James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

este!
- Emir Pak....
- În numele lui Allah, da sau nu? îl întrerupse aspru mullahul.
- El... da... da, a votat pentru... pentru Revoluţia Albă când a fost deputat în Majlis. Da, aşa
Mullahul oftă şi tinerii se foiră în scaune. Unul căscă, apoi se scarpină între picioare,
jucându-se absent cu mădularul.
- Eşti deputat?
- Nu, nu, eu... am demisionat când a poruncit Ayatolahul Khomeini.
- Vrei să spui când imamul Khomeini, când imamul a poruncit?
- Da, da... am demisionat, chiar ăăă... chiar în clipa în care a poruncit imamul, eu... am
demisionat îndată, spuse şi nu mai adăugă: am demisionat cu toţii la sugestia lui Paknouri când a
fost momentul şi eram siguri că Şahul hotărâse să plece şi să treacă puterea primului ministru
Bakhtiar, mult mai moderat şi raţional. Dar nu ca puterea să fie uzurpată de Khomeini, ar fi vrut să
ţipe din străfundul plămânilor. N-a fost niciodată plănuit aşa, Allah să-i blesteme pe americanii care
ne-au vândut, pe generalii care ne-au vândut, pe Şahul care-i de vină.
- Toată lumea ştie, toată lumea ştie că l-am sprijinit pe imam, fie ca el să se bucure de viaţă
veşnică!
- Da, Allah să-l binecuvânteze! urmă mullahul ca un ecou împreună cu ceilalţi. Dar tu, Jared
Bakravan din bazar, ai cerut vreodată camătă?
- Niciodată! spuse imediat Bakravan, sincer, deşi spaima îl cuprinsese.
Am împrumutat bani, toată viaţa mea, dar dobânzile au fost întotdeauna cinstite şi
rezonabile, niciodată camătă, îşi zise, niciodată! Şi toată vremea am fost consilierul diferiţilor inşi şi
miniştri, aranjând împrumuturi particulare sau publice, transferând fonduri în afara Iranului,
particulare sau publice, făcând bani, foarte mulţi bani - asta era o afacere bună şi legală.
- Eu m-am împotrivit, m-am împotrivit Revoluţiei Albe şi Şahului de câte ori am putut, e
binecunoscut că m-am opus...
- Şahul a comis crime împotriva lui Allah, împotriva Islamului, împotriva Sfântului Coran,
împotriva imamului, Allah să-l apere, împotriva credinţei şiite! Toţi cei care l-au ajutat sunt la fel de
vinovaţi. Ochii mullahului erau neiertători. Ce crime ai comis împotriva lui Allah şi a Cuvântului
lui Allah?
- Nici una! ţipă el, aproape la capătul puterilor. În numele lui Allah, jur, nici una!
Uşa se dădu de perete. Yusuf intră în încăpere cu Paknouri. Bakravan fu cât p-aci să leşine
din nou. Mâinile lui Paknouri erau prinse în cătuşe dinaintea sa. Mâzgă şi urină îi pătau pantalonii şi
petele de pe piepţii hainei arătau că vomase. Capul îi atârna tremurând necontrolat, părul era încâlcit
şi murdar, mintea pierdută. Când îl văzu pe Bakravan, chipul i se strâmbă într-o grimasă.
- Ah, Jared, Jared, bătrâne prieten şi coleg, Excelenţă! Ai venit să mi te-alături în Iad? râse
scurt, ascuţit. Nu e cum mi-am închipuit. Diavolii încă n-au uns şi nici uleiul clocotit sau flăcările,
dar nu e aer, ci doar putoare şi stai înghesuit în ceilalţi şi nu poţi să te-ntinzi pe jos sau să te-aşezi,
aşa că stai în picioare şi-apoi încep ţipetele din nou şi focurile de armă şi toată vremea eşti ca un ou,
înghesuit ca un ou de caviar, dar... dar...
La vederea mullahului, bolboroseala pe jumătate incoerentă se întrerupse. Îl năpădi groaza.
- Tu eşti, tu eşti, Allah?
- Paknouri, spuse blând mullahul, eşti acuzat de crime împotriva lui Allah. Acest om
mărturiseşte împotriva ta.
- Da, da! Am înfăptuit crime, crime împotriva lui Khomeini. Sunt vinovat! răcni Paknouri.
De ce oare a ș fi altfel în Iad?
Căzu în genunchi într-o izbucnire de lacrimi, bolborosind :
- Nu e alt dumnezeu decât Allah nu e dumnezeu nu dumnezeu ș i Mohamed e Profetul nici
unui dumnezeu şi...
Brusc se opri. Când îşi ridică privirile, chipul îi era şi mai contorsionat.
- Sunt Allah, tu eşti Satana!
Unul dintre tineri întrerupse tăcerea.
- Huleşte! E stăpânit de Satana, s-a declarat el însuşi vinovat!
- Făcă-se voia lui Allah!
259