James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Toţi ceilalţi încuviinţară din cap.
- Facă-se voia lui Allah!
Mullahul făcu semn către unul din paznici care îl ridică pe Paknouri din genunchi şi-l scoase
afară, apoi se uită la Bakravan care se holba în urma prietenului său, îngrozit cât de repede, doar
peste noapte, fusese distrus.
- Acum, Bakravan. Tu...
- L-am adus pe Ttirlak ăla, aşteaptă afară! interveni Yusuf, întrerupându-1.
- Bun, zise mullahul, apoi îşi întoarse privirile către Bakravan şi Bakravan ştiu că e la fel de
pierdut ca şi prietenul său Paknouri, era pierdut şi sentinţa avea să fie aceeaşi. Îș i auzea sângele
bubuind în urechi. Văzu buzele mullahului mişcându-se, apoi se opriră şi toată lumea se uita la el.
- Vă rog? întrebă pierdut. Eu... Îmi pare rău, n-am auzit ce-aţi spus.
- Poţi să pleci. Deocamdată. Împlineşte poruncile lui Allah!
Nerăbdător, mullahul aruncă o privire unuia dintre membrii Gărzilor Verzi, un bărbat înalt şi
urât.
- Ahmed, scoate-l afară! Apoi către Yusuf:
- După Turlak, căpitanul de poliţie Mohammed Dezi, celula 917...
Bakravan se simţi smucit de braţ, se întoarse şi ieşi afară. Pe coridor fu gata să cadă, dar
Ahmed îl prinse şi, ciudat de blând , îl sprijini de perete.
- Trage-ţi sufletul, Excelenţa.
- Sunt liber să plec?
- Sunt desigur la fel de surprins ca şi domnia ta, aga, spuse bărbatul. În faţa lui Allah şi-a
Profetului, sunt la fel de surprins ca şi domnia ta. Eşti primul căruia i se dă drumul astăzi, martor
sau acuzat.
- Eu... aici... se găseşte aici apă?
- Aci nu. Afară e din belşug. Ar fi mai bine să pleci. Ahmed îşi cobori vocea şi mai mult:
- E mai bine să pleci, da? Sprijină-te de braţul meu. Recunoscător, Bakravan se agăţă de el,
abia răsuflând. Porniră încet înapoi pe drumul pe care venise. Abia-i vedea pe ceilalţi - paznici,
prizonieri sau martori. Pe coridorul care ducea către anticameră, Ahmed îşi făcu loc cu umerii spre
o uşă laterală, afară în curtea dinspre vest.
Plutonul de execuţie se afla acolo şi trei bărbaţi erau legaţi de stâlpi în faţa lui. Un stâlp era
gol. Intestinele şi băşica lui Bakravan se goliră fără voia lui.
- Grăbeşte-te, Ahmed! strigă nervos comandantul plutonului.
- Voia lui Allah, spuse Ahmed.
Îl târî voios pe Bakravan până la stâlpul liber, aflat lângă cel al lui Paknouri, care aiura
pierdut în propriul său Iad.
- Deci pân'la urmă tot n-ai scăpat! Aşa e drept. Am auzit cu toţii minciunile tale. Ai minţit în
faţa lui Allah! Te ştim cu toţii, ştim ce-ai făcut, cunoaştem necredinţa ta, ştim că ai încercat chiar
să-ţi cumperi calea către Paradis cu daruri date imamului, Allah să-l apere. De unde ai făcut rost de
toţi banii, dacă nu din camătă şi furt?
Salva de gloanţe nu fu deloc precisă. Comandantul plutonului folosi alene revolverul ca să-l
reducă la tăcere pe unul dintre condamnaţi, apoi pe Bakravan.
- Nu l-aş fi recunoscut, spuse repezit bărbatul. Asta arată cât de răi şi mincinoşi sunt ziariştii.
- Asta nu-i Hassan Turlak, spuse Ahmed. El vine după aia.
Omul se holbă la el.
- Atunci cine-i ăsta?
- Un negustor din bazaar, spuse Ahmed. Negustorii din bazar sunt cămătari fără credinţă. Eu
ştiu. Ani de zile am lucrat acolo pentru Farazan strângând excremente, ca şi tatăl meu înaintea mea,
până când m-am făcut zidar, cu Yusuf. Dar ăsta... Râgâi.
- ...ăsta a fost cel mai bogat cămătar. Nu-mi aduc aminte prea multe de el decât cât de bogat
era, da-mi amintesc totul despre femeile lui. Nu şi-a învăţat şi nu şi-a domolit niciodată femeile,
care n-au purtat niciodată chador, împăunându-se cu trupul lor. Îmi amintesc totul despre diavoliţa
de fii-sa, care trecea pe strada zarafilor din timp în timp, pe juma'te goală, cu pielea ca spuma
laptelui, cu părul fluturând , cu sânii jucând, cu şoldurile ademenitoare, cea căreia i se zice
Şeherezada, care arată aşa cum crez că trebuie s-arate huriile. Îmi amintesc tot despre ea - şi cum
260