James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
Se aplecă greoi înainte şi-şi reumplu paharul, nerăbdător să se întoarcă la Azadeh. În apartament era frig şi încă mai purta pardesiul, căci încălzirea centrală era oprită şi pe la ferestre trăgea. Dar încăperea era largă şi plăcută şi cu un aer masculin, cu vechi balansoare, mici, dar bune covoare persane şi bronzuri decorau pereţii, cărţi, reviste şi ziare - finlandeze, ruseşti, iraniene - se găseau împrăştiate peste tot, pe mese, pe scaune şi pe rafturi, o pereche de pantofi de damă era pusă neglijent pe unul dintre rafturi. Bău vodca, plăcându-i căldura pe care i-o dădea, apoi privi încă o dată afară pe fereastră, la ambasadă. Pentru moment se întrebă dacă ar fi meritat să emigreze în America cu Azadeh. - Bastioanele se prăbuşesc, murmură cu voce tare. Iranul nu mai e un loc sigur. Europa e atât de vulnerabilă, Finlanda pe muchie de cuţit... Atenţia îi fu atrasă de ceea ce se petrecea pe stradă. Acum traficul era total blocat de bande de tineri ce se adunau pe ambele părţi ale drumului. Complexul de clădiri al Ambasadei Americane se afla la colţul străzii Tahkt-e Jamshid şi al bulevardului principal, numit Roosevelt. Era numit Roosevelt, îşi reaminti vag. Cum îi zice acum? Strada Khomeini? Strada Revoluţia? Uşa apartamentului se deschise. - Hei. Erikki! spuse tânărul finlandez zâmbind. Christian Tollonen purta o căciulă rusească din melană şi un pardesiu dublat cu mesada, pe care le cumpărase la Leningrad, într-un weekend de beţie cu alţi prieteni de la Universitate. - Am aşteptat patru ceasuri. - Trei ore şi douăzeci şi două de minute şi o jumătate de sticlă din cea mai bună vodcă Moskovskaia de contrabandă care poate fi cumpărată oriunde în lume. Ș i ne-am înţeles trei sau patru ceasuri. Christian Tollonen, un bărbat blond cu ochi cenuşii, abia trecut de treizeci de ani, era burlac şi adjunctul ataşatului cultural al Ambasadei Finlandeze. Erau prieteni de când sosise în Iran, cu câţiva ani în urmă. - Toarnă-mi şi mie unul, pentru Dumnezeu, am nevoie! Se coace încă o demonstraţie şi a fost chinul dracului să ajung aici. Se îndreptă către fereastră fără să-şi scoată pardesiul. Cele două părţi ale mulţimii se uniseră în faţa ambasadei, agitându-se ca un furnicar. Toate porţile fuseseră închise. Neliniştit, Erikki băgă de seamă că printre tineri nu erau mullahi. Se puteau auzi strigăte. - Moarte Americii, moarte lui Carter, traduse Christian. Putea să vorbească fluent farsi, pentru că tatăl său fusese diplomat în Iran, iar el îşi petrecuse cinci ani din tinereţe la şcoală în Teheran. - Porcăriile obişnuite: jos cu Carter şi imperialismul american! - Fără "Allah-u Akbar", spuse Erikki. Pentru o clipă gândurile îl duseră înapoi la bariera de pe şosea şi simţi un bulgăre de gheaţă în stomac. - Fără mullahi. - Fără, n-am văzut nici unul prin preajmă. În stradă ritmul strigătelor se iuţi, în timp ce diferitele facţiuni se roteau cu rândul în faţa porţii de fier. - Cei mai mulţi dintre ei sunt studenţi de la Universitate. Au crezut că sunt rus şi mi-au spus că a fost o încăierare serioasă acolo, cei de stânga împotriva Gărzilor Verzi - poate douăzeci sau treizeci de morţi şi răniţi - şi că încă mai continuă. În timp ce priveau, cincizeci sau şaizeci de tineri începură să zgâlţâie porţile. - Le arde buza după o bătaie! Şi nu e urmă de poliţie ca să-i oprească. Erikki îi întinse paharul. - Ce-am face fără vodcă? Erikki râse: - Am bea brandy! Ai adus totul? - Nu, dar e un început. Christian se aşeză într-unui dintre fotoliile de lângă măsuţa joasă din faţa lui Erikki şi-şi deschise servieta. 248
