James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Strada îngustă a prăvăliilor de orez era blocată de o mulţime mult mai mare decât de obicei,
toată lumea înghiontindu-se pentru mărunta cantitate scoasă la vânzare. Se opri pentru un moment
şi îşi şterse fruntea, apoi porni din nou mai departe. Bazarul era ca un stup zumzăitor, plin de viaţă,
cu sute de treceri, alei şi fundături murdare, mărginite pe ambele părţi de prăvăli slab luminate, o
parte dintre ele cu un etaj, ale căror tejghele dădeau direct în stradă, dughene, cămăruţe fără uș i sau
ferestre, ca nişte găuri pătrate lipsite de peretele din faţă, unele abia nişte nişe adâncite în pereţi,
pentru bunuri sau servicii de toate felurile, de la alimente la ceasuri de import, de la măcelării la
bijuterii, de la cămătari la negustori de arme, toţi aşteptând un client, chiar dacă nu aveau prea mult
de vândut sau de făcut. Pe deasupra zgomotului, pălăvrăgelii, târguielilor, se înălţa acoperişul
arcuit, cu luminatoare pentru ventilaţie şi iluminare pe timpul zilei. Aerul era încărcat de mirosurile
speciale ale bazarului, miros de fum, de prăjeală râncedă, fructe putrede şi carne friptă, mâncăruri,
mirodenii şi urină, murdărie, praf şi benzină, miere, curmale şi resturi, toate amestecate cu mirosul
trupurilor şi sudorii mulţimii celor care se năşteau, trăiau şi mureau acolo.
Oameni de toate vârstele şi de toate felurile se înghesuiau acolo: teherani, turkomani, kurzi,
kash'kai, armeni şi arabi, libanezi şi levantini, dar bărbatul grăbit nu le dădea nici o atenţie, nici lor
şi nici constantelor ademeniri de a se opri şi cumpăra, se mulţumea să împingă şi să se strecoare,
croindu-şi drum prin mulţime. Traversă dintr-un salt strada sa, a aurarilor, o apucă în josul celei a
vânzătorilor de mirodenii, a meşterilor de bijuterii, înaintând şi mai adânc în labirint, aprins la faţă
şi cu părul încâlcit de sudoare sub căciula de astrahan.
Doi negustori care-l observară râseră.
- Pe Allah, nu l-am văzut niciodată până acum pe bătrânul Paknouri săltând atât de grăbit -
câinele bătrân e probabil pe cale să adune o datorie de zece riali.
- Mai degrabă pe Paknouri Zgârcitul îl aşteaptă un băieţaş apetisant, legănându-si poponeţul
în aer pe un covoraş.
Ironiile lor se topiră iute la apariţia Gărzilor Verzi înarmarmate. Când se aflară în siguranţă,
departe de ochii şi urechile lor, cineva mormăi: Ce-or căuta cățelandrii ăştia amărâţi aici?
- Caută pe cineva! Asta trebuie să fie, arde-i-ar focurile iadului! N-ai auzit că arestează
oamenii toată ziua?
- Arestează oamenii? Şi ce fac cu ei?
- Îi bagă în închisoare. Acum au luat în stăpânire închisorile. N-ai auzit că au spart porţile
închisorii Qasr? I-au eliberat pe toţi, au închis în locul lor temnicerii şi acum se ocupă ei de asta. Şiau
alcătuit propriile lor plutoane de execuţie şi tribunale, am auzit, şi-au împuşcat o mulţime de
generali şi poliţai. Şi chiar acum se duc lupte de stradă la Universitate. Allah să ne apere, fiul meu
Farmad e la o demonstraţie acolo. Prostul! I-am spus să nu se ducă în noaptea asta.
Jared Bakravan, tatăl Şeherezadei, se afla în încăperile de la etajul de sus al prăvăliei sale
din strada Zarafilor, prăvălie care aparţinea familiei sale de cinci generaţii şi se afla într-una dintre
cele mai bune poziţii din bazar. Era specialist în operaţiuni bancare şi finanţe. Şedea pe un vraf înalt
de covoare, bând ceai împreună cu vechiul său prieten, Ali Kia, care reuşise să fie numit printre
oficialii guvernului Bazargan. Cel mai mare fiu al lui Bakravan, Meshang, un bărbat de treizeci de
ani, arătos, proaspăt ras, înclinat spre o obezitate tihnită, stătea chiar lângă el, ascultând şi învăţând.
Ali Kia era şi el proaspăt ras, şi purta ochelari; Bakravan, greoi, cu barbă albă. Amândoi erau trecuţi
de şaizeci de ani şi se cunoşteau de-o viaţă.
- Şi cum o să fie returnat împrumutul? Peste cât timp? întrebă Bakravan.
- Din veniturile de la petrol, ca de obicei, răspunse Kia răbdător, aşa cum ar fi făcut şi Şahul,
pe o perioadă de timp de cinci ani. Cu obişnuitul unu la sută pe lună. Prietenul meu Mehdi, Mehdi
Bazargan, spune ca Parlamentul o să garanteze împrumutul în momentul în care se adună. Zâmbi şi
adăugă, exagerând uşor: Şi pentru ca nu sunt numai în cabinetul Mehdi, ci şi în Consiliul de
Miniştri, pot personal să supraveghez legislaţia. Sigur ca ştii cât de important e împrumutul, la fel
de important şi pentru bazar.
- Desigur.
Bakravan se trase de barbă ca să-şi stăpânească hohotele de râs. Săracul Ali, îşi zise, pompos
ca întotdeauna.
240