James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Urmă o călătorie enervantă, cu multe ocoluri, multe împuşcături şi multe cadavre şi câini şi
mulţimi înfuriate de oameni, gunoaie, străzile nefiind curăţate deja de luni întregi, iar rigolele
înfundate. Noaptea se lăsă pe nesimţite şi frigul se aspri. Maşini ciudate şi câteva camioane militare
încărcate cu oameni trecură vâjâind pe lângă ei, nepăsători la felul cum circulau.
- Eşti obosit, Duncan? Nu vrei să conduc eu?
- Nu. Mi-e bine, mulţumesc.
Se simţi foarte obosit şi foarte bucuros când, în cele din urmă, dăduseră colţul în strada lor
ameninţător de întunecoasă, ca toate celelalte, singura lumină provenind de la biroul lor de la
ultimul etaj. Ar fi preferat să lase maşina în stradă, dar era sigur că atunci când avea să se înapoieze
benzina îi va fi fost furată din rezervor - deşi acesta avea încuietoare - asta dacă maşina avea să mai
fie acolo. Întră în garaj, încuie maşina, încuie garajul şi urcă scările. Charlie Petikin îi aştepta pe
palier cu chipul alb ca varul.
- Salut, Mac, slavă Domnului! Apoi o zări pe Genny şi se opri.
- Oh, Genny, ce - ce s-a întâmplat? N-a ajuns avionul?
- A ajuns, răspunse McIver. Ce dracu' s-a întâmplat, Charlie?
Petikin încuie uşa biroului după ei şi trase-cu coada ochiului la Genny, care spuse obosită:
- E-n regulă, mă duc la toaletă.
Iisuse Christoase, se gândi, e un joc atât de prostesc! N-o să înveţe niciodată! Duncan o sămi
spună deîndată ce o să rămânem singuri, aşa că oricum o să aflu şi mi-ar fi plăcut mai mult să o
aflu de la sursă. Își târî obosită picioarele către uşă.
- Nu, Gen! spuse McIver şi ea se opri uluită. Ai vrut să rămâi, aşa că...
Ridică din umeri şi ea observă o schimbare la el şi nu ştia dacă bună sau rea.
- Hai să auzim, Charlie.
- Rudi a luat legătura cu noi prin radio, acu' mai puţin de o juma' de oră! începu Charlie
Petikin dintr-o suflare. HBC a fost doborât, s-a tras în el în zbor, nu sunt supravieţuitori.
Genny şi McIver se albiră.
- O, Dumnezeule! Femeia bâjbâi după un scaun.
- Nu înţeleg ce se întâmplă, spuse Petikin neajutorat. E o nebunie, ca un vis, dar Tom
Lochart n-a păţit nimic. E la Bandar-e Delam, cu Rudi.
McIver reveni la viaţă.
- Tom e teafăr? explodă el. A scăpat?
- Nu ieşi dintr-un elicopter în care "s-a tras în zbor". Nimic din toate astea n-are sens, decât
dacă e vreo înscenare. Tom zbura cu o încărcătură de piese de schimb, nu cu pasageri, dar ofiţerul
ăsta a spus că elicopterul era plin cu oameni şi Rudi a zis: "Spune-i domnului McIver că eu,
căpitanul Lochart, m-am întors din concediu". Am vorbit chiar cu el.
McIver rămase cu gura căscată.
- Ai vorbit cu el? E teafăr? Eşti sigur? Din ce concediu, pentru Dumnezeu!
- Nu ştiu, dar chiar am vorbit cu el. A venit la microfon.
- Stai o clipă, Charlie! Cum a dat de noi Rudi? E la Kowiss?
- Nu. Spunea că ne cheamă de la Controlul Aerian de la Abadan.
McIver mormăi o obscenitate, uşurat în privinţa lui Lochart şi în acelaşi timp cutremurat de
soarta lui Valik şi a familiei lui. Plin cu oameni? Ar fi trebuit să fie numai patru. Ar fi avut nevoie
pe loc de răspunsuri la cincizeci de întrebări şi ştia că n-avea cum să scape din capcană, că el şi
Tommy erau amestecaţi. Nu spusese nimănui în afară de Gavallan de adevărata misiune a lui
Lochart sau de dilema în care se aflase autorizând -o.
- Hai s-o luăm de la capăt, Charlie, cuvânt cu cuvânt! Trase cu coada ochiului la Genny care
îngheţase. Te simţi bine, Gen?
- Da, da! Mă duc să-mi fac un ceai!
Vocea ei le păru amândurora foarte slabă. Se duse în chicinetă. Tremurând, Petikin se aşeză
pe marginea unui birou.
- Pe cât de exact îmi amintesc, Rudi a spus: "Am lângă mine un ofiţer de la Forţele Aeriene
Iraniene şi îmi trebuie un răspuns oficial". Apoi în difuzor s-a auzit cealaltă voce: "Aici maiorul
Qazani, de la Contraspionajul Aviaţiei. Vă cer să-mi răspundeţi imediat la întrebări. HBC este o
înregistrare a S-G sau nu?" Ca să câştig timp, am zis: "Staţi o clipă să iau dosarul!" Am aşteptat
281