James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

cartebunaonline.files.wordpress.com
from cartebunaonline.files.wordpress.com More from this publisher
20.06.2013 Views

mâinile către pietonii care scoteau strigăte de bucurie. Şi totuşi, toată lumea era încordată sub spoiala de bucurie, în special femeile înfăşurate în vălurile lor. La un moment dat dăduseră un colţ şi zăriseră în faţa lor un grup de tineri înconjurând o femeie cu părul negru, îmbrăcată în haine occidentale, îmbrâncind-o, strigându-i cuvinte batjocoritoare şi insulte şi făcând gesturi obscene, câţiva dintre ei desfăcându-şi hainele şi fluturându-şi penisul spre ea. Femeia era trecută de treizeci de ani, îmbrăcată îngrijit, cu un pardesiu scurt peste rochie, cu picioare lungi şi părul lung adunat sub o pălărie mică. Era însoţită de un bărbat care îşi făcu loc prin mulţime către ea, începând imediat să strige că e englez şi cerându-le să fie lăsaţi în pace, dar ceilalţi nu-i dădură nici o atenţie, îmbrâncindu-l, concentrându-se asupra femeii. Ea împietrise de spaimă. Şeherezada şi Azadeh nu avuseseră cum să ocolească mulţimea care se mărea din ce în ce mai mult, înghesuindu-le fără putinţă de mişcare, aşa ca fuseseră obligate să privească. La un moment dat sosise un mullah care ceruse mulţimii să plece, predicându-le străinilor supunerea în faţa legilor şi obiceiurilor islamice. Când ajunseseră erau amândouă obosite şi se simţeau întinate. Îşi scoseseră hainele şi se prăbuşiseră pe aşternuturi. - Mă bucur că am ieşit astăzi, spusese Azadeh, obosită şi foarte îngrijorată, dar noi, femeile, ar fi bine să organizăm un marş de protest înainte de a fi prea târziu. Va trebui să pornim pe străzi fără chador sau văluri, ca să arătăm mullahilor că nu suntem bunuri, proprietatea cuiva, că avem drepturi şi că portul chadorului ne priveşte pe noi, nu pe ei. - Da, haide! în definitiv am ajutat şi noi la cucerirea victoriei. Şheherezada căscase pe jumătate adormită. Oh, sunt atât de istovită... Puiul de somn le întremase. Toropită, Azadeh privea bulele de spumă ce plesneau pe suprafaţa apei şi mai fierbinţi acum, în aburii plăcut mirositori. Se ridică pentru o clipă, întinzându-şi spuma pe sâni şi pe umeri. - E ciudat, Şeherezada, dar am fost bucuroasă că purtam chadorul astăzi. Bărbaţii aceia au fost îngrozitori. - Bărbaţii de pe stradă sunt întotdeauna îngrozitori, dragă Azadeh. Şeherezada deschise ochii şi-i privi pielea aurie, sclipitoare, vârfurile mândre ale sânilor. - Eşti atât de frumoasă, Azadeh dragă! - Ah, mulţumesc, dar tu eşti cea frumoasă! Azadeh îşi aşeză mâna pe pântecul prietenei ei, bătând încetişor. - Mămică, nu? - O, sper într-adevăr asta. Şeherezada oftă și închise ochii, lăsându-se din nou pradă fierbinţelii. - Cu greu mă pot imagina mamă. Încă trei zile şi am să ştiu. Când o să aveţi copii tu şi cu Erikki? - Într-un an sau doi. Azadeh rosti cu voce calmă minciuna pe care o spusese deja de-atâtea ori, dar era foarte speriată că e stearpă, fiind că nu folosise anticoncepţionale de când se căsătorise şi-şi dorise dintotdeauna să aibă copilul lui Erikki de la bun început. Veşnic acelaşi coşmar, noaptea: că avortul îi răpise orice şansă de-a mai avea copii, oricât de mult încercase s-o liniştească doctorul neamţ. Cum am putut să fiu atât de proastă? A fost uşor, eram îndrăgostită, aveam doar şaptesprezece ani şi eram îndrăgostită, oh, cât de tare! nu aşa ca acum, cu Erikki, pentru care mi-aş da bucuroasă viaţa, cu Erikki este adevărata dragoste, veşnică, blândă, pasionată. Cu Johnny Ochi-frumoşi al meu a fost ca un vis. Ah, mă întreb unde eşti acum, ce faci, tu, atât de înalt şi blond, cu ochii tăi de un albastru-cenuşiu şi oh, atât de britanic! Cu cine te-ai căsătorit, câte inimi ai mai zdrobit, aşa cum ai zdrobit-o pe-a mea, dragule? Dragul meu. În vara aceea el urma cursurile şcolii din Rougemont, satul alăturat de cel în care îşi isprăvea ea şcoala, evident ca să înveţe franceza. Era după plecarea Şeherezadei. Îl întâlnise la Sonnenhoff prăjindu-se la soare, bucurându-se de frumuseţea Gstaadului aşezat ca într-un ceaun între munţii care îl înconjurau. El avea nouăsprezece ani pe atunci, ea abia împlinise şaptesprezece de trei zile şi cât fusese vara de lungă colindaseră Ţinutul de Sus, atât de minunat, atât de minunat, prin munţi şi 238

