc, parte kurd, parte armean şi întotdeauna rebel şi independent, întotdeauna râvnit de ţari - iar acum de sovietici. Ici şi colo, grupuri de oameni se holbau în sus către ei. - Nogger, vezi vreo armă? - O mulţime, dar nimeni nu trage în noi, încă. Erikki survola cu precauţie oraşul şi sendreptă către est. Terenul urca spre poalele dealurilor înghesuite unele într-altele şi tot acolo, pe o ridicătură, se afla palatul înconjurat de ziduri al Gorgonilor, până la care ducea un drum. Nu circula nimic pe el. Multe hectare de pământ bun închise între zidurile înalte ale grădinii, o fabrică de covoare, garaje pentru douăzeci de maşini, saivane pentru iernatul oilor, colibe şi adăposturi pentru peste o sută de servitori şi paznici şi întinsa clădire cu acoperişul alcătuit din cupole, incluzând cincizeci de încăperi, o mică moschee şi un minaret subţirel. Lângă intrarea principală se aflau parcate câteva maşini. Elicopterul se roti la două sute de metri. - Măricel apartament, spuse Nogger Lane uluit. - A fost construit pentru străbunicul meu de prinţul Sergheev, din ordinul Romanovilor, Nogger, ca peşcheş, spuse Azadeh într-o doară, privind terenul de sub ei. Asta prin 1890, când ţarul ne furase deja provinciile caucaziene ș i încerca din nou să rupă Azerbadjanul de Iran şi căuta ajutorul hanilor Gorgoni. Dar spiţa noastră a fost întotdeauna credincioasă Iranului, deşi a încercat să menţină un oarecare echilibru. Scruta cu privirea palatul de sub ei. Oamenii ieşeau din clădirea principală şi câţiva din anexe, servitori şi santinele înarmate. - Moscheea a fost ridicată în 1907, ca să celebreze semnarea noului acord ruso-englez asupra împărţirii noastre şi a sferelor de influenţă. Uite, Erikki, aceia nu sunt Naoud şi Fazulia şi oh, uite, Erikki, acolo nu este fratele meu, Hakim? Ce face Hakim aici? - Unde? Oh, îl văd! Nu, nu cred că... - Poate... poate că Abdullah Han l-a iertat! spuse ea înfierbântată. O, n-ar fi minunat? Erikki scrută printre pleoapele apropiate oamenii de dedesubt. - Îl întâlnise pe fratele ei doar o singură dată, la nunta lor, dar îi plăcuse foarte mult. Anume pentru acea zi Abdullah Han ridicase interdicţia la care era supus, după care îl trimisese înapoi la Kvoy. În nordul Azerbaidjanului, lângă graniţa turcă, unde avea drepturi asupra unor exploatări miniere. 300
- Hachim n-a vrut decât să se ducă la Paris să studieze pianul, spusese Azadeh, dar tata n-a vrut să ţină cont de asta. L-a blestemat si l-a exilat, acuzându-l de complot. - Nu-i Hachim. Ochii lui Erikki erau mai buni decât ai ei. -Oh! Azadeh îşi strânse pleoapele, ferindu-se de curentul de aer. Era foarte dezamăgită. - Da, ai dreptate Erikki. - Uite-l pe Abdullah Han! Nu puteai greşi în privinţa omului impozant, corpolent, cu barbă lungă, care ieşise din clădirea principală, oprindu-se în picioare pe trepte, cu două santinele înarmate în spatele lui. Alături de el se aflau alţi doi bărbaţi, amândoi îmbrăcaţi în paltoane groase ca să se apere de frig. - Cine-s ăştia? - Străini, spuse ea încercând să-şi ascundă dezamăgirea. N-au arme şi nu e nici un mullah cu ei, deci nu sunt Gărzi Verzi. - Sunt europeni, interveni Nogger. Ai binoclu, Erikki? - Nu. Erikki