James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

cartebunaonline.files.wordpress.com
from cartebunaonline.files.wordpress.com More from this publisher
20.06.2013 Views

În curând zăriră aeroportul şi calea ferată care ducea spre nord în Azerbaidjanul sovietic, aflat la câţiva kilometri depărtare, şi de acolo la Moscova, iar către sud-est se curba către Teheranul aflat la cinci sute şaptezeci de kilometri depărtare. Oraşul era mare. Puteau zări deja Citadela şi Moscheea Albastră şi fabricile de oţel, poluante, colibele şi cocioabele şi casele celor şase sute de mii de locuitori. - Uite acolo! Fumul se ridica cu rotocoale mari dintr-o latură a gării, în apropierea Citadelei se vedeau mai multe incendii. Şi nici un răspuns de la turnul de control al aeroportului Tabriz şi nici urmă de activitate pe platoul pistei de aterizare, deşi acolo se aflau parcate câteva avioane mici utilitare. Multă activitate la baza militară, un du-te-vino de avioane şi maşini, dar din câte îşi dădeau seama, nu se auzeau focuri de armă şi nu se vedeau lupte sau mulţime pe străzi, întreaga zonă din jurul moscheii fiind ciudat de pustie. - N-aş vrea să mă las prea jos, spuse. Nu vreau să tentez vreun sărit cu degetul pe trăgaci. - Îţi place Tabrizul, Erikki? întrebă Nogger ca să-şi ascundă neliniştea. Nu mai fusese niciodată acolo. - E un oraş mândru, vechi şi înţelept, deschis şi liber. Cel mai cosmopolit din Iran. Am petrecut zile grozave aici - mâncare şi băutură din toată lumea, ieftine şi la îndemână, caviar şi vodcă rusească şi somon scoţian afumat şi, pe vremurile bune, Air France aducea o dată pe săptămână pâine şi brânzeturi proaspete franţuzeşti. Mărfuri turceşti, caucaziene, englezeşti, americane, japoneze - de toate şi orice! E celebru pentru covoarele sale, Nogger, şi frumuseţea fetelor... O simţi pe Azadeh ciupindu-l de lobul urechii şi râse. - E-adevărat, Azadeh, nu eşti din Tabriz? E un oraş minunat, Nogger! Vorbesc un dialect farsi care se apropie mai mult de turcă decât de altceva. De secole e un mare centru comercial, parte iranian, parte rusesc, parte turcesc, parte kurd, parte armean şi întotdeauna rebel şi independent, întotdeauna râvnit de ţari - iar acum de sovietici. Ici şi colo, grupuri de oameni se holbau în sus către ei. - Nogger, vezi vreo armă? - O mulţime, dar nimeni nu trage în noi, încă. Erikki survola cu precauţie oraşul şi sendreptă către est. Terenul urca spre poalele dealurilor înghesuite unele într-altele şi tot acolo, pe o ridicătură, se afla palatul înconjurat de ziduri al Gorgonilor, până la care ducea un drum. Nu circula nimic pe el. Multe hectare de pământ bun închise între zidurile înalte ale grădinii, o fabrică de covoare, garaje pentru douăzeci de maşini, saivane pentru iernatul oilor, colibe şi adăposturi pentru peste o sută de servitori şi paznici şi întinsa clădire cu acoperişul alcătuit din cupole, incluzând cincizeci de încăperi, o mică moschee şi un minaret subţirel. Lângă intrarea principală se aflau parcate câteva maşini. Elicopterul se roti la două sute de metri. - Măricel apartament, spuse Nogger Lane uluit. - A fost construit pentru străbunicul meu de prinţul Sergheev, din ordinul Romanovilor, Nogger, ca peşcheş, spuse Azadeh într-o doară, privind terenul de sub ei. Asta prin 1890, când ţarul ne furase deja provinciile caucaziene ș i încerca din nou să rupă Azerbadjanul de Iran şi căuta ajutorul hanilor Gorgoni. Dar spiţa noastră a fost întotdeauna credincioasă Iranului, deşi a încercat să menţină un oarecare echilibru. Scruta cu privirea palatul de sub ei. Oamenii ieşeau din clădirea principală şi câţiva din anexe, servitori şi santinele înarmate. - Moscheea a fost ridicată în 1907, ca să celebreze semnarea noului acord ruso-englez asupra împărţirii noastre şi a sferelor de influenţă. Uite, Erikki, aceia nu sunt Naoud şi Fazulia şi oh, uite, Erikki, acolo nu este fratele meu, Hakim? Ce face Hakim aici? - Unde? Oh, îl văd! Nu, nu cred că... - Poate... poate că Abdullah Han l-a iertat! spuse ea înfierbântată. O, n-ar fi minunat? Erikki scrută printre pleoapele apropiate oamenii de dedesubt. - Îl întâlnise pe fratele ei doar o singură dată, la nunta lor, dar îi plăcuse foarte mult. Anume pentru acea zi Abdullah Han ridicase interdicţia la care era supus, după care îl trimisese înapoi la Kvoy. În nordul Azerbaidjanului, lângă graniţa turcă, unde avea drepturi asupra unor exploatări miniere. 300