- Uite o copie a certificatului tău de naştere şi de căsătorie. Slavă domnului că am avut copii. Am reuşit să dau de cineva la biroul lui Bazargan ca să-ţi pună pe-al tău o ştampilă de rezidenţă temporară, bună pentru trei luni. - Eşti un magician! - Au promis c-o să-ţi elibereze o nouă licenţă de zbor în Iran, dar când anume, nu mi-au zis. Cu carnetul de identitate S-G şi fotocopia licenţei britanice, au spus că e destul de legal. Acum, paşaportul lui Azadeh e temporar. Îl deschise şi arătă fotografia. Nu e standard. Am făcut o copie polaroid după fotografia pe care mi-ai dat-o, o să meargă până când facem rost de una potrivită. Pune-o să semneze imediat ce-o întâlneşti. A ieşit din ţară de când v-aţi căsătorit? - Nu, de ce? - Dacă iese pe un paşaport finlandez... Ei bine, nu! ştiu cum o să-i afecteze statutul ei iranian. Autorităţile au fost întotdeauna sensibile, în special în privinţa conaţionalilor. Khomeini pare şi mai xenofob, aşa ca regimul lui s-ar putea să fie şi mai drastic. S-ar putea să a se pară că a renunţat la naţionalitatea ei. Nu cred c-or s-o lase să se întoarcă. Atenţia le fu abătută pentru un moment de o izbucnire de strigăte înfundate din mijlocul tinerilor înghesuiţi în stradă. Sute dintre ei îşi agitau pumnii strânşi şi undeva, cineva cu un difuzor portativ striga ceva. - După cum simt eu acum, în măsura în care pot s-o scot de aici, nu-mi pasă, spuse Erikki. Tânărul îi aruncă o privire iute. După un moment, spuse: - Poate că ar trebui să ştie şi ea ce-o aşteaptă, Erikki. N-am cum să-i fac rost de documente de schimb, sau de vreun paşaport iranian, dar ar fi foarte riscant pentru ea să plece fără ele. De ce nu-i ceri tatălui ei să aranjeze chestia asta? Ar putea să facă rost de ele cu uşurinţă, stăpâneşte mai tot Tabrizul, nu? Erikki clătină abătut din cap. - Da, dar ne-am mai certat o dată chiar înainte de a pleca. Tot îi mai displace căsătoria noastră. După o pauză, Christian spuse: - Poate din pricină că n-aveţi copii încă. Ştii cum sunt iranienii... - E vreme de ajuns şi pentru copii, spuse Erikki cu un gol în suflet. O să avem şi copii la vremea potrivită. Nu-i nici o grabă şi bătrânul doctor Nutt zice că ea e sănătoasă. Drace, dacă-i spun ce-a zis Christian despre documentele ei iraniene, n-o să plece niciodată. Dacă nu-i spun şi i se refuză întoarcerea, n-o să mi-o ierte niciodată. Şi oricum n-o să plece fără îngăduinţa tatălui ei. - Ca să-i obţin documente noi înseamnă că va trebui să ne întoarcem şi... Ei bine, nu vreau să mă întorc acolo. - De ce, Erikki? De obicei abia aşteptai s-ajungi la Tabriz. - Rakoczy. Erikki îi istorisise tot ce se petrecuse, cu excepţia uciderii mujkadinului de la baricadă şi a faptului că Rakoczy îi ucisese pe ceilalţi când îi salvase pe ei. Ceva amănunte e mai bine să rămână nespuse, îşi zise sumbru. Christian Tollonen luă o înghiţitură de