James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Hachim n-a vrut decât să se ducă la Paris să studieze pianul, spusese Azadeh, dar tata n-a
vrut să ţină cont de asta.
L-a blestemat si l-a exilat, acuzându-l de complot.
- Nu-i Hachim.
Ochii lui Erikki erau mai buni decât ai ei.
-Oh!
Azadeh îşi strânse pleoapele, ferindu-se de curentul de aer. Era foarte dezamăgită.
- Da, ai dreptate Erikki.
- Uite-l pe Abdullah Han!
Nu puteai greşi în privinţa omului impozant, corpolent, cu barbă lungă, care ieşise din
clădirea principală, oprindu-se în picioare pe trepte, cu două santinele înarmate în spatele lui.
Alături de el se aflau alţi doi bărbaţi, amândoi îmbrăcaţi în paltoane groase ca să se apere de frig.
- Cine-s ăştia?
- Străini, spuse ea încercând să-şi ascundă dezamăgirea. N-au arme şi nu e nici un mullah cu
ei, deci nu sunt Gărzi Verzi.
- Sunt europeni, interveni Nogger. Ai binoclu, Erikki?
- Nu.
Erikki se opri din rotire şi cobori la o sută cincizeci de metri, rămânând în aşteptare,
privindu-l intens pe Han. Îi văzu arătând cu degetul spre elicopter şi spunând ceva celuilalt bărbat,
apoi ridicându-şi din nou ochii către aparat. Se mai adunaseră şi alţi membri ai familiei, şi alte
surori ale ei, unele purtând chador, şi servitori încotoşmănaţi împotriva frigului. Erikki mai coborî
încă vreo treizeci de metri. Îşi scoase ochelarii fumurii şi casca şi trase fereastra glisantă laterală.
Aerul îngheţat îl izbi, tăindu-i răsuflarea o clipă. Îşi scoase capul afară ca să poată fi văzut limpede
de toţi şi-şi flutură mâna. Toţi ochii de jos se îndreptară către Abdullah Han. După o pauză, Hanul îi
răspunse fluturând la rândul său mâna. Fără plăcere.
- Azadeh, scoate-ţi căştile şi fă ce-am făcut eu. Femeia se supuse imediat. Unele dintre
surorile ei îi făcură încântate semne, sporovăind între ele. Abdullah n-o băgă în seamă, mulţuminduse
să aştepte.
- Matyeryebyetd! îşi zise Erikki, apoi se aplecă afară din cabină şi arătă cu degetul la spaţiul
larg de lângă bazinul mozaicat, îngheţat, din curte, cerând permisiunea de a ateriza. Abdullah Han
încuviinţă din cap, arătă şi el cu degetul acolo, vorbind scurt către străjile sale, după care se întoarse
pe călcâie şi intră înapoi în casă. Cei doi bărbaţi îl urmară. O santinelă rămase afară. Coborî către
locul de aterizare, verificându-şi piedica pistolului automat.
- Nu se vede nici un comitet de primire vesel!
- Nu te-ngrijora, Nogger, spuse Azadeh cu un râs nervos. O să ies eu prima, Erikki. E mai
bine aşa să ies eu prima.
Aterizară. Azadeh deschise uşa pe partea ei şi coborî să-si întâmpine surorile şi mama
vitregă, cea de-a treia nevastă a tatălui ei, mai tânără decât ea. Hananam - Prima Soţie - era de
aceeaşi vârstă cu el, dar acum era ţintuită la pat şi nu-şi părăsea niciodată camera. Cea de-a doua lui
soţie, mama lui Azadeh, murise cu mulţi ani în urmă.
Straja îi ieşi înainte lui Azadeh. Politicos. Erikki respiră mai uşurat. Era prea departe ca să
audă ce se spunea şi oricum nici el, nici Nogger nu vorbeau farsi sau turceşte. Omul făcu semn către
elicopter, ea încuviinţă din cap, apoi se răsuci spre ei şi le făcu semn. Erikki şi Nogger încheiară
procedura de oprire a motoarelor, privind santinela care continua să-i urmărească cu seriozitate.
- Şi tu urăşti armele tot atât de mult ca şi mine, Erikki?
- Mai mult. Da' cel puţin omul ăla ştie cum s-o folosească, amatorii mă sperie!
Erikki scoase siguranţele sistemului electric şi băgă în buzunar cheia de pornire. Încercară să
se alăture lui Azadeh şi surorilor ei, dar straja li se aşeză în cale. Azadeh strigă:
- Spune că trebuie să mergem în camera de primire, imediat, şi să aşteptăm acolo! Vă rog,
veniţi după mine.
Nogger rămase ultimul. Una dintre surorile cele drăguţe îl privi în ochi si el zâmbi în sinea
lui, urcând scările câte două odată.
Camera de primire era mare, rece şi umedă şi plină de curenţi de aer, mobilată cu mobilă
grea, victoriană, şi multe covoare şi perne pe care puteai să stai întins, şi vechi şi demodate
301