se opri din rotire şi cobori la o sută cincizeci de metri, rămânând în aşteptare, privindu-l intens pe Han. Îi văzu arătând cu degetul spre elicopter şi spunând ceva celuilalt bărbat, apoi ridicându-şi din nou ochii către aparat. Se mai adunaseră şi alţi membri ai familiei, şi alte surori ale ei, unele purtând chador, şi servitori încotoşmănaţi împotriva frigului. Erikki mai coborî încă vreo treizeci de metri. Îşi scoase ochelarii fumurii şi casca şi trase fereastra glisantă laterală. Aerul îngheţat îl izbi, tăindu-i răsuflarea o clipă. Îşi scoase capul afară ca să poată fi văzut limpede de toţi şi-şi flutură mâna. Toţi ochii de jos se îndreptară către Abdullah Han. După o pauză, Hanul îi răspunse fluturând la rândul său mâna. Fără plăcere. - Azadeh, scoate-ţi căştile şi fă ce-am făcut eu. Femeia se supuse imediat. Unele dintre surorile ei îi făcură încântate semne, sporovăind între ele. Abdullah n-o băgă în seamă, mulţuminduse să aştepte. - Matyeryebyetd! îşi zise Erikki, apoi se aplecă afară din cabină şi arătă cu degetul la spaţiul larg de lângă bazinul mozaicat, îngheţat, din curte, cerând permisiunea de a ateriza. Abdullah Han încuviinţă din cap, arătă şi el cu degetul acolo, vorbind scurt către străjile sale, după care se întoarse pe călcâie şi intră înapoi în casă. Cei doi bărbaţi îl urmară. O santinelă rămase afară. Coborî către locul de aterizare, verificându-şi piedica pistolului automat. - Nu se vede nici un comitet de primire vesel! - Nu te-ngrijora, Nogger, spuse Azadeh cu un râs nervos. O să ies eu prima, Erikki. E mai bine aşa să ies eu prima. Aterizară. Azadeh deschise uşa pe partea ei şi coborî să-si întâmpine surorile şi mama vitregă, cea de-a treia nevastă a tatălui ei, mai tânără decât ea. Hananam - Prima Soţie - era de aceeaşi vârstă cu el, dar acum era ţintuită la pat şi nu-şi părăsea niciodată camera. Cea de-a doua lui soţie, mama lui Azadeh, murise cu mulţi ani în urmă. Straja îi ieşi înainte lui Azadeh. Politicos. Erikki respiră mai uşurat. Era prea departe ca să audă ce se spunea şi oricum nici el, nici Nogger nu vorbeau farsi sau turceşte. Omul făcu semn către elicopter, ea încuviinţă din cap, apoi se răsuci spre ei şi le făcu semn. Erikki şi Nogger încheiară procedura de oprire a motoarelor, privind santinela care continua să-i urmărească cu seriozitate. - Şi tu urăşti armele tot atât de mult ca şi mine, Erikki? - Mai mult. Da' cel puţin omul ăla ştie cum s-o folosească, amatorii mă sperie! Erikki scoase siguranţele sistemului electric şi băgă în buzunar cheia de pornire. Încercară să se alăture lui Azadeh şi surorilor ei, dar straja li se aşeză în cale. Azadeh strigă: - Spune că trebuie să mergem în camera de primire, imediat, şi să aşteptăm acolo! Vă rog, veniţi după mine. Nogger rămase ultimul. Una dintre surorile cele drăguţe îl privi în ochi si el zâmbi în sinea lui, urcând scările câte două odată. Camera de primire era mare, rece şi umedă şi plină de curenţi de aer, mobilată cu mobilă grea, victoriană, şi multe covoare şi perne pe care puteai să stai întins, şi vechi şi demodate 301
- Page 249 and 250: - Uite o copie a certificatului tă
- Page 251 and 252: - Iartă-mă, nu în noaptea asta.