vodcă. - Care-i adevărata problemă? - Rakoczy. Erikki nu clipi. Christian ridică din umeri. Mai umplu de două ori paharele şi goli sticla. - Prosit! - Prosit! Mulţumesc pentru hârtii şi paşapoarte! Strigătele de afară le atraseră din nou atenţia. Mulţimea era bine disciplinată, deşi devenea din ce în ce mai zgomotoasă. În curtea Ambasadei Americane se aprinseseră alte reflectoare şi puteau desluşi limpede capete la ferestrele clădirii. - Au şi ei generatoare. - Da, şi unităţi de încălzire centrală, pompe de petrol, de toate. Christian scoase din dulap o altă sticlă. Asta şi statutul lor special în Iran - n-au nevoie de vize, nu se supun legilor iraniene - a iscat cea mai mare parte a urii împotriva lor. - Pentru Dumnezeu, e tare frig aici, Christian! N-ai lemne deloc? 249
- Page 197 and 198: - N-am vrut să spun că începe di
- Page 199 and 200: Bucătăria era mică şi era dific
- Page 201 and 202: Nervos, unul dintre revoluţionarii
- Page 203 and 204: - Aşteptaţi un minut, începu Ayr
- Page 205 and 206: Esvandiary, fiind că nu-i trecuse
- Page 207 and 208: Fără să-şi dea seama, apucă o
- Page 209 and 210: Ea zâmbi printre lacrimi și răma
- Page 211 and 212: - În timpul contraatacului fedaini
- Page 213 and 214: dormitoare şi încăperi separate
- Page 215 and 216: - Nu ştii niciodată, fiule, ce ar
- Page 217 and 218: - Ştiu şi ce-nseamnă asta pentru
- Page 219 and 220: - Kuweit, spuse Annoush fără să
- Page 221 and 222: În câteva minute erau în aer, î
- Page 223 and 224: în mijlocul ei. Din ele săriră G
- Page 225 and 226: producţia de petrol, sau pentru Ir
- Page 227 and 228: - EchoTangoLimaLima, mulţumesc, su
- Page 229 and 230: - Ai dreptate. Asta e. Am reuşit s
- Page 231 and 232: Ah, Israel, se gândea, în timp ce
- Page 233 and 234: - Nu trebuie să spui asta, fiule!
- Page 235 and 236: acum. N-am avut întotdeauna ciclur
- Page 237 and 238: Cu o seară în urmă, când Azadeh
- Page 239 and 240: păduri, înotând în pâraie, juc
- Page 241 and 242: - Cu siguranţă că nu se cade să
- Page 243 and 244: - Au fost pomenite multe nume, spus
- Page 245 and 246: Îl ţintui cu privirea pe tânăr,
- Page 247: Ieşi cu paşi mari. În apropierea
- Page 251 and 252: - Iartă-mă, nu în noaptea asta.
- Page 253 and 254: - De ce nu răspunzi? zise. Ai văz
- Page 255 and 256: - Allah să te apere! Te-aşteptam
- Page 257 and 258: - Nu ştie! spuse omul cel mărunt,
- Page 259 and 260: este! - Emir Pak.... - În numele l
- Page 261 and 262: am blestemat-o că mi-a strecurat g
- Page 263 and 264: Acesta era capătul liniei. - Shira
- Page 265 and 266: Rudi şovăi, apoi se aşeză la bi
- Page 267 and 268: Hushang trimise gărzile să spună
- Page 269 and 270: - O grămadă de istorisit, Rudi, s
- Page 271 and 272: Teheran; ora 4,17 după-amiază. Am
- Page 273 and 274: arestaţi de guvernul prosovietic
- Page 275 and 276: - Nu pot, pentru Dumnezeu! Apoi, ş
- Page 277 and 278: - Oh, salut, Genny! Iartă-mă, era
- Page 279 and 280: Le luă o jumătate de oră să-i c
- Page 281 and 282: Urmă o călătorie enervantă, cu
- Page 283 and 284: - Trebuie să fi fost furat. Unde a
- Page 285 and 286: Qom, ca şi anul trecut şi cel din
- Page 287 and 288: Iran Oil avea nevoie de piloţi pre
- Page 289 and 290: am ridicat oamenii şi am şters-o.
