James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- De ce să nu spui nimic! strigă în jos către el un tânăr ce stătea-n picioare pe culoar.
America e vinovată pentru toate necazurile noastre. Dacă n-ar fi fost America, ar fi pace în toată
lumea.
Lochart se încăpăţină să-şi ţină ochii închişi şi încercă să-şi astupe urechile, ştiind că era la
capătul răbdării, jumătate din el dorind să aibă pistolul mitralieră sub scurtă, cealaltă jumătate
recunoscătoare că se afla în geantă.
Mullahul îl scutură de mânecă.
- Înainte de-a adormi, aga, nu eşti de acord că lumea ar arăta mult mai bine fără blestemata
de Americă?
Lochart se luptă cu furia din el şi rămase cu ochii închişi. O altă zguduitură mai apăsată, de
data asta venind dinspre culoar, şi tânărul îi strigă în ureche:
- Răspunde-i Excelenţei Sale!
Lochart se simţi brusc sătul de toată propaganda antiamericană şi de minciunile pe care i le
serveau întruna. Alb de furie, deschise ochii, respinse mâna bărbatului şi explodă în engleză:
- Ei bine, o să-ţi spun, mullahule! Ai face bine să-i mulţumeşti lui Allah că există America,
pentru că fără ea acolo, în lumea asta afurisită n-am fi nimic şi-am fi cu toţii într-un afurisit de
gulag sau sub pământ - tu, eu, smucitul ăsta și
chiar Khomeini.
- Ce?
Îl văzu pe mullah cu gura căscată şi realiză că vorbise în engleză. Puse frâu valului de vorbe
şi spuse în farsi, ştiind că n-avea cum să le explice logic:
- Citam din Sfânta Biblie în engleză, spuse, inventând la iuţeală ceva. Rosteam cuvintele
spuse de Abraham la mânie.
N-a spus Abraham: "răul bântuie pământul sub multe feţe. E datoria credincioşilor să... să se
apere de rău, de orice fel de rău, de toate relele". Nu-i aşa?
Mullahul îl privi ciudat şi cită din Coran:
- "Şi Dumnezeu i-a zis lui Abraham: Te voi pune în fruntea noroadelor pământului. Şi
Abraham i-a spus: şi a neamului meu. Dumnezeu i-a zis: Supuşii mei nu adăpostesc făcătorii de
rele".
- Adevărat, răspunse Lochart. Şi-acum trebuie să mă gândesc la Dumnezeul cel Unic,
Dumnezeul lui Abraham, Moise şi Iisus şi Mohammed. fie-i numele lăudat!
Închise ochii. Inima îi bătea cu putere. În orice clipă se aştepta să primească în faţă patul
armei tânărului furios sau ca mullahul să strige, cerând şoferului să oprească autobuzul. Nu se
aştepta la îndurare, dar momentul trecu şi-l lăsară cu presupusa sa rugăciune.
Mullahul oftă, lipsa de spaţiu înghesuindu-l în necredincios. Mă întreb cum se roagă un
Necredincios fie şi din Poporul Cărţii, îşi zicea. Ce-i spune el lui Allah? Sunt într-adevăr de plâns.
La aeroportul Bandar-e Delam; ora 12,32 după-amiază. Maşina Forţelor Aeriene- Iraniene,
cu steagul verde al lui Khomeini fluturând, trecu pe lângă santinelele adormite de la poartă şi trase
într-un vârtej de praf în faţa rulotei care-i servea lui Rudi de birou. Din ea coborâră doi ofiţeri cu
uniforme impecabile şi odată cu ei trei Gărzi Verzi. Rudi Lutz ieşi să întâmpine ofiţerii: un maior şi
un căpitan. Când îl recunoscu pe căpitan, se lumină la faţă.
- Salut, Hushang! Mă întrebam ce mai faci! Ofiţerul mai în vârstă îl întrerupse furios:
- Sunt maiorul Qazani, contraspionajul aviaţiei. Cum de un elicopter iranian, aflat sub controlul
vostru, încearcă să părăsească spaţiul aerian iranian, nerespectând ordinele repetate ale unei
patrule de interceptare și
dispretuind complet instrucţiunile controlului de la sol?
Rudi se holbă aiurit la el.
- Nu e în zbor decât unul singur dintre elicopterele mele, pentru un CASEVAC cerut de
controlul radar de la Abadan.
- Care-i numărul de înregistrare?
- EP-F1XX. Ce înseamnă toate astea?
- Asta vreau să ştiu!
Maiorul Qazani trecu pe lângă el, intră în rulotă şi se aşeză. Însoţitorii din Gărzile Verzi
aşteptară.
- Vino încoace, îl chemă iritat maiorul. Stai jos, căpitane Lutz.
264