James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

ce omul numit Hasan, lat în spate şi puternic, îl ridică cu uşurinţă pe Paknouri şi ieşi cu el din
prăvălie, pornind-o în susul aleii.
- Voia lui Allah, spuse, cu ochii pe Bakravan. Ei?
- Unde, vă rog... unde îl duceţi?
- La închisoare, sigur, unde altundeva ar putea fi dus?
- Care... care închisoare... vă rog? Unul dintre ceilalţi bărbaţi râse:
- Ce mai contează care închisoare?
Pentru Jared Bakravan şi cei din jurul său încăperea deveni sufocantă şi apăsătoare ca o
celulă, deşi aerul nu se schimbase şi era deschisă, ca întotdeauna, pe tot peretele dinspre alee.
- Aş vrea să ştiu, Excelenţă, spuse Bakravan cu voce groasă, încercând să-şi ascundă ura, vă
rog.
- Evin!
Fusese cea mai temută dintre închisorile Teheranului. Yusuf simţi un alt val de teamă.
Trebuie că toţi sunt vinovaţi dacă se tem atât, se gândi. Aruncă o privire în spate, către fratele său
mai tânăr.
- Dă-mi hârtia!
Fratele lui avea doar cincisprezece ani, era murdar şi tuşea rău. Dădu la iveală o jumătate de
duzină de bucăţi de hârtie şi scotoci printre ele. O găsi pe cea căutată.
- Aicea e, Yusuf.
Celălalt se holbă îndelung la ea.
- Eşti sigur că e aia care trebuie?
- Da. Tânărul întinse un deget bont către nume. Silabisi încet, literă cu literă:
- J-A-R-E-D B-A-K-R-A-V-A-N,
Cineva murmură "Allah să ne apere" şi, în tăcerea adâncă, Yusuf luă hârtia şi o ridică spre
Bakravan. Ceilalț i priveau împietriţi. Abia răsuflând, bătrânul o luă cu degete tremurânde. Vreme
de câteva momente, imaginea îi dansă în faţa ochilor, apoi putu să citească cuvintele "Jared
Bakravan, din bazarul Teheran, din ordinul Komitehului Revoluţionar şi al lui Ali'allah Uwari, eşti
chemat deîndată în faţa Tribunalului Revoluţionar de la închisoarea Evin, mâine, imediat după
prima rugăciune, ca să răspunzi la întrebări". Hârtia era semnată "Ali'allah" cu un scris de analfabet.
- Ce întrebări? zise prostit.
- Care-o vrea Allah!
Conducătorul grupului îşi trecu carabina pe umăr şi se ridică în picioare.
În zori. Adu hârtia cu tine şi nu întârzia.
În momentul acela zări sclipind în lumina unei lumânări tava de argint, paharele cizelate şi
sticla de vodcă pe jumătate goală, aflate în holul întunecat, pe o măsuţă joasă, aproape ascunse de o
draperie.
- Pe Allah și Profetul lui, se răsti furios, ați uitat legile lui Allah?
Slujbaşii prăvăliei se traseră la o parte din calea lui. Apucă sticla, o întoarse cu gâtul în jos,
golindu-i conţinutul pe podeaua de pământ bătut şi o aruncă. O parte din lichid e întinse până la
unul dintre covoare. Instinctiv, băieţaşul se trânti în genunchi şi începu să-l şteargă.
- Lasă-l aşa!
Îngheţat de spaimă, băiatul se trase într-o parte. Nepăsător, Yusuf împrăştie cu talpa
piciorului mica băltoacă de lichid.
- Pata să vă amintească de legile lui Allah, moşule! spuse. Dacă pătează.
Privi cercetător covorul.
- Ce culori! Minunat! Minunat!
Oftă, se scărpina, apoi se-ntoarse către Bakravan și
Kia.
- Dac-aţi aduna toată bogăţia noastră, a paș adanilor de-ad, şi aţi adăuga la ea pe ale
familiilor noastre şi ale familiilor taţilor noştri şi tot nu ne-am putea îngădui nici chiar un colţ dintrun
covor ca ăsta.
Zâmbi strâmb.
- Şi totuşi, dac-aş fi atât de bogat ca tine, zaraf Bakravan - ştii că legea lui Allah pedepseşte
şi camătă? - chiar dac-aş fi atât de bogat şi tot nu mi-aş cumpăra un covor d-ăsta! N-aş avea nevoie
de aşa covoare! N-am nimic, noi n-avem nimic, nu ne trebuie nimic, numai Allah!
246