James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

dificil de ajuns şi primejdioase. N-au fost nevoiţi să arunce în aer creasta muntelui ca să salveze una
de la avalanşă, abia acum câteva zile?
Urmară strigăte de încuviinţare din partea tuturor. Trase fără grabă din ţigară. Oamenii îl
priveau încrezători. Era kalandar, şeful care îi condusese înţelept vreme de optsprezece ani, la bine
şi la rău.
- Dacă n-ar fi maşini zburătoare, n-ar fi sonde. Deci dacă aceşti străini vor pleca, continuă cu
aceeaşi voce aspra, tărăgănată, mă îndoiesc că alţi străini se vor aventura până aici ca să repare şi să
redeschidă cele unsprezece baze, pentru că sigur că bazele astea vor cădea curând în paragină, poate
chiar vor fi jefuite de bandiţi. Mai spuse: Aș a că or sa ne lase în pace. Fără bunăvoinţa noastră,
nimeni nu poate să facă ceva în munţii noştri.
- Așa, kash'kaii, dorim să trăim în pace. O să fim liberi şi o trăim ș i ne conducem după
obiceiul nostru şi tradiţiile noastre, prin urmare străinii trebuie să plece de bunăvoie şi noi nu
trebuie să-l omorâm. El trebuie să termine si cu sondele si cu orice altceva ce e străin.
- Să-ncepem acum. Daţi foc şcolii!
Fu ascultat deîndată. Puţin petrol, şi lemnul cioplit şi uscat transformă repede totul într-un
pojar. Toată lumea aştepta, dar necredinciosul nu apăru şi nici când răscoliră ruinele nu-i găsiră
resturile trupului.
CAPITOLUL 32
Lângă Tabriz; ora 11,49 dimineaţa. Erikki Yokkonen trecea în elicopterul său JR 206 prin
trecătorile înalte la capătul cărora se găsea oraşul. Lângă el stătea Nogger Lane, iar Azadeh în
cabina din spate. Femeia purta o jachetă de zbor voluminoasă, peste costumul de schi, dar în sacul
de drum de lângă ea se afla un chador -"Aşa, pentru mai multă siguranţă", spusese ea. Purta pe cap a
treia pereche de căşti, pe care Erikki o conectase la sistemul de bord special pentru ea.
- Tabriz Unu, mă auzi? repetă el..
Aşteptară. Nici un răspuns - şi se aflau destul de aproape.
- Ar putea fi abandonat, ar putea fi o capcană, aşa cum a fost cu Charlie. Mai bine să
aruncăm o privire ca lumea înainte de a ateriza, spuse Nogger neliniştit, măturând cu ochii cerul şi
pământul.
Cerul era limpede, temperatura mult sub punctul de îngheţ, iar munţii încărcaţi de zăpadă.
Cu ajutorul unor aranjamente făcute de Controlul de Trafic Aerian Teheran, realimentaseră fără nici
un incident la un depozit Iran Oil, chiar la marginea oraşului Bandar-e Pahlavi - care primise deja
alt nume.
- Khomeini i-a luat pe toţi din scurt, dacă e să judecăm după cât de săritori sunt cei de la
Controlul de Zbor şi cât de repede s-a redeschis aeroportul, spuse Erikki încercând să destrame
starea depresivă care îi cuprinsese pe toţi.
Azadeh era încă puternic afectată de ştirea execuţiei lui Emir Paknouri "pentru crime
împotriva Islamului și
de veştile şi mai groaznice despre tatăl Şeherezadei.
- Asta-i crimă! explodase ea îngrozită, când auzise. Ce crime ar fi putut el comite? El, care
îl sprijinea de generaţii pe Khomeini şi pe mullahii lui?
Nici unul dintre ei nu putuse să-i dea vreun răspuns.
Familia fusese chemată să ridice trupul şi acum se aflau într-o profundă şi adâncă jale,
Şeherezada înnebunise de durere, casa era închisă chiar şi pentru Azadeh şi Erikki. Azadeh nu voise
să părăsească Teheranul, dar Erikki primise un al doilea mesaj de la tatăl ei, care îl repeta pe primul.
"- Căpitane, am nevoie de fata mea, urgent, la Tabriz" - şi acum erau aproape acasă.
Înainte era "acasă", se gândi Erikki, acum nu mai sunt atât de sigur.
În apropierea Kasvinului zburaseră pe deasupra locului unde Range Roverul său rămăsese
fără benzină şi Petikin şi Rakoczy îi salvaseră, pe el şi pe Azadeh, din mâinile gloatei. Range
Roverul nu mai era acolo. Trecuseră după aceea pe deasupra satului mizer unde fusese baricada şi
de unde fugiseră după ce îl zdrobise pe mujhadinul buhăit care le furase documentele. E-o nebunie
că ne întoarcem, îşi zise.
298