James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

am să rămân. Soţul meu nu este atât de sănătos la cap cum ar trebui să fie, în ultima vreme, dar
domnia voastră - fiind un om de o deosebită inteligenţă - o să înţelegeţi că, deşi o femeie nu poate
să se împotrivească dorinţelor soţului ei, stă scris că însuşi Profetul a trebuit să fie îngrijit.
- Adevărat, adevărat, spuse mullahul uitându-se gânditor la McIver.
McIver se holbă perplex, fără să înţeleagă mare lucru.
- Rămâi, dacă doreşti!
- Mulţumesc, spuse Genny cu foarte multă politeţe. Atunci am să rămân. Mulţumesc,
Excelenţă, pentru îngăduinţa şi înţelepciunea domniei voastre!
Îşi ascunse satisfacţia faţă de şiretenia ei şi spuse în engleză:
- Duncan, mullahul Tehrani e de acord că trebuie să rămân.
Îl văzu încruntându-se şi continuă dintr-o suflare:
- Am să aştept în maşină. McIver ajunse acolo înaintea ei.
- Ai să te urci ca dracu' în fofează, sau te pun cu forţa la bord.
- Nu fi prost, Duncan, dragule - era atât de supusă! Și
nu striga, îţi face rău la tensiune!
Gavallan se apropie şi o parte din încrederea ei se evaporă. În jurul lor zăpada era murdară,
cerul murdar, iar tineri cu chipuri întunecate se holbau la ea.
- Ştii că într-adevăr iubesc locurile astea, spuse ea zâmbitoare. Cum aş putea să plec?
- Tu... afurisito, pleci!
McIver era atât de furios că abia putea să vorbească şi pentru o clipă Genny se temu că
mersese prea departe.
- Plec şi eu când ai să pleci şi tu, Duncan!
- Chiar acum!
- Nu plec! Repet: nu plec fără tine! Şi dacă încerci să mă forţezi, am să fac atâta teatru că nai
să mai vezi avion şi aeroport până la Judecata de Apoi. Andy, explică-i acestui... acestei
persoane! O, ştiu că puteţi amândoi să mă târâţi la bord, dar dac-o faceţi, o să vă stricaţi obrazul şi
vă cunosc eu prea bine pe amândoi! Andy!
Gavallan râse:
- Mac, ai încurcat-o!
În ciuda mâniei sale, McIver râse şi el, iar mullahul care asculta şi privea scutură din cap
dispreţuitor în faţa capriciilor necredincioşilor.
- Gen, ai pritocit chestia asta toată vremea, bolborosi McIver.
- Cine, eu?
Era inocenţa întruchipată.
- Să moară mincinosul!
- E-n regulă, Gen, spuse McIver cu buzele tremurând, e-n regulă, ai câştigat! Dar să ştii că
ţi-ai pierdut mult mai mult decât prestigiul!
- Urcaţi! spuse mullahul.
- Ce facem cu Armstrong? zise McIver.
- Ştie regulile şi ora.
Gavallan o îmbrăţişa pe Genny şi-i scutură mâna lui McIver.
- Ne vedem curând şi ai grijă! Urcă la bord. Reactorul decola.
În timpul lungului drum de întoarcere către birou, nici Genny, nici Duncan McIver nu
băgară de seamă trecerea timpului. Amândoi erau preocupaţi. Gen stătea pe scaunul din faţă cu
palma odihnindu-se uşor pe genunchiul lui. Era foarte obosită, dar foarte satisfăcută.
- Eşti o femeie de treabă, Gen, spusese el în clipa în care rămăseseră singuri. Dar n-am să ţio
iert!
- Da, Duncan! spusese ea supusă, aşa cum orice femeie de treabă o face din când în când.
- N-am să te iert niciodată, să ştii!
- Da, Duncan!
- Şi nu mai zice "Da, Duncan"! Condusese o vreme, apoi spusese morocănos:
- Mi-ar fi plăcut să te ştiu la adăpost în Al Shargaz, dar mă bucur că eşti aici.
Înţeleaptă, ea nu scosese o vorbă. Se mulţumise să zâmbească şi-şi pusese palma pe
genunchiul lui. Acum erau amândoi liniştiţi.
280