James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Nu ştie! spuse omul cel mărunt, la fel de înspăimântat. N-are cum să ştie, este doar un om
al lui Allah, cel mai pios si cel mai învăţat dintre toţi ayatolahii...
Un val de oboseală îl învălui şi simţi nevoia să se sprijine de perete, lăsându-se să alunece în
ceaţă. Mai târziu, o mână aspră îl scutură, trezindu-1.
- Bakravan, te cheamă! Haide!
- Da, da, bâlbâi el, ridicându-se greoi în picioare, găsind că-i venea greu să vorbească,
recunoscându-l pe Yusuf, mai marele celor care veniseră cu o noapte în urmă în bazar. Păşi
împleticindu-se după el, printre ceilalţi, ieşind din cameră în coridor, urcând nişte trepte, apoi de-a
lungul altui coridor neîncălzit, mărginit de celule cu vizete în fiecare uşă, pe lângă gărzi şi alţi
oameni care îl priveau ciudat, cineva plângând în apropiere.
- Unde, unde mă duci?
- Păstrează-ţi puterile, o să ai nevoie de ele. Yusuf se opri la o uşă, o deschise şi-l împinse
înăuntru.
Încăperea era mică, aproape sufocantă şi aglomerată. În centru se afla o masă de lemn la
care stătea un mullah cu patru tineri de fiecare parte, iar pe ea nişte hârtii şi un mare Coran. În
perete, sus, aproape de tavan, era o ferestruică zăbrelită, o pată de lumină spre cerul albastru.
Membri ai Gărzilor Verzi stăteau sprijiniţi de pereţi.
- Jared Bakravan, bazaari, zaraf, spuse Yusuf. Mullahul ridică privirea de pe lista pe care o
studia.
- Ah, Bakravan. Salaam!
- Salaam, Excelenţă! rosti tremurător Bakravan. Mullahul avea cam patruzeci de ani, ochii şi
barba negre, turban alb şi halat negru, zdrenţuit. Bărbaţii de lângă el erau tineri, în jur de douăzeci
de ani, nebărbieriţi sau bărboşi, îmbrăcaţi sărăcăcios, cu armele sprijinite lângă ei.
- Cum... cum pot să... să vă fiu de folos? întreba Bakravan, încercând să fie calm.
- Sunt Ali'allah Uwari, numit judecător de Komitehul Revoluţionar, iar oamenii ăştia sunt şi
ei judecători. Acest tribunal se conduce după Cuvântul lui Allah şi Cartea Sfântă.
Vocea mullahului era aspră, iar accentul qazvin.
- Îl cunoşti pe acest Paknouri, zis şi Paknouri Zgârcitul?
- Da, îmi îngădui să spun, Excelenţă, că după Constituţia noastră şi străveche de legi ale
bazarului...
- Ar fi bine să răspunzi la întrebare, îl întrerupse unul dintre tineri. N-avem timp de pierdut
cu discursuri! Îl cunoşti sau nu?
- Da... da, desigur.
- Excelenţă Uwari, întrerupse din uşă Yusuf, vă rog, pe cine doriţi să aduc următorul?
- Paknouri! După aia...
Mullahul îşi miji ochii asupra listei de nume.
- Apoi sergentul de poliţie Jufrudi. Unul dintre cei aşezaţi la masă spuse:
- Câinele a fost judecat ieri-noapte de celălalt tribunal revoluţionar şi împuşcat în dimineaţa
asta.
- Voia lui Allah.
Mullahul trase o linie peste nume. Toate celelalte nume de deasupra erau tăiate cu linii.
- Atunci adu-l pe Hassan Turlak din celula 573. Bakravan fu cât pe-aci să ţipe. Turlak era un
foarte respectat jurnalist şi scriitor, jumătate iranian, jumătate ț igan, un curajos şi zelos critic al
regimului Şahului, care-şi petrecuse câţiva ani în închisoare din pricina atitudinii sale opoziţioniste.
Tânărul neras de lângă mullah îşi scarpină nervos obrazul spuzit.
- Cine e Turlak, Excelenţă?
Mullahul citi de pe listă:
- Reporter la ziar.
- Ne pierdem vremea cu el! Nu încape îndoială că e vinovat, spuse un altul. N-a fost el acela
care susţinea că cuvântul trebuie schimbat, că spusele Profetului nu sunt potrivite pentru ziua de
azi? E vinovat, sigur că e vinovat!
- Voia lui Allah!
Mullahul îşi îndreptă atenţia către Bakravan.
- Paknouri a luat vreodată camătă?
257