- Page 291 and 292: - Fiţi gata să vă trântiţi pe
- Page 293 and 294: - Vor să cobori din elicopter, că
- Page 295 and 296: - Aga, îi spuse lui Nasiri, făcâ
- Page 297 and 298: Unul dintre revoluţionari lăsă a
- Uite o copie a certificatului tău de naştere şi de căsătorie. Slavă domnului că am avut copii.<br />
Am reuşit să dau de cineva la biroul lui Bazargan ca să-ţi pună pe-al tău o ştampilă de rezidenţă<br />
temporară, bună pentru trei luni.<br />
- Eşti un magician!<br />
- Au promis c-o să-ţi elibereze o nouă licenţă de zbor în Iran, dar când anume, nu mi-au zis.<br />
Cu carnetul de identitate S-G şi fotocopia licenţei britanice, au spus că e destul de legal. Acum,<br />
paşaportul lui Azadeh e temporar. Îl deschise şi arătă fotografia. Nu e standard. Am făcut o copie<br />
polaroid după fotografia pe care mi-ai dat-o, o să meargă până când facem rost de una potrivită.<br />
Pune-o să semneze imediat ce-o întâlneşti. A ieşit din ţară de când v-aţi căsătorit?<br />
- Nu, de ce?<br />
- Dacă iese pe un paşaport finlandez... Ei bine, nu! ştiu cum o să-i afecteze statutul ei<br />
iranian. Autorităţile au fost întotdeauna sensibile, în special în privinţa conaţionalilor. Khomeini<br />
pare şi mai xenofob, aşa ca regimul lui s-ar putea să fie şi mai drastic. S-ar putea să a se pară că a<br />
renunţat la naţionalitatea ei. Nu cred c-or s-o lase să se întoarcă.<br />
Atenţia le fu abătută pentru un moment de o izbucnire de strigăte înfundate din mijlocul<br />
tinerilor înghesuiţi în stradă. Sute dintre ei îşi agitau pumnii strânşi şi undeva, cineva cu un difuzor<br />
portativ striga ceva.<br />
- După cum simt eu acum, în măsura în care pot s-o scot de aici, nu-mi pasă, spuse Erikki.<br />
Tânărul îi aruncă o privire iute. După un moment, spuse:<br />
- Poate că ar trebui să ştie şi ea ce-o aşteaptă, Erikki. N-am cum să-i fac rost de documente<br />
de schimb, sau de vreun paşaport iranian, dar ar fi foarte riscant pentru ea să plece fără ele. De ce<br />
nu-i ceri tatălui ei să aranjeze chestia asta? Ar putea să facă rost de ele cu uşurinţă, stăpâneşte mai<br />
tot Tabrizul, nu?<br />
Erikki clătină abătut din cap.<br />
- Da, dar ne-am mai certat o dată chiar înainte de a pleca. Tot îi mai displace căsătoria<br />
noastră.<br />
După o pauză, Christian spuse:<br />
- Poate din pricină că n-aveţi copii încă. Ştii cum sunt iranienii...<br />
- E vreme de ajuns şi pentru copii, spuse Erikki cu un gol în suflet. O să avem şi copii la<br />
vremea potrivită. Nu-i nici o grabă şi bătrânul doctor Nutt zice că ea e sănătoasă. Drace, dacă-i spun<br />
ce-a zis Christian despre documentele ei iraniene, n-o să plece niciodată. Dacă nu-i spun şi i se<br />
refuză întoarcerea, n-o să mi-o ierte niciodată. Şi oricum n-o să plece fără îngăduinţa tatălui ei.<br />
- Ca să-i obţin documente noi înseamnă că va trebui să ne întoarcem şi... Ei bine, nu vreau<br />
să mă întorc acolo.<br />
- De ce, Erikki? De obicei abia aşteptai s-ajungi la Tabriz.<br />
- Rakoczy.<br />
Erikki îi istorisise tot ce se petrecuse, cu excepţia uciderii mujkadinului de la baricadă şi a<br />
faptului că Rakoczy îi ucisese pe ceilalţi când îi salvase pe ei. Ceva amănunte e mai bine să rămână<br />
nespuse, îşi zise sumbru.<br />
Christian Tollonen luă o înghiţitură de vodcă.<br />
- Care-i adevărata problemă?<br />
- Rakoczy.<br />
Erikki nu clipi. Christian ridică din umeri. Mai umplu de două ori paharele şi goli sticla.<br />
- Prosit!<br />
- Prosit! Mulţumesc pentru hârtii şi paşapoarte!<br />
Strigătele de afară le atraseră din nou atenţia. Mulţimea era bine disciplinată, deşi devenea<br />
din ce în ce mai zgomotoasă. În curtea Ambasadei Americane se aprinseseră alte reflectoare şi<br />
puteau desluşi limpede capete la ferestrele clădirii.<br />
- Au şi ei generatoare.<br />
- Da, şi unităţi de încălzire centrală, pompe de petrol, de toate. Christian scoase din dulap o<br />
altă sticlă. Asta şi statutul lor special în Iran - n-au nevoie de vize, nu se supun legilor iraniene - a<br />
iscat cea mai mare parte a urii împotriva lor.<br />
- Pentru Dumnezeu, e tare frig aici, Christian! N-ai lemne deloc?<br />
249