James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
mâinile către pietonii care scoteau strigăte de bucurie. Şi totuşi, toată lumea era încordată sub spoiala de bucurie, în special femeile înfăşurate în vălurile lor. La un moment dat dăduseră un colţ şi zăriseră în faţa lor un grup de tineri înconjurând o femeie cu părul negru, îmbrăcată în haine occidentale, îmbrâncind-o, strigându-i cuvinte batjocoritoare şi insulte şi făcând gesturi obscene, câţiva dintre ei desfăcându-şi hainele şi fluturându-şi penisul spre ea. Femeia era trecută de treizeci de ani, îmbrăcată îngrijit, cu un pardesiu scurt peste rochie, cu picioare lungi şi părul lung adunat sub o pălărie mică. Era însoţită de un bărbat care îşi făcu loc prin mulţime către ea, începând imediat să strige că e englez şi cerându-le să fie lăsaţi în pace, dar ceilalţi nu-i dădură nici o atenţie, îmbrâncindu-l, concentrându-se asupra femeii. Ea împietrise de spaimă. Şeherezada şi Azadeh nu avuseseră cum să ocolească mulţimea care se mărea din ce în ce mai mult, înghesuindu-le fără putinţă de mişcare, aşa ca fuseseră obligate să privească. La un moment dat sosise un mullah care ceruse mulţimii să plece, predicându-le străinilor supunerea în faţa legilor şi obiceiurilor islamice. Când ajunseseră erau amândouă obosite şi se simţeau întinate. Îşi scoseseră hainele şi se prăbuşiseră pe aşternuturi. - Mă bucur că am ieşit astăzi, spusese Azadeh, obosită şi foarte îngrijorată, dar noi, femeile, ar fi bine să organizăm un marş de protest înainte de a fi prea târziu. Va trebui să pornim pe străzi fără chador sau văluri, ca să arătăm mullahilor că nu suntem bunuri, proprietatea cuiva, că avem drepturi şi că portul chadorului ne priveşte pe noi, nu pe ei. - Da, haide! în definitiv am ajutat şi noi la cucerirea victoriei. Şheherezada căscase pe jumătate adormită. Oh, sunt atât de istovită... Puiul de somn le întremase. Toropită, Azadeh privea bulele de spumă ce plesneau pe suprafaţa apei şi mai fierbinţi acum, în aburii plăcut mirositori. Se ridică pentru o clipă, întinzându-şi spuma pe sâni şi pe umeri. - E ciudat, Şeherezada, dar am fost bucuroasă că purtam chadorul astăzi. Bărbaţii aceia au fost îngrozitori. - Bărbaţii de pe stradă sunt întotdeauna îngrozitori, dragă Azadeh. Şeherezada deschise ochii şi-i privi pielea aurie, sclipitoare, vârfurile mândre ale sânilor. - Eşti atât de frumoasă, Azadeh dragă! - Ah, mulţumesc, dar tu eşti cea frumoasă! Azadeh îşi aşeză mâna pe pântecul prietenei ei, bătând încetişor. - Mămică, nu? - O, sper într-adevăr asta. Şeherezada oftă și închise ochii, lăsându-se din nou pradă fierbinţelii. - Cu greu mă pot imagina mamă. Încă trei zile şi am să ştiu. Când o să aveţi copii tu şi cu Erikki? - Într-un an sau doi. Azadeh rosti cu voce calmă minciuna pe care o spusese deja de-atâtea ori, dar era foarte speriată că e stearpă, fiind că nu folosise anticoncepţionale de când se căsătorise şi-şi dorise dintotdeauna să aibă copilul lui Erikki de la bun început. Veşnic acelaşi coşmar, noaptea: că avortul îi răpise orice şansă de-a mai avea copii, oricât de mult încercase s-o liniştească doctorul neamţ. Cum am putut să fiu atât de proastă? A fost uşor, eram îndrăgostită, aveam doar şaptesprezece ani şi eram îndrăgostită, oh, cât de tare! nu aşa ca acum, cu