James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Ieşi cu paşi mari.
În apropierea Ambasadei Americane; ora 8,15 seara. Erikki aştepta de aproape patru ceasuri.
De la fereastra apartamentului prietenului său, Christian Tollonen, aflat la primul etaj, unde stătea,
putea vedea zidurile înalte ce înconjurau curtea inundată de lumină a Ambasadei Americane, aflată
mai jos pe stradă, soldaţii din infanteria marină în uniformă, lângă uriaşa poartă de fier, bătând din
picioare ca să se încălzească, şi marea clădire a ambasadei din spatele lor. Circulaţia era încă
dificilă, cu gâtuituri ici şi colo, toată lumea claxonând şi încercând să treacă în faţă, pietonii la fel
de nerăbdători şi egoişti ca întotdeauna. Luminile de pe stradă nu erau aprinse. Nu exista poliţie.
Nici n-ar conta, îşi zise, locuitorii Teheranului nu dau un ban pe legile de circulaţie. N-au făcut-o
niciodată şi nici n-or s-o facă vreodată. Ca nebunii ăia de pe şosea, în munţi, care şi-au sfârşit
singuri zilele. Ca şi cei din Tabriz. Sau din Qazvin.
Pumnul său uriaş se strânse la gândul celor întâmplate la Qazvin. La Ambasada Finlandei
sosiseră în dimineaţa aceea rapoarte cum că populaţia Qazvinului se revoltase, că naţionaliştii
azerbaidjeni din Tabriz se răsculaseră din nou şi se duceau lupte împotriva forţelor fidele
guvernului lui Khomeini şi că întreaga provincie de graniţă, bogată în petrol şi cu deosebită
importanţă strategică, îşi declarase din nou independenţa faţă de Teheran, independenţă pentru care
luptase de-a lungul secolelor, întotdeauna ajutată şi aţâţată de Rusia, veşnicul duşman al Iranului,
gata oricând să înghită bucăţi din teritoriul ei.
Rakoczy şi alţii ca el probabil că roiesc în tot Azerbaidjanul.
- Sigur că sovieticii jinduiesc după ţara noastră, spusese mânios Abdullah Gorgon Han în
timpul înfruntării lor, chiar înainte ca el şi Azadeh să plece spre Teheran, sigur că Rakoczy al tău şi
oamenii lui sunt aici în forţă! Ne aflăm pe cea mai subţire muchie de cuţit din lume, pentru că noi
suntem cheia lor către Golf şi strâmtoarea Hormuz şi jugulara vestului. Dacă n-am fi fost noi,
Gorgonii, legăturile noastre tribale şi o parte din aliaţii noştri kurzi, am fi acum o provincie
sovietică, lipită la cealaltă jumătate a Azerbaidjanului, pe care sovieticii ne-au furat-o cu ani în
urmă, ajutaţi întotdeauna de viclenii de englezi. Oh, cum îi urăsc pe englezi, chiar mai mult decât pe
americani, care sunt doar nişte barbari stupizi şi prost crescuţi! E-adevărat, nu-i aşa?
- Nu sunt aşa! Nu cei pe care i-am întâlnit eu. Iar S-G ne tratează corect.
- Până acum! Dar o să te trădeze! Englezii trădează pe oricine nu e englez şi chiar şi atunci o
să-l trădeze dacă asta foloseşte scopului lor.
- Insh'Allah!
Abdullah Gorgon Han râsese bine dispus.
- Insh'Allah. Şi Insh'Allah că armata sovietică s-a retras dincolo de graniţă şi atunci i-am
zdrobit marionetele lăsate în urmă şi am zdrobit Republica Democratică Azerbaidjan şi Republica
Populară Kurdă, dar îi admir. Joacă doar ca să câştige ș i schimbă regulile cum le convine.
Adevăratul învingător în războiul vostru mondial a fost Stalin. El a fost colosul. Nu a dominat el
totul la Posdam, Yalta şi Teheran? Nu i-a manevrat el pe Churchill şi Roosevelt? N-a stat Roosevelt
cu el în Ambasada Sovietică de la Teheran? Cum am mai râs noi, iranienii, când Marele Preşedinte
i-a dăruit lui Stalin viitorul, când ar fi avut puterea să-l arunce înapoi peste propria-i graniţă. Ce
geniu! Pe lângă el, aliatul vostru, Hitler, a fost un cârpaci sărăntoc. Voia lui Allah, nu?
- Finlanda a fost de partea lui Hitler numai ca să se lupte cu Stalin şi ca să-şi ia înapoi
pământurile.
- Dar aţi pierdut. Aţi ales greşit de ce parte a baricadei să staţi şi aţi pierdut. Chiar şi-un prost
putea să înţeleagă că Hitler o să piardă. Cum a putut Reza Şah să fie atât de prost? Ah, căpitane, nam
înţeles niciodată de ce Stalin v-a lăsat pe voi, finlandezii, în viaţă. Dac-aş fi fost în locul lui, aş
fi pustiit Finlanda, ca lecţie, aşa cum a mai decimat o duzină de alte ţări. De ce v-a lăsat pe toţi în
viaţă? Pentru că l-aţi înfruntat în Războiul de Iarnă?
- Nu ştiu, poate. Şi eu cred că sovieticii n-or să renunţe niciodată.
- Niciodată, căpitane. Dar nici noi. Noi, azerbadjenii, o să le dăm întotdeauna peste cap
planurile şi o să-i ţinem întotdeauna în şah. Ca în '46.
Dar atunci Occidentul era puternic. Exista doctrina Truman care-i avertiza pe ruşi să stea
cuminţi, altfel e de rău, se gândise Erikki mohorât. Dar acum, acum când Carter e la cârmă? Care
cârmă?
247