James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Ropotul fierbinte, arma vie, zvâcnind în scurte explozii străpungătoare, mirosul acru al
corditei, sângele duşmanilor lui Allah şi ai Iranului curgând. Mullahii sunt duşmani - şi cea mai
mare parte a celor ce sunt cu Khomeini, care comite sacrilegiul de a îngădui oamenilor să-l
numească Imam şi să-i fie adulată fotografia, şi puri mullahii între noi şi Allah, împotriva tuturor
învăţăturilor Profetului.
- Grăbeşte-te! mugi. Îmi pierd răbdarea! Îl vreau pe omul acela! spuse Hussein, arătând cu
degetul.
Zataki se întoarse. Mullahul arăta către Starke.
- Pilotul? De ce? Pentru ce? întrebă perplex.
- Pentru nişte întrebări. Vreau să-i pun nişte întrebări.
- Despre ce?
- Despre evadarea ofiţerilor de la Isfahan.
- De ce-ar şti el despre asta? A fost cu mine la Bandar-e Delam, la sute de mile depărtare,
când s-a întâmplat asta, ajutând Revoluţia împotriva duşmanilor lui Allah. Adăugă veninos: Duşmanii
lui Allah sunt peste tot, pretutindeni! Sacrilegiul e pretutindeni. Închinarea la Iuda se practică
peste tot, nu-i aşa?
- Da, da, duşmanii sunt din belşug şi sacrilegiul e sacrilegiu. Dar e pilot de elicopter, un
necredincios a fost pilotul elicopterului care a evadat şi ar putea şti ceva. Vreau să-i pun nişte
întrebări.
- Nu câtă vreme sunt eu aici.
- De ce? De ce nu? De ce nu...
- Nu tu. Nu cât timp sunt eu aici. Pe Allah! Nu cât sunt eu aici! Mai târziu, sau mâine, sau
ziua următoare, când va vrea Allah, dar nu acum!
Îl cântări din priviri pe Hussain şi văzu pe faţa şi în ochii lui că acceptase şi nu mai era nici o
ameninţare. Privi cu grijă, atent, faţa fiecăruia dintre Gărzile Verzi ce-l înconjurau pe mullah, dar nu
mai simţi primejdia. Ca de obicei, moartea rapidă şi bruscă a unuia dintre ei, se gândi fără să se
simtă vinovat, îi supune pe ceilalţi.
- Acum poate o să te-ntorci la moscheea ta, e aproape vremea pentru rugăciune.
Îi întoarse spatele şi porni către jeep, ştiind că oamenii săi o să-l apere. Le făcu semn lui
Starke şi lui Ayre şi se aşeză pe scaunul din faţă, cu pistolul mitralieră pregătit, dar nu atât de vizibil
ca mai înainte. Unul câte unul oamenii săi se retraseră către maşinile lor şi plecară.
Hussain era pământiu la chip. Oamenii săi aşteptau, ș i unul dintre ei îşi aprinse o ţigară. Toţi
erau conştienţi de trupul de la picioarele lor şi de sângele care încă se scurgea din el.
- De ce i-ai lăsat să plece, tată? întrebă băieţelul cu vocea sa subţire ca un ciripit.
- Nu i-am lăsat, fiule! Avem lucruri mai importante de făcut, acum, imediat. După care o să
ne-ntoarcem.
CAPITOLUL 31
La Zagros Trei. Scot Gavallan se holba de-a lungul ţevii unui pistol mitralieră Sten cu
piedica trasă. Abia aterizase cu un JR 212 după primul drum al zilei la sonda Rosa, unde livrase o
altă încărcătură de prăjini de sondă şi ciment şi, în momentul în care oprise motoarele, Gărzi Verzi
înarmate ţâşniseră din hangar, înconjurându-l. Detestând spaima care-l cuprinsese, îşi dezlipi
privirile de pe ţeava armei şi se uită în ochii negri, răutăcioşi.
- Ce... ce vrei? zise răguşit, apoi reluă într-o farsi opintită: Ceh karhareh'?
Omul cu arma revărsă un şuvoi de cuvinte furioase, incomprehensibile. Scot îşi scoase
căştile.
- Mau iabah-e shoma ra khooh nami danam, aga! -Nu vorbesc limba voastră, excelenţă!
strigă el peste şuieratul motoarelor, înghiţind obscenitatea pe care ar fi, vrut s-o adauge.
Alte cuvinte furioase şi omul îi făcu semn să iasă din carlingă. Atunci îl văzu pe Nasiri,
managerul bazei din partea Iran Oil, scos târâş din birou cu hainele mototolite şi plin de vânătăi,
îmbrâncit spre 212 de către alte Gărzi Revoluţionare. Se aplecă puţin pe fereastră.
- Ce dracu' se întâmplă aici?
292