Erikki, pentru care mi-aş da bucuroasă viaţa, cu Erikki este adevărata dragoste, veşnică, blândă, pasionată. Cu Johnny Ochi-frumoşi al meu a fost ca un vis. Ah, mă întreb unde eşti acum, ce faci, tu, atât de înalt şi blond, cu ochii tăi de un albastru-cenuşiu şi oh, atât de britanic! Cu cine te-ai căsătorit, câte inimi ai mai zdrobit, aşa cum ai zdrobit-o pe-a mea, dragule? Dragul meu. În vara aceea el urma cursurile şcolii din Rougemont, satul alăturat de cel în care îşi isprăvea ea şcoala, evident ca să înveţe franceza. Era după plecarea Şeherezadei. Îl întâlnise la Sonnenhoff prăjindu-se la soare, bucurându-se de frumuseţea Gstaadului aşezat ca într-un ceaun între munţii care îl înconjurau. El avea nouăsprezece ani pe atunci, ea abia împlinise şaptesprezece de trei zile şi cât fusese vara de lungă colindaseră Ţinutul de Sus, atât de minunat, atât de minunat, prin munţi şi 238
păduri, înotând în pâraie, jucându-se, iubindu-se, atât de aventuros şi pasionat, sus, deasupra norilor. Mai mulţi nori decât aş putea să-mi închipui, îşi spuse visătoare. Eram cu capul în nori în vara aia, învăţând despre bărbaţi şi viaţă fără să ştiu de fapt nimic. Apoi, toamna, el spusese "iartămă, dar trebuie să plec acum. Trebuie să mă întorc înapoi la universitate, dar am să mă întorc de Crăciun". Nu se întorsese niciodată. Şi, mult înainte de Crăciun, ea aflase. Şi tot chinul şi toată teroarea, acolo unde ar fi trebuit să fie numai fericire, îngheţată de spaimă că avea să se afle la şcoală şi atunci trebuia să dea de ştire părinţilor ei, căci avortul era ilegal în Elveţia fără consimţământul părinţilor, aşa că trecuse graniţa în Germania, unde acest lucru era posibil, găsind cumva doctorul cel bun care o liniştise şi o ajutase. Fără nici o durere, fără nici un necaz, nimic - doar puţine dificultăţi la împrumutatul banilor. Încă îndrăgostită de Johnny. Apoi, în anul următor şcoala terminată, totul învăluit în taină, se întorsese acasă, la Tabriz. Mama vitregă descoperise într-un fel oarecare - sunt sigură că Najoud, sora mea vitregă, m-a trădat, nu mi-a împrumutat ea banii? Apoi aflase tatăl. O ţinuse un an ca pe un fluture în insectar. Apoi iertarea, pacea, un fel de pace, cerşind îngăduinţa de-a urma universitatea din Teheran. - Mă învoiesc dacă juri pe Allah că nu vei avea nici un fel de legătură cu bărbaţii, că-mi vei da ascultare absolută şi ai să te măriţi numai cu cine aleg eu, spusese hanul. Fusese prima din clasa ei, apoi se rugase să fie lăsată în Corpul învăţătorilor, ca un fel de scuză de-a scăpa din acel palat. - Mă învoiesc, dar numai pe pământurile noastre! Avem îndeajuns de multe sate de care poţi să te-ngrijeşti, spusese el. Mulţi bărbaţi din Tabriz doriseră să se căsătorească cu ea, dar tatăl ei îi refuzase, ruşinat din pricina ei. Apoi Erikki. - Şi când acest străin, acest... acest sărăntoc vulgar, prost crescut, închinător la duhuri, un monstru care nu poate rosti un cuvânt în farsi sau în turceşte, care nu ştie nimic despre obiceiurile sau istoria noastră sau cum să se poarte într-o societate civilizată, al cărui singur talent e acela că poate să bea cantităţi enorme de vodcă şi să piloteze un elicopter, când el o să afle că nu eşti virgină, că eşti pângărită și poate distrusă înăuntru pentru totdeauna... - I-am spus