- Page 253 and 254: - De ce nu răspunzi? zise. Ai văz
- Page 255 and 256: - Allah să te apere! Te-aşteptam
- Page 257 and 258: - Nu ştie! spuse omul cel mărunt,
- Page 259 and 260: este! - Emir Pak.... - În numele l
- Page 261 and 262: am blestemat-o că mi-a strecurat g
- Page 263 and 264: Acesta era capătul liniei. - Shira
- Page 265 and 266: Rudi şovăi, apoi se aşeză la bi
- Page 267 and 268: Hushang trimise gărzile să spună
- Page 269 and 270: - O grămadă de istorisit, Rudi, s
- Page 271 and 272: Teheran; ora 4,17 după-amiază. Am
- Page 273 and 274: arestaţi de guvernul prosovietic
- Page 275 and 276: - Nu pot, pentru Dumnezeu! Apoi, ş
- Page 277 and 278: - Oh, salut, Genny! Iartă-mă, era
- Page 279 and 280: Le luă o jumătate de oră să-i c
- Page 281 and 282: Urmă o călătorie enervantă, cu
- Page 283 and 284: - Trebuie să fi fost furat. Unde a
- Page 285 and 286: Qom, ca şi anul trecut şi cel din
- Page 287 and 288: Iran Oil avea nevoie de piloţi pre
- Page 289 and 290: am ridicat oamenii şi am şters-o.
- Page 291 and 292: - Fiţi gata să vă trântiţi pe
- Page 293 and 294: - Vor să cobori din elicopter, că
- Page 295 and 296: - Aga, îi spuse lui Nasiri, făcâ
- Page 297 and 298: Unul dintre revoluţionari lăsă a
- Page 299: - Mac are dreptate, insistase Azade
- Page 303 and 304: Respiraţia bărbatului deveni şui
- Page 305 and 306: Rusia ţaristă sau sovietică, ade
- Page 307 and 308: - Ah, spuse Abdullah Han cu prefăc
- Page 309 and 310: Îl privi pe Abdullah Han care stă
- Page 311 and 312: - Mon Dieu! oftase el într-o noapt
- Page 313 and 314: - Toţi se mişcă de colo-colo, a
- Page 315 and 316: - Charlie, întreabă-l ce-i cu pov
- Page 317 and 318: Bătrânica mea, cu siguranţă că
- Page 319 and 320: - Mi-am luat libertatea să vă pre
- Page 321 and 322: căminului din sufrageria sa, în c
- Page 323 and 324: Important ș i fericit cu munca sa.
- Page 325 and 326: - "Spălaţi-mă în vin când o s
- Page 327 and 328: forţat s-o şteargă. Cât despre
- Page 329 and 330: Împuţiţi afurisiţi, îşi zise.
- Page 331 and 332: McIver opri motorul ca să economis
- Page 333 and 334: O, doamne, dă-mi putere! Îşi urm
- Page 335 and 336: Îi spuse. Lacrimile-i umplură din
- Page 337 and 338: - A, nu contează. Te duc în sud.
- Page 339 and 340: Văzu că numele fusese recunoscut,
- Page 341 and 342: am să fiu fericită să-l întâln
- Page 343 and 344: plece. Nu către coasta nordică a
- Page 345 and 346: - E-n regulă, zise Ayre, simţind
- Page 347 and 348: - Dacă nu se-ntoarce căpitanul, o
- Page 349 and 350: Abadan abia-i atinseseră aici, în
- Hachim n-a vrut decât să se ducă la Paris să studieze pianul, spusese Azadeh, dar tata n-a<br />
vrut să ţină cont de asta.<br />
L-a blestemat si l-a exilat, acuzându-l de complot.<br />
- Nu-i Hachim.<br />
Ochii lui Erikki erau mai buni decât ai ei.<br />
-Oh!<br />
Azadeh îşi strânse pleoapele, ferindu-se de curentul de aer. Era foarte dezamăgită.<br />
- Da, ai dreptate Erikki.<br />
- Uite-l pe Abdullah Han!<br />
Nu puteai greşi în privinţa omului impozant, corpolent, cu barbă lungă, care ieşise din<br />
clădirea principală, oprindu-se în picioare pe trepte, cu două santinele înarmate în spatele lui.<br />
Alături de el se aflau alţi doi bărbaţi, amândoi îmbrăcaţi în paltoane groase ca să se apere de frig.<br />
- Cine-s ăştia?<br />
- Străini, spuse ea încercând să-şi ascundă dezamăgirea. N-au arme şi nu e nici un mullah cu<br />
