James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Se gândise la asta câtă vreme îşi pregătise un brandy cu sifon şi ceva de mâncare. Valik şi
ceilalţi deschiseseră două conserve de câte o jumătate de kilogram dintr-un minunat caviar cenuşiu
de Beluga şi le lăsaseră nepăsători pe masa din sufragerie, încă pe jumătate pline. Le mâncase cu
plăcere. Marşul forţat prin munţi fusese dificil, dar nu atât de rău pe cât se-aşteptase.
Imediat după răsăritul soarelui ajunsese la şoseaua Kermanshah-Ahwaz-Abadan, aproape
imediat fusese luat cu maşina de nişte muncitori constructori coreeni care evacuau laminorul pe
care-l construiau, sub un contract, la Kermanshah. Era aproape o tradiţie ca străinii să se ajute între
ei la drum. Se îndreptau către aeroportul Abadan, unde li se spusese că îi aştepta un mijloc de
transport care să-i ducă pe calea aerului înapoi în Coreea.
- Multe lupte la Kermanshah, îi spuseseră într-o engleză opintită. Toată lumea puşti.
Iranienii omoară unul la altul. Toţi nebuni, barbari, mai răi ca japonezii!
Îl lăsaseră la autogara din Ahwaz. Ca prin minune, reuşise să ducă cu vorba pe cei de-acolo
şi să-şi facă rost de un bilet în următorul autobuz care trecea pe lângă Bandar-e Delam.
Da. Şi-acum? îşi aminti întunecat cum, după ce aruncase cutiile goale de caviar în grămada
de gunoi, se răzgândise şi le luase de-acolo, îngropându-le, apoi se întorsese şi ştersese paharul pe
care-l folosise şi chiar clanţa uşii. Ar trebui să te cauţi la cap! Parcă or să se uite după amprente?!
Da, dar la vremea aia am crezut că-i mai bine să nu las nici o urmă c-am fost pe-acolo! Eşti nebun!
Eşti pe documentele de zbor la Teheran, i-ai luat fără autorizaţie pe Valik şi familia lui, apoi fuga de
la Isfahan, ai transportat duşmani ai statului şi i-ai ajutat să evadeze. Va trebui să răspunzi pentru
asta, indiferent dacă în faţa SAVAK-ului sau a lui Khomeini! Şi cum o să justifice S-G sau McIver
lipsa unui elicopter iranian, care ajunge în Kuweit sau Bagdad, sau unde dracu' o s-ajungă ăsta, şi o
să fie anunţat? Ce încurcătură împuţită!
Da. Şi-apoi mai e Şeherezada...
- Nu-ţi face griji, aga, îi întrerupse cineva gândurile, suntem toţi în mâinile lui Allah.
Mullahul zâmbea uitându-se în sus către el. Era un bărbat tinerel, bărbos şi se urcase în
autobuz la Ahwaz cu soţia şi trei copii. Pe umăr purta o carabină.
- Şoferul spune că vorbeşti farsi şi că eşti din Canada, și
din Poporul Cărţii.
- Da, da, sunt, aga! răspunse Lochart cu un efort de voinţă.
Rugăciunea se isprăvise şi acum toată lumea se înghesuia în uşa autobuzului.
- Atunci şi dumneata vei merge în Paradis, aşa cum a făgăduit Profetul, dacă vei fi găsit
demn de asta. Deşi nu în partea noastră de Paradis. Mullahul zâmbi timid. Iranul va fi primul stat
din lume cu adevărat islamic, din vremurile Profetului până azi. Din nou zâmbetul timid. Eşti... eşti
prima persoană a Cărţii pe care o întâlnesc sau cu care vorbesc. Ai învăţat să vorbeşti farsi la
şcoală?
- Am fost la şcoală, Excelenţă, dar cea mai mare parte a vremii am avut profesori particulari.
Lochart îşi ridică sacul de zbor pe care-l luase cu el pentru mai multă siguranţă şi porni să se
aşeze la coadă. Locul său era deja ocupat. Alături de drum se uşurau câţiva pasageri - bărbaţi, femei
şi copii.
- Şi Excelenţa lucrează în petrol?
Mullahul se aşeză la coadă lângă el şi imediat oamenii se dădură la o parte ca să-l lase s-o ia
înainte. În autobuz, pasagerii începuseră deja să se certe, câţiva strigând la şofer să se grăbească.
- Da, pentru marele vostru Iran Oil, răspunse Lochart, conştient că cei din apropiere ascultau
şi ei, înghiontindu-se ca să ajungă mai aproape, să audă mai bine.
Nu mai ai mult de mers, îşi zise. Aeroportul nu poate să fie la mai mult de câteva mile
distanţă. Chiar cu puţin înaintea amiezei zărise pentru câteva clipe un 212 îndreptându-se într-acolo
dinspre Golf. Era prea departe ca să-şi poată da seama dacă era civil sau militar, dar se îndrepta în
direcţia unde se afla aeroportul. Ar fi grozav să mă întâlnesc cu Rudi şi cu ceilalţi, să trag un pui de
somn şi...
- Şoferul spunea că ai fost într-o excursie lângă Kermanshah...
- În Luristan, la sud de Kermanshah.
Lochart se concentra. Reluă povestea asupra căreia se hotărâse, aceeaşi pe care o spusese la
ghişeul de bilete de la Ahwaz şi Gărzilor Verzi care vroiseră şi ele să ştie cine era şi ce căuta acolo.
- Am fost într-o excursie pe munţi, în nordul Lunstanului, şi am rămas blocat acolo într-un
sat, din pricina unui viscol, o săptămână. Mergeţi la Shiraz?
262