James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Aga, îi spuse lui Nasiri, făcând semn din cap către santinelele care veneau în urma lor,
spune-le că trebuie să pregătesc elicopterul şi ordonă-i nenorocitului ăla să nu mai fumeze în
hangar.
Nasiri făcu ceea ce i se spusese.
- A spus în regulă, dar să ne grăbim.
Santinela care fuma îşi aruncă leneş ţigara pe asfalt. Unul dintre mecanici o strivi grăbit.
Nasiri ar fi rămas, dar santinela îi făcu semn să plece. Se depărtă fără tragere de inimă.
- Alimentaţi FDC şi faceţi o verificare la sol, spuse prudent Scot, nefiind sigur dacă una
dintre santinele nu înţelegea cumva engleza. Într-o oră trebuie să duc komitehul nostru într-o vizită
oficială pe la amplasamente. Se pare că acum avem un nou komiteh - din Sharpur.
- Căcat! mormăi cineva.
- Ce-i cu sculele pentru sonda Rosa? întrebă Jordon Porcărie.
Lângă el se afla Rod Rodrigues. Scot îl vedea cât de neliniştit este.
- Asta va trebui s-aştepte. Alimentaţi FDC. Porcărie - şi toată lumea - faceţi o verificare.
Rod, spuse ca să-1 încurajeze pe bătrân, acum, că revenim la normal, ai să ajungi în curând înapoi
la Londra. Capitol Acasă!
- Sigur, mulţumesc, Scot!
Santinela de lângă Scot îi făcu semn să plece.
- Baleh, aga!
- Da, e-n regulă, excelenţă, răspunse Scot, apoi adăugă către Rodrigues: Rod, te rog, fă-mi o
verificare atentă.
- Sigur.
Scot porni, urmat de santinelă. Jordon strigă îngrijorat:
- Ce se-ntâmplă şi un' te duci?
- Mă duc să fac o plimbare, răspunse sarcastic. De unde dracu' să ştiu? Am zburat toată
dimineaţa!
Porni mai departe, simţindu-se obosit şi neajutorat şi nelalocul lui, dorind ca Lochart şi
Jean-Luc să fie acolo. Ticăloşi afurisiţi! Komiteh - o gaşcă de derbedei afurisiţi!
Nasiri era de acum la o sută de metri mai în faţă păşind iute, ceilalţi dispăruseră deja după
curba potecii care şerpuia printre copaci. Temperatura era chiar sub punctul de îngheţ şi zăpada
trosnea sub tălpi. Deşi Scot, îmbrăcat în echipamentul de zbor, simţea o căldură plăcută, cizmele de
zbor îl stânjeneau la mers şi el tropăi prost dispus,
Încercând - fără să fie în stare - să-l ajungă din urmă pe Nasiri. Zăpada era troienită în jurul
cărării şi aplecase copacii sub greutatea ei. Cerul era limpede. La opt sute de metri mai în faţă, în
josul potecii şerpuitoare, se afla satul.
Satul Yazdeh era aşezat pe un mic platou, plăcut apărat de vânturile de înălţimi. Colibele şi
casele erau făcute din lemn, piatră şi chirpici şi adunate în jurul pieţii, în faţa micii moschei. Spre
deosebire de majoritatea satelor, era prosper, cu belşug de lemne de foc pentru iarnă, vânat din
abundenţă, cu turme de oi şi capre ale obştii, câteva cămile şi treizeci de cai şi iepe de prăsilă,
mândria sătenilor.
Casa lui Nitchak Han era o locuinţă cu un etaj, acoperită cu ţiglă şi având patru încăperi,
aşezată lângă moschee şi mai mare decât toate celelalte. Lângă ea se afla şcoala - cea mai modernă
clădire. Tom Lochart proiectase structura simplă şi, cu un an în urmă, îl convinsese pe McIver să
finanţeze lucrarea. până acum câteva luni, şcoala fusese condusă de un tânăr din Corpul de
Profesori al Şahului, satul fiind aproape în totalitate analfabet. Odată cu plecarea Şahului, tânărul
dispăruse.
Din vreme în vreme, Tom Lochart şi ceilalţi din bază ţineau aici scurte conferinţe, mai mult
şedinţe de întrebări şi răspunsuri, în parte pentru a întreţine bunele relaţii şi în parte pentru a avea
ceva de făcut când nu zburau.
Conferinţele erau bine primite şi participau mulţi adulţi, ca şi copii, încurajaţi să facă asta de
Nitchak Han ș i soţia lui. Coborând de pe deal, Scot îi văzu pe ceilalţi intrând în şcoală. Camionul
care adusese Gărzile Verzi era parcat afară. Sătenii se strânseseră în grupuri, privând în tăcere.
Bărbaţi, femei şi copii, nici unul înarmat. Femeile kash'kai nu purtau văluri sau chador, ci rochii
multicolore.
295