deja, tată, spusese ea printre lacrimi. Şi i-am mai spus că fără învoirea ta nu pot să mă căsătoresc. Şi apoi miracolul atacului asupra palatului şi tatăl aproape ucis - Erikki ca un războinic răzbunător din străvechile cărţi cu poveşti. Îngăduinţa de-a se mărita, un alt miracol. Erikki înţelegând, un alt miracol. Dar, până acum, nici un copil. Bătrânul doctor Nutt spune că sunt perfectă şi normală şi să am răbdare. Cu ajutorul lui Allah, o să am un fiu şi de data asta o să fie numai fericire. Aşa cum e cu Şeherezada, atât de minunată, cu chipul ei drăgăstos, şi sânii şi şoldurile, părul şi pielea ca mătasea.... Simţi sub degete moliciunea pielii prietenei ei şi îi făcu mare plăcere. Începu să o mângâie absentă, lăsându-se învăluită de căldură şi tandreţe. Suntem binecuvântate că suntem femei, îşi zise, că putem să ne îmbăiem împreună şi să dormim împreună, să ne sărutăm şi să ne-atingem, să ne iubim fără păcat. - Şeherezada, murmură, cedând la rândul ei, cât îmi plac atingerile tale... În oraşul vechi; ora 7,52 seara. Bărbatul traversă grăbit piaţa acoperită de zăpadă de lângă străvechea moschee Mehrid, intră pe poarta principală a bazarului acoperit, trecând din frigul pătrunzător în semiîntunericul familiar, cald, aglomerat. Era trecut de cincizeci de ani, corpolent, asudat în graba lui, cu îmbrăcăminte scumpă, căciula de astrahan alunecată într-o parte. În aleea îngustă, un măgar împovărat din greu îi bloca drumul şi el înjură, trăgându-se înapoi ca să lase animalul şi stăpânul său să se strecoare pe lângă el, apoi porni din nou, grăbit, o luă la stânga printro trecere îngustă şi ieşi în strada vânzătorilor de haine. Nu te grăbi, îşi repeta întruna, simţindu-şi pieptul şi picioarele străbătute de junghiuri dureroase. Acum eşti în siguranţă, mergi mai încet. Dar groaza îi pusese stăpânire pe minte şi, în panică, grăbi pasul, dispărând în labirintul nesfârşit. La câteva minute după el apăru un grup de Gărzi Verzi înarmate, urmând acelaşi drum. Nu se grăbeau. 239
- Page 187 and 188: - Cu ajutorul lui Allah am ajuns p
- Page 189 and 190: Da, îşi zise. Dacă n-aş fi fost
- Page 191 and 192: Îi plăcea mirosul mării. Crescus
- Page 193 and 194: inginerul şef Kasusaka-sama. Am fo
- Page 195 and 196: - Doar din politeţe, spuse cu un z
- Page 197 and 198: - N-am vrut să spun că începe di
- Page 199 and 200: Bucătăria era mică şi era dific
- Page 201 and 202: Nervos, unul dintre revoluţionarii
- Page 203 and 204: - Aşteptaţi un minut, începu Ayr
- Page 205 and 206: Esvandiary, fiind că nu-i trecuse
- Page 207 and 208: Fără să-şi dea seama, apucă o
- Page 209 and 210: Ea zâmbi printre lacrimi și răma
- Page 211 and 212: - În timpul contraatacului fedaini
- Page 213 and 214: dormitoare şi încăperi separate
- Page 215 and 216: - Nu ştii niciodată, fiule, ce ar
- Page 217 and 218: - Ştiu şi ce-nseamnă asta pentru
- Page 219 and 220: - Kuweit, spuse Annoush fără să
- Page 221 and 222: În câteva minute erau în aer, î
- Page 223 and 224: în mijlocul ei. Din ele săriră G
- Page 225 and 226: producţia de petrol, sau pentru Ir
- Page 227 and 228: - EchoTangoLimaLima, mulţumesc, su
- Page 229 and 230: - Ai dreptate. Asta e. Am reuşit s
- Page 231 and 232: Ah, Israel, se gândea, în timp ce
- Page 233 and 234: - Nu trebuie să spui asta, fiule!