- Hachim n-a vrut decât să se ducă la Paris să studieze pianul, spusese Azadeh, dar tata n-a vrut să ţină cont de asta. L-a blestemat si l-a exilat, acuzându-l de complot. - Nu-i Hachim. Ochii lui Erikki erau mai buni decât ai ei. -Oh! Azadeh îşi strânse pleoapele, ferindu-se de curentul de aer. Era foarte dezamăgită. - Da, ai dreptate Erikki. - Uite-l pe Abdullah Han! Nu puteai greşi în privinţa omului impozant, corpolent, cu barbă lungă, care ieşise din clădirea principală, oprindu-se în picioare pe trepte, cu două santinele înarmate în spatele lui. Alături de el se aflau alţi doi bărbaţi, amândoi îmbrăcaţi în paltoane groase ca să se apere de frig. - Cine-s ăştia? - Străini, spuse ea încercând să-şi ascundă dezamăgirea. N-au arme şi nu e nici un mullah cu ei, deci nu sunt Gărzi Verzi. - Sunt europeni, interveni Nogger. Ai binoclu, Erikki? - Nu. Erikki se opri din rotire şi cobori la o sută cincizeci de metri, rămânând în aşteptare, privindu-l intens pe Han. Îi văzu arătând cu degetul spre elicopter şi spunând ceva celuilalt bărbat, apoi ridicându-şi din nou ochii către aparat. Se mai adunaseră şi alţi membri ai familiei, şi alte surori ale ei, unele purtând chador, şi servitori încotoşmănaţi împotriva frigului. Erikki mai coborî încă vreo treizeci de metri. Îşi scoase ochelarii fumurii şi casca şi trase fereastra glisantă laterală. Aerul îngheţat îl izbi, tăindu-i răsuflarea o clipă. Îşi scoase capul afară ca să poată fi văzut limpede de toţi şi-şi flutură mâna. Toţi ochii de jos se îndreptară către Abdullah Han. După o pauză, Hanul îi răspunse fluturând la rândul său mâna. Fără plăcere. - Azadeh, scoate-ţi căştile şi fă ce-am făcut eu. Femeia se supuse imediat. Unele dintre surorile ei îi făcură încântate semne, sporovăind între ele. Abdullah n-o băgă în seamă, mulţuminduse să aştepte. - Matyeryebyetd! îşi zise Erikki, apoi se aplecă afară din cabină şi arătă cu degetul la spaţiul larg de lângă bazinul mozaicat, îngheţat, din curte, cerând permisiunea de a ateriza. Abdullah Han încuviinţă din cap, arătă şi el cu degetul acolo, vorbind scurt către străjile sale, după care se întoarse pe călcâie şi intră înapoi în casă. Cei doi bărbaţi îl urmară. O santinelă rămase afară. Coborî către locul de aterizare, verificându-şi piedica pistolului automat. - Nu se vede nici un comitet de primire vesel! - Nu te-ngrijora, Nogger, spuse Azadeh cu un râs nervos. O să ies eu prima, Erikki. E mai bine aşa să ies eu prima. Aterizară. Azadeh deschise uşa pe partea ei şi coborî să-si întâmpine surorile şi mama vitregă, cea de-a treia nevastă a tatălui ei, mai tânără decât ea. Hananam - Prima Soţie - era de aceeaşi vârstă cu el, dar acum era ţintuită la pat şi nu-şi părăsea niciodată camera. Cea de-a doua lui soţie, mama lui Azadeh, murise cu mulţi ani în urmă. Straja îi ieşi înainte lui Azadeh. Politicos. Erikki respiră mai uşurat. Era prea departe ca să audă ce se spunea şi oricum nici el, nici Nogger nu vorbeau farsi sau turceşte. Omul făcu semn către elicopter, ea încuviinţă din cap, apoi se răsuci spre ei şi le făcu semn. Erikki şi Nogger încheiară procedura de oprire a motoarelor, privind santinela care continua să-i urmărească cu seriozitate. - Şi tu urăşti armele tot atât de mult ca şi mine, Erikki? - Mai mult. Da' cel puţin omul ăla ştie cum s-o folosească, amatorii mă sperie! Erikki scoase siguranţele sistemului electric şi băgă în buzunar cheia de pornire. Încercară să se alăture lui Azadeh şi surorilor ei, dar straja li se aşeză în cale. Azadeh strigă: - Spune că trebuie să mergem în camera de primire, imediat, şi să aşteptăm acolo! Vă rog, veniţi după mine. Nogger rămase ultimul. Una dintre surorile cele drăguţe îl privi în ochi si el zâmbi în sinea lui, urcând scările câte două odată. Camera de primire era mare, rece şi umedă şi plină de curenţi de aer, mobilată cu mobilă grea, victoriană, şi multe covoare şi perne pe care puteai să stai întins, şi vechi şi demodate 301

- Hachim n-a vrut decât să se ducă la Paris să studieze pianul, spusese Azadeh, dar tata n-a<br />

vrut să ţină cont de asta.<br />

L-a blestemat si l-a exilat, acuzându-l de complot.<br />

- Nu-i Hachim.<br />

Ochii lui Erikki erau mai buni decât ai ei.<br />

-Oh!<br />

Azadeh îşi strânse pleoapele, ferindu-se de curentul de aer. Era foarte dezamăgită.<br />

