James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Vor să cobori din elicopter, căpitane! strigă Nasiri. Ei... te rog, grăbeşte-te!
- Aşteaptă până opresc!
Nervos, Scot isprăvi procedura. Ţeava pistolului mitralieră nu se mişcase şi nici duşmănia
ce-l înconjura nu slăbise.
Elicele încetineau destul de repede şi când fu regulamentar să plece, îşi desfăcu centura de
siguranţă şi ieşi. Fu imediat îmbrâncit la o parte. Strigând înfierbântaţi, niș te indivizi smuciră uşa
carlingii, deschizând-o la maximum, se holbară înăuntru. În timp ce ceilalţi deschiseră la rândul lor
uşa cabinei şi săriră la bord.
- Ce dracu' s-a întâmplat, aga? îl întrebă pe Nasiri, văzând mulţimea vânătăilor.
- Noul... noul komiteh a făcut o greşeală, spuse Nasiri încercând să-şi păstreze demnitatea,
crezând că sunt un sprijinitor al Şahului şi nu un revoluţionar şi sprijinitor al imamului.
- Cine dracu' sunt oamenii ăştia? Nu sunt din Yazdeh!
Dar mai înainte ca Nasiri să poată răspunde, revoluţionarul cu banderolă verde şi pistol
mitralieră îşi făcu loc cu coatele în mulţime.
- În birou, acum! spuse omul într-o engleză proastă, apoi se-ntinse şi-l înşfacă pe Scot de
mâneca bluzonului de zbor ca să-l facă să se grăbească.
Automat, Scot îşi smulse mâneca din mâna lui. Ţeava unei arme i se propti în coaste.
- E-n regulă, pentru Dumnezeu, zise întunecat la faţă şi porni cu paşi mari către birou.
În birou, Nitchak Han - kalandarul satului - şi bătrânul mullah erau aşezaţi la masă, cu
spatele la peretele de lângă fereastra deschisă. Amândoi aveau chipurile împietrite. Îi salută şi ei
răspunseră cu o înclinare a capului, neliniştiţi.
Intrând după Nasiri în încăpere, mai mulţi membri ai Gărzilor Verzi se înghesuiră în spatele
lor.
- Ceh karhareh kalandar, întrebă Scot, ce se întâmplă?
- Oamenii ăştia sunt... pretind că ar fi komitehul nostru cel nou, răspunse cu dificultate
Nitchak Han. Sunt trimişi din Sharpur să pună stăpânire pe... pe satul nostru ș i pe... aeroportul
nostru.
Scot rămase perplex. Ceea ce spunea mai-marele satului n-avea nici un sens; deşi Sharpur
era cel mai apropiat oraş şi legal avea jurisdicţie asupra zonei, tradiţia spunea întotdeauna triburile
kash'kai din munţi să se conducă singure, atâta timp cât acceptau suzeranitatea Şahului şi
Teheranului, se supuneau legilor, nu se înarmau şi erau paşnici.
- Dar voi întotdeauna...
- Linişte! spuse mai-marele Gărzilor Verzi fluturându-şi pistolul mitralieră şi Scot îl văzu pe
Nitchak Han roşind.
Mai-marele Gărzilor era bărbos, trecut de 30 de ani, îmbrăcat sărăcăcios, cu ochi negri şi
ceva rău sclipind în ei. Îl târî pe Nasiri în faţa grupului şi latră ceva în farsi.
- Eu... eu trebuie să traduc, căpitane! spuse nervos Nasiri. Mai-marele lor, Ali-Sadri, spune
că trebuie să le răspunzi la întrebările care or să urmeze. Eu i-am răspuns la mai toate, dar vrea...
Ali-Sadri îl blestemă şi începu să pună întrebări, citând de pe o listă pregătită. Nasiri
traducea.
- Eşti comandant aci?
- Da, temporar.
- Care ţi-e naţionalitatea?
- Engleză. Acum ce drac...
- E vreun american pe-aci?
- Nu, din câte ştiu eu, răspunse Scot fără să stea pe gânduri şi fără să i se mişte vreun muşchi
de pe faţă, sperând că lui Nasiri, care ştia că Rodrigues, mecanicul său, era american şi avea acte
false englezeşti, nu i se pusese întrebarea asta.
Nasiri traduse fără să şovăie. Unul dintre ceilalţi revoluţionari scria pe o hârtie răspunsurile.
- Câţi piloţi sunt aici?
- Pentru moment, eu sunt singurul.
- Unde sunt ceilalţi, cine sunt și
care e naţionalitatea lor?
293