- Page 235 and 236: acum. N-am avut întotdeauna ciclur
- Page 237: Cu o seară în urmă, când Azadeh
- Page 241 and 242: - Cu siguranţă că nu se cade să
- Page 243 and 244: - Au fost pomenite multe nume, spus
- Page 245 and 246: Îl ţintui cu privirea pe tânăr,
- Page 247 and 248: Ieşi cu paşi mari. În apropierea
- Page 249 and 250: - Uite o copie a certificatului tă
- Page 251 and 252: - Iartă-mă, nu în noaptea asta.
- Page 253 and 254: - De ce nu răspunzi? zise. Ai văz
- Page 255 and 256: - Allah să te apere! Te-aşteptam
- Page 257 and 258: - Nu ştie! spuse omul cel mărunt,
- Page 259 and 260: este! - Emir Pak.... - În numele l
- Page 261 and 262: am blestemat-o că mi-a strecurat g
- Page 263 and 264: Acesta era capătul liniei. - Shira
- Page 265 and 266: Rudi şovăi, apoi se aşeză la bi
- Page 267 and 268: Hushang trimise gărzile să spună
- Page 269 and 270: - O grămadă de istorisit, Rudi, s
- Page 271 and 272: Teheran; ora 4,17 după-amiază. Am
- Page 273 and 274: arestaţi de guvernul prosovietic
- Page 275 and 276: - Nu pot, pentru Dumnezeu! Apoi, ş
- Page 277 and 278: - Oh, salut, Genny! Iartă-mă, era
- Page 279 and 280: Le luă o jumătate de oră să-i c
- Page 281 and 282: Urmă o călătorie enervantă, cu
- Page 283 and 284: - Trebuie să fi fost furat. Unde a
- Page 285 and 286: Qom, ca şi anul trecut şi cel din
- Page 287 and 288: Iran Oil avea nevoie de piloţi pre
păduri, înotând în pâraie, jucându-se, iubindu-se, atât de aventuros şi pasionat, sus, deasupra<br />
norilor.<br />
Mai mulţi nori decât aş putea să-mi închipui, îşi spuse visătoare. Eram cu capul în nori în<br />
vara aia, învăţând despre bărbaţi şi viaţă fără să ştiu de fapt nimic. Apoi, toamna, el spusese "iartămă,<br />
dar trebuie să plec acum. Trebuie să mă întorc înapoi la universitate, dar am să mă întorc de<br />
Crăciun". Nu se întorsese niciodată. Şi, mult înainte de Crăciun, ea aflase. Şi tot chinul şi toată<br />
teroarea, acolo unde ar fi trebuit să fie numai fericire, îngheţată de spaimă că avea să se afle la<br />
şcoală şi atunci trebuia să dea de ştire părinţilor ei, căci avortul era ilegal în Elveţia fără<br />
consimţământul părinţilor, aşa că trecuse graniţa în Germania, unde acest lucru era posibil, găsind<br />
cumva doctorul cel bun care o liniştise şi o ajutase. Fără nici o durere, fără nici un necaz, nimic -<br />
doar puţine dificultăţi la împrumutatul banilor. Încă îndrăgostită de Johnny.<br />
Apoi, în anul următor şcoala terminată, totul învăluit în taină, se întorsese acasă, la Tabriz.<br />
Mama vitregă descoperise într-un fel oarecare - sunt sigură că Najoud, sora mea vitregă, m-a trădat,<br />
nu mi-a împrumutat ea banii?<br />
Apoi aflase tatăl. O ţinuse un an ca pe un fluture în insectar. Apoi iertarea, pacea, un fel de<br />
pace, cerşind îngăduinţa de-a urma universitatea din Teheran.<br />
- Mă învoiesc dacă juri pe Allah că nu vei avea nici un fel de legătură cu bărbaţii, că-mi vei<br />
da ascultare absolută şi ai să te măriţi numai cu cine aleg eu, spusese hanul.<br />
