James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

În curând zăriră aeroportul şi calea ferată care ducea spre nord în Azerbaidjanul sovietic,
aflat la câţiva kilometri depărtare, şi de acolo la Moscova, iar către sud-est se curba către Teheranul
aflat la cinci sute şaptezeci de kilometri depărtare.
Oraşul era mare. Puteau zări deja Citadela şi Moscheea Albastră şi fabricile de oţel,
poluante, colibele şi cocioabele şi casele celor şase sute de mii de locuitori.
- Uite acolo!
Fumul se ridica cu rotocoale mari dintr-o latură a gării, în apropierea Citadelei se vedeau
mai multe incendii. Şi nici un răspuns de la turnul de control al aeroportului Tabriz şi nici urmă de
activitate pe platoul pistei de aterizare, deşi acolo se aflau parcate câteva avioane mici utilitare.
Multă activitate la baza militară, un du-te-vino de avioane şi maşini, dar din câte îşi dădeau seama,
nu se auzeau focuri de armă şi nu se vedeau lupte sau mulţime pe străzi, întreaga zonă din jurul
moscheii fiind ciudat de pustie.
- N-aş vrea să mă las prea jos, spuse. Nu vreau să tentez vreun sărit cu degetul pe trăgaci.
- Îţi place Tabrizul, Erikki? întrebă Nogger ca să-şi ascundă neliniştea.
Nu mai fusese niciodată acolo.
- E un oraş mândru, vechi şi înţelept, deschis şi liber. Cel mai cosmopolit din Iran. Am
petrecut zile grozave aici - mâncare şi băutură din toată lumea, ieftine şi la îndemână, caviar şi
vodcă rusească şi somon scoţian afumat şi, pe vremurile bune, Air France aducea o dată pe
săptămână pâine şi brânzeturi proaspete franţuzeşti. Mărfuri turceşti, caucaziene, englezeşti,
americane, japoneze - de toate şi orice! E celebru pentru covoarele sale, Nogger, şi frumuseţea
fetelor...
O simţi pe Azadeh ciupindu-l de lobul urechii şi râse.
- E-adevărat, Azadeh, nu eşti din Tabriz? E un oraş minunat, Nogger! Vorbesc un dialect
farsi care se apropie mai mult de turcă decât de altceva. De secole e un mare centru comercial, parte
iranian, parte rusesc, parte turcesc, parte kurd, parte armean şi întotdeauna rebel şi independent,
întotdeauna râvnit de ţari - iar acum de sovietici.
Ici şi colo, grupuri de oameni se holbau în sus către ei.
- Nogger, vezi vreo armă?
- O mulţime, dar nimeni nu trage în noi, încă. Erikki survola cu precauţie oraşul şi sendreptă
către est. Terenul urca spre poalele dealurilor înghesuite unele într-altele şi tot acolo, pe o
ridicătură, se afla palatul înconjurat de ziduri al Gorgonilor, până la care ducea un drum. Nu circula
nimic pe el. Multe hectare de pământ bun închise între zidurile înalte ale grădinii, o fabrică de
covoare, garaje pentru douăzeci de maşini, saivane pentru iernatul oilor, colibe şi adăposturi pentru
peste o sută de servitori şi paznici şi întinsa clădire cu acoperişul alcătuit din cupole, incluzând
cincizeci de încăperi, o mică moschee şi un minaret subţirel. Lângă intrarea principală se aflau
parcate câteva maşini. Elicopterul se roti la două sute de metri.
- Măricel apartament, spuse Nogger Lane uluit.
- A fost construit pentru străbunicul meu de prinţul Sergheev, din ordinul Romanovilor,
Nogger, ca peşcheş, spuse Azadeh într-o doară, privind terenul de sub ei. Asta prin 1890, când ţarul
ne furase deja provinciile caucaziene ș i încerca din nou să rupă Azerbadjanul de Iran şi căuta
ajutorul hanilor Gorgoni. Dar spiţa noastră a fost întotdeauna credincioasă Iranului, deşi a încercat
să menţină un oarecare echilibru.
Scruta cu privirea palatul de sub ei. Oamenii ieşeau din clădirea principală şi câţiva din
anexe, servitori şi santinele înarmate.
- Moscheea a fost ridicată în 1907, ca să celebreze semnarea noului acord ruso-englez
asupra împărţirii noastre şi a sferelor de influenţă. Uite, Erikki, aceia nu sunt Naoud şi Fazulia şi oh,
uite, Erikki, acolo nu este fratele meu, Hakim? Ce face Hakim aici?
- Unde? Oh, îl văd! Nu, nu cred că...
- Poate... poate că Abdullah Han l-a iertat! spuse ea înfierbântată. O, n-ar fi minunat?
Erikki scrută printre pleoapele apropiate oamenii de dedesubt.
- Îl întâlnise pe fratele ei doar o singură dată, la nunta lor, dar îi plăcuse foarte mult. Anume
pentru acea zi Abdullah Han ridicase interdicţia la care era supus, după care îl trimisese înapoi la
Kvoy. În nordul Azerbaidjanului, lângă graniţa turcă, unde avea drepturi asupra unor exploatări
miniere.
300