ei, deci nu sunt Gărzi Verzi.<br />
- Sunt europeni, interveni Nogger. Ai binoclu, Erikki?<br />
- Nu.<br />
Erikki se opri din rotire şi cobori la o sută cincizeci de metri, rămânând în aşteptare,<br />
privindu-l intens pe Han. Îi văzu arătând cu degetul spre elicopter şi spunând ceva celuilalt bărbat,<br />
apoi ridicându-şi din nou ochii către aparat. Se mai adunaseră şi alţi membri ai familiei, şi alte<br />
surori ale ei, unele purtând chador, şi servitori încotoşmănaţi împotriva frigului. Erikki mai coborî<br />
încă vreo treizeci de metri. Îşi scoase ochelarii fumurii şi casca şi trase fereastra glisantă laterală.<br />
Aerul îngheţat îl izbi, tăindu-i răsuflarea o clipă. Îşi scoase capul afară ca să poată fi văzut limpede<br />
de toţi şi-şi flutură mâna. Toţi ochii de jos se îndreptară către Abdullah Han. După o pauză, Hanul îi<br />
răspunse fluturând la rândul său mâna. Fără plăcere.<br />
- Azadeh, scoate-ţi căştile şi fă ce-am făcut eu. Femeia se supuse imediat. Unele dintre<br />
surorile ei îi făcură încântate semne, sporovăind între ele. Abdullah n-o băgă în seamă, mulţuminduse<br />
să aştepte.<br />
- Matyeryebyetd! îşi zise Erikki, apoi se aplecă afară din cabină şi arătă cu degetul la spaţiul<br />
larg de lângă bazinul mozaicat, îngheţat, din curte, cerând permisiunea de a ateriza. Abdullah Han<br />
încuviinţă din cap, arătă şi el cu degetul acolo, vorbind scurt către străjile sale, după care se întoarse<br />
pe călcâie şi intră înapoi în casă. Cei doi bărbaţi îl urmară. O santinelă rămase afară. Coborî către<br />
locul de aterizare, verificându-şi piedica pistolului automat.<br />
- Nu se vede nici un comitet de primire vesel!<br />
- Nu te-ngrijora, Nogger, spuse Azadeh cu un râs nervos. O să ies eu prima, Erikki. E mai<br />
bine aşa să ies eu prima.<br />
Aterizară. Azadeh deschise uşa pe partea ei şi coborî să-si întâmpine surorile şi mama<br />
vitregă, cea de-a treia nevastă a tatălui ei, mai tânără decât ea. Hananam - Prima Soţie - era de<br />
aceeaşi vârstă cu el, dar acum era ţintuită la pat şi nu-şi părăsea niciodată camera. Cea de-a doua lui<br />
soţie, mama lui Azadeh, murise cu mulţi ani în urmă.<br />
Straja îi ieşi înainte lui Azadeh. Politicos. Erikki respiră mai uşurat. Era prea departe ca să<br />
audă ce se spunea şi oricum nici el, nici Nogger nu vorbeau farsi sau turceşte. Omul făcu semn către<br />
elicopter, ea încuviinţă din cap, apoi se răsuci spre ei şi le făcu semn. Erikki şi Nogger încheiară<br />
procedura de oprire a motoarelor, privind santinela care continua să-i urmărească cu seriozitate.<br />
- Şi tu urăşti armele tot atât de mult ca şi mine, Erikki?<br />
- Mai mult. Da' cel puţin omul ăla ştie cum s-o folosească, amatorii mă sperie!<br />
Erikki scoase siguranţele sistemului electric şi băgă în buzunar cheia de pornire. Încercară să<br />
se alăture lui Azadeh şi surorilor ei, dar straja li se aşeză în cale. Azadeh strigă:<br />
- Spune că trebuie să mergem în camera de primire, imediat, şi să aşteptăm acolo! Vă rog,<br />
veniţi după mine.<br />
Nogger rămase ultimul. Una dintre surorile cele drăguţe îl privi în ochi si el zâmbi în sinea<br />
lui, urcând scările câte două odată.<br />
Camera de primire era mare, rece şi umedă şi plină de curenţi de aer, mobilată cu mobilă<br />
grea, victoriană, şi multe covoare şi perne pe care puteai să stai întins, şi vechi şi demodate<br />
301