James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Urcă scările şcolii. Ultima oară când fusese acolo, doar cu câteva săptămâni în urmă, ţinuse
o conferinţă despre Hong Kong, pe care-l cunoştea de pe vremea când tatăl său încă mai lucra acolo
şi pe care-l vizitase, de la internatul englez, în timpul vacanţelor. Îi fusese foarte greu să explice
cum era Hong Kongul, străzile sale aglomerate, taifunuri, beţişoare pentru mâncat şi scrierea sa
ciudată, silabică, mâncărurile şi capitalismul său agresiv, un stat minuscul, copleşit de imensitatea
Chinei.
Mă bucur că ne-am întors în Scoţia, îşi zise. Mă bucur că bătrânul a pus pe roate S-G pe care
într-o zi am să o conduc.
- Trebuie să te-aşezi, căpitane, spuse Nasiri. Aici. Arătă un scaun, la capătul încăperii joase,
aglomerate. Ali-Sadri şi alţi patru revoluţionari erau aşezaţi la masă, unde ar fi stat de obicei
profesorul. Nitchak Han şi ceilalţi şedeau în faţa lor. Sătenii stăteau de jur împrejur.
- Ce se-ntâmplă?
- E un fel de şedinţă.
Scot îl văzu pe Nasiri înspăimântat şi se întrebă ce-ar face dacă Gărzile Verzi s-ar porni să-l
bată. Ar fi trebuit să fiu centură neagră sau boxer, îşi spuse obosit, încercând să înţeleagă cuvintele
în farsi care se revărsau din gura mai marelui.
- Ce spune, aga? îi şopti lui Nasiri.
- Eu... el îi spune lui Nitchak Han cum va fi condus satul de aici înainte. Te rog, am să-ţi
explic mai târziu.
Nasiri se depărta. După o vreme, tirada încetă. Toţi se uitară la Nitchak Han. Acesta se
ridică încetişor. Și chipul lui era grav si cuvântarea sa fu scurtă. Chiar si Scot înțelese. - Yazdeh este kash'kai. Yazdeh o să rămână kash'kai.
Întoarse spatele către masă şi se îndepărtă, urmat de mullah.
La comanda furioasă a mai-marelui lor, cele două Gărzi Verzi îi tăiară calea. Dispreţuitor,
Nitchak Han îi îmbrânci deoparte. Alţii îl înşfăcară, tensiunea în încăpere crescu şi Scot văzu unul
dintre săteni strecurându-se nebăgat în seamă afară din încăpere. Cei care îl ţineau pe Nitchak Han
se întoarseră către Ali-Sadri şi alţi patru se ridicaseră în picioare, strigând înfuriaţi. Nici unul nu-l
atinsese pe bătrânul mullah. Acesta ridică braţele şi începu să vorbească, dar mai-marele strigă la ei,
întrerupându-1, şi un oftat prelung trecu printre săteni. Nitchak Han nu se zbătu în mâinile
oamenilor care îl ţineau, mulţumindu-se doar să-i întoarcă privirea lui Ali-Sadri şi Scot simţi ura ca
o izbitură fizică.
Comandantul revoluţionarilor răcni la ceilalţi ţărani, apoi întinse un deget acuzator către
Nitchak Han şi îi porunci încă o dată să se supună şi încă o dată Nitchak Han spuse liniştit:
- Yazdeh e kash'kai. Yazdeh va rămâne kash'kai. Ali-Sadri se aşeză. La fel făcură şi ceilalţi
patru. Din nou Ali-Sadri arătă cu degetul spre el şi spuse câteva cuvinte. Sătenii tresăriră. Cei patru
bărbaţi de lângă el încuviinţară din cap. Ali-Sadri spuse un singur cuvânt, care despică tăcerea ca un
paloş:
- Moarte!
Se ridică în picioare şi ieşi urmat de săteni şi de Gărzile Verzi care-l târau pe Nitchak Han
după ei, uitând de Scot.
Scot se lăsă în jos lângă un perete, încercând să se facă cât mai mic. În curând rămase
singur.
Afară, Gărzile Verzi îl târâră pe Nitchak Han lângă peretele moscheii şi-l lăsară acolo. Piaţa
se golise de săteni. Sătenii ieşiţi din şcoală se grăbiră şi ei să plece. Cu excepţia mullahului. Acesta
păşi încet până la Nitchak Han şi rămase lângă el, cu faţa către Gărzile Verzi care, la douăzeci de
metri mai departe, îşi pregătiră armele. La porunca lui Ali-Sadri, doi dintre ei îl târâră pe bătrân
într-o parte. Nitchak Han aşteptă tăcut lângă perete, mândru, apoi scuipă în ţărână.
Bubui un foc de armă singuratic şi glonţul veni de nicăieri. Ali-Sadri muri mai înainte de a
atinge pământul. Tăcerea se lăsă brusc, atotcuprinzătoare, şi Gărzile Verzi se răsuciră înspăimântate
în cerc, apoi îngheţară când o voce strigă:
- Allah-u Akbar, puneţi jos armele!
Nimeni nu mişcă; apoi unul dintre cei din plutonul de execuţie se întoarse brusc, îndreptând
arma către Nitchak Han, dar muri mai înainte de a apăsa pe trăgaci.
- Allah e mare. Puneţi jos armele!
296