- Da, ai dreptate Erikki.<br />

- Uite-l pe Abdullah Han!<br />

Nu puteai greşi în privinţa omului impozant, corpolent, cu barbă lungă, care ieşise din<br />

clădirea principală, oprindu-se în picioare pe trepte, cu două santinele înarmate în spatele lui.<br />

Alături de el se aflau alţi doi bărbaţi, amândoi îmbrăcaţi în paltoane groase ca să se apere de frig.<br />

- Cine-s ăştia?<br />

- Străini, spuse ea încercând să-şi ascundă dezamăgirea. N-au arme şi nu e nici un mullah cu<br />

ei, deci nu sunt Gărzi Verzi.<br />

- Sunt europeni, interveni Nogger. Ai binoclu, Erikki?<br />

- Nu.<br />

Erikki se opri din rotire şi cobori la o sută cincizeci de metri, rămânând în aşteptare,<br />

privindu-l intens pe Han. Îi văzu arătând cu degetul spre elicopter şi spunând ceva celuilalt bărbat,<br />

apoi ridicându-şi din nou ochii către aparat. Se mai adunaseră şi alţi membri ai familiei, şi alte<br />

surori ale ei, unele purtând chador, şi servitori încotoşmănaţi împotriva frigului. Erikki mai coborî<br />

încă vreo treizeci de metri. Îşi scoase ochelarii fumurii şi casca şi trase fereastra glisantă laterală.<br />

Aerul îngheţat îl izbi, tăindu-i răsuflarea o clipă. Îşi scoase capul afară ca să poată fi văzut limpede<br />

de toţi şi-şi flutură mâna. Toţi ochii de jos se îndreptară către Abdullah Han. După o pauză, Hanul îi<br />

răspunse fluturând la rândul său mâna. Fără plăcere.<br />

- Azadeh, scoate-ţi căştile şi fă ce-am făcut eu. Femeia se supuse imediat. Unele dintre<br />

surorile ei îi făcură încântate semne, sporovăind între ele. Abdullah n-o băgă în seamă, mulţuminduse<br />

să aştepte.<br />

- Matyeryebyetd! îşi zise Erikki, apoi se aplecă afară din cabină şi arătă cu degetul la spaţiul<br />

larg de lângă bazinul mozaicat, îngheţat, din curte, cerând permisiunea de a ateriza. Abdullah Han<br />

încuviinţă din cap, arătă şi el cu degetul acolo, vorbind scurt către străjile sale, după care se întoarse<br />

pe călcâie şi intră înapoi în casă. Cei doi bărbaţi îl urmară. O santinelă rămase afară. Coborî către<br />

locul de aterizare, verificându-şi piedica pistolului automat.<br />

- Nu se vede nici un comitet de primire vesel!<br />

- Nu te-ngrijora, Nogger, spuse Azadeh cu un râs nervos. O să ies eu prima, Erikki. E mai<br />

bine aşa să ies eu prima.<br />

Aterizară. Azadeh deschise uşa pe partea ei şi coborî să-si întâmpine surorile şi mama<br />

vitregă, cea de-a treia nevastă a tatălui ei, mai tânără decât ea. Hananam - Prima Soţie - era de<br />

aceeaşi vârstă cu el, dar acum era ţintuită la pat şi nu-şi părăsea niciodată camera. Cea de-a doua lui<br />

soţie, mama lui Azadeh, murise cu mulţi ani în urmă.<br />

Straja îi ieşi înainte lui Azadeh. Politicos. Erikki respiră mai uşurat. Era prea departe ca să<br />

audă ce se spunea şi oricum nici el, nici Nogger nu vorbeau farsi sau turceşte. Omul făcu semn către<br />

elicopter, ea încuviinţă din cap, apoi se răsuci spre ei şi le făcu semn. Erikki şi Nogger încheiară<br />

procedura de oprire a motoarelor, privind santinela care continua să-i urmărească cu seriozitate.<br />

- Şi tu urăşti armele tot atât de mult ca şi mine, Erikki?<br />

- Mai mult. Da' cel puţin omul ăla ştie cum s-o folosească, amatorii mă sperie!<br />

Erikki scoase siguranţele sistemului electric şi băgă în buzunar cheia de pornire. Încercară să<br />

se alăture lui Azadeh şi surorilor ei, dar straja li se aşeză în cale. Azadeh strigă:<br />

- Spune că trebuie să mergem în camera de primire, imediat, şi să aşteptăm acolo! Vă rog,<br />

veniţi după mine.<br />

Nogger rămase ultimul. Una dintre surorile cele drăguţe îl privi în ochi si el zâmbi în sinea<br />

lui, urcând scările câte două odată.<br />

Camera de primire era mare, rece şi umedă şi plină de curenţi de aer, mobilată cu mobilă<br />

grea, victoriană, şi multe covoare şi perne pe care puteai să stai întins, şi vechi şi demodate<br />

301

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!