Fusese prima din clasa ei, apoi se rugase să fie lăsată în Corpul învăţătorilor, ca un fel de<br />
scuză de-a scăpa din acel palat.<br />
- Mă învoiesc, dar numai pe pământurile noastre! Avem îndeajuns de multe sate de care poţi<br />
să te-ngrijeşti, spusese el.<br />
Mulţi bărbaţi din Tabriz doriseră să se căsătorească cu ea, dar tatăl ei îi refuzase, ruşinat din<br />
pricina ei. Apoi Erikki.<br />
- Şi când acest străin, acest... acest sărăntoc vulgar, prost crescut, închinător la duhuri, un<br />
monstru care nu poate rosti un cuvânt în farsi sau în turceşte, care nu ştie nimic despre obiceiurile<br />
sau istoria noastră sau cum să se poarte într-o societate civilizată, al cărui singur talent e acela că<br />
poate să bea cantităţi enorme de vodcă şi să piloteze un elicopter, când el o să afle că nu eşti virgină,<br />
că eşti pângărită și<br />
poate distrusă înăuntru pentru totdeauna...<br />
- I-am spus deja, tată, spusese ea printre lacrimi. Şi i-am mai spus că fără învoirea ta nu pot<br />
să mă căsătoresc.<br />
Şi apoi miracolul atacului asupra palatului şi tatăl aproape ucis - Erikki ca un războinic<br />
răzbunător din străvechile cărţi cu poveşti. Îngăduinţa de-a se mărita, un alt miracol. Erikki<br />
înţelegând, un alt miracol. Dar, până acum, nici un copil. Bătrânul doctor Nutt spune că sunt<br />
perfectă şi normală şi să am răbdare. Cu ajutorul lui Allah, o să am un fiu şi de data asta o să fie<br />
numai fericire. Aşa cum e cu Şeherezada, atât de minunată, cu chipul ei drăgăstos, şi sânii şi<br />
şoldurile, părul şi pielea ca mătasea....<br />
Simţi sub degete moliciunea pielii prietenei ei şi îi făcu mare plăcere. Începu să o mângâie<br />
absentă, lăsându-se învăluită de căldură şi tandreţe. Suntem binecuvântate că suntem femei, îşi zise,<br />
că putem să ne îmbăiem împreună şi să dormim împreună, să ne sărutăm şi să ne-atingem, să ne<br />
iubim fără păcat.<br />
- Şeherezada, murmură, cedând la rândul ei, cât îmi plac atingerile tale...<br />
În oraşul vechi; ora 7,52 seara. Bărbatul traversă grăbit piaţa acoperită de zăpadă de lângă<br />
străvechea moschee Mehrid, intră pe poarta principală a bazarului acoperit, trecând din frigul<br />
pătrunzător în semiîntunericul familiar, cald, aglomerat. Era trecut de cincizeci de ani, corpolent,<br />
asudat în graba lui, cu îmbrăcăminte scumpă, căciula de astrahan alunecată într-o parte. În aleea<br />
îngustă, un măgar împovărat din greu îi bloca drumul şi el înjură, trăgându-se înapoi ca să lase<br />
animalul şi stăpânul său să se strecoare pe lângă el, apoi porni din nou, grăbit, o luă la stânga printro<br />
trecere îngustă şi ieşi în strada vânzătorilor de haine.<br />
Nu te grăbi, îşi repeta întruna, simţindu-şi pieptul şi picioarele străbătute de junghiuri<br />
dureroase. Acum eşti în siguranţă, mergi mai încet. Dar groaza îi pusese stăpânire pe minte şi, în<br />
panică, grăbi pasul, dispărând în labirintul nesfârşit. La câteva minute după el apăru un grup de<br />
Gărzi Verzi înarmate, urmând acelaşi drum. Nu se grăbeau.<br />
239