păduri, înotând în pâraie, jucându-se, iubindu-se, atât de aventuros şi pasionat, sus, deasupra norilor. Mai mulţi nori decât aş putea să-mi închipui, îşi spuse visătoare. Eram cu capul în nori în vara aia, învăţând despre bărbaţi şi viaţă fără să ştiu de fapt nimic. Apoi, toamna, el spusese "iartămă, dar trebuie să plec acum. Trebuie să mă întorc înapoi la universitate, dar am să mă întorc de Crăciun". Nu se întorsese niciodată. Şi, mult înainte de Crăciun, ea aflase. Şi tot chinul şi toată teroarea, acolo unde ar fi trebuit să fie numai fericire, îngheţată de spaimă că avea să se afle la şcoală şi atunci trebuia să dea de ştire părinţilor ei, căci avortul era ilegal în Elveţia fără consimţământul părinţilor, aşa că trecuse graniţa în Germania, unde acest lucru era posibil, găsind cumva doctorul cel bun care o liniştise şi o ajutase. Fără nici o durere, fără nici un necaz, nimic - doar puţine dificultăţi la împrumutatul banilor. Încă îndrăgostită de Johnny. Apoi, în anul următor şcoala terminată, totul învăluit în taină, se întorsese acasă, la Tabriz. Mama vitregă descoperise într-un fel oarecare - sunt sigură că Najoud, sora mea vitregă, m-a trădat, nu mi-a împrumutat ea banii? Apoi aflase tatăl. O ţinuse un an ca pe un fluture în insectar. Apoi iertarea, pacea, un fel de pace, cerşind îngăduinţa de-a urma universitatea din Teheran. - Mă învoiesc dacă juri pe Allah că nu vei avea nici un fel de legătură cu bărbaţii, că-mi vei da ascultare absolută şi ai să te măriţi numai cu cine aleg eu, spusese hanul. Fusese prima din clasa ei, apoi se rugase să fie lăsată în Corpul învăţătorilor, ca un fel de scuză de-a scăpa din acel palat. - Mă învoiesc, dar numai pe pământurile noastre! Avem îndeajuns de multe sate de care poţi să te-ngrijeşti, spusese el. Mulţi bărbaţi din Tabriz doriseră să se căsătorească cu ea, dar tatăl ei îi refuzase, ruşinat din pricina ei. Apoi Erikki. - Şi când acest străin, acest... acest sărăntoc vulgar, prost crescut, închinător la duhuri, un monstru care nu poate rosti un cuvânt în farsi sau în turceşte, care nu ştie nimic despre obiceiurile sau istoria noastră sau cum să se poarte într-o societate civilizată, al cărui singur talent e acela că poate să bea cantităţi enorme de vodcă şi să piloteze un elicopter, când el o să afle că nu eşti virgină, că eşti pângărită și poate distrusă înăuntru pentru totdeauna... - I-am spus deja, tată, spusese ea printre lacrimi. Şi i-am mai spus că fără învoirea ta nu pot să mă căsătoresc. Şi apoi miracolul atacului asupra palatului şi tatăl aproape ucis - Erikki ca un războinic răzbunător din străvechile cărţi cu poveşti. Îngăduinţa de-a se mărita, un alt miracol. Erikki înţelegând, un alt miracol. Dar, până acum, nici un copil. Bătrânul doctor Nutt spune că sunt perfectă şi normală şi să am răbdare. Cu ajutorul lui Allah, o să am un fiu şi de data asta o să fie numai fericire. Aşa cum e cu Şeherezada, atât de minunată, cu chipul ei drăgăstos, şi sânii şi şoldurile, părul şi pielea ca mătasea.... Simţi sub degete moliciunea pielii prietenei ei şi îi făcu mare plăcere. Începu să o mângâie absentă, lăsându-se învăluită de căldură şi tandreţe. Suntem binecuvântate că suntem femei, îşi zise, că putem să ne îmbăiem împreună şi să dormim împreună, să ne sărutăm şi să ne-atingem, să ne iubim fără păcat. - Şeherezada, murmură, cedând la rândul ei, cât îmi plac atingerile tale... În oraşul vechi; ora 7,52 seara. Bărbatul traversă grăbit piaţa acoperită de zăpadă de lângă străvechea moschee Mehrid, intră pe poarta principală a bazarului acoperit, trecând din frigul pătrunzător în semiîntunericul familiar, cald, aglomerat. Era trecut de cincizeci de ani, corpolent, asudat în graba lui, cu îmbrăcăminte scumpă, căciula de astrahan alunecată într-o parte. În aleea îngustă, un măgar împovărat din greu îi bloca drumul şi el înjură, trăgându-se înapoi ca să lase animalul şi stăpânul său să se strecoare pe lângă el, apoi porni din nou, grăbit, o luă la stânga printro trecere îngustă şi ieşi în strada vânzătorilor de haine. Nu te grăbi, îşi repeta întruna, simţindu-şi pieptul şi picioarele străbătute de junghiuri dureroase. Acum eşti în siguranţă, mergi mai încet. Dar groaza îi pusese stăpânire pe minte şi, în panică, grăbi pasul, dispărând în labirintul nesfârşit. La câteva minute după el apăru un grup de Gărzi Verzi înarmate, urmând acelaşi drum. Nu se grăbeau. 239

păduri, înotând în pâraie, jucându-se, iubindu-se, atât de aventuros şi pasionat, sus, deasupra<br />

norilor.<br />

Mai mulţi nori decât aş putea să-mi închipui, îşi spuse visătoare. Eram cu capul în nori în<br />

vara aia, învăţând despre bărbaţi şi viaţă fără să ştiu de fapt nimic. Apoi, toamna, el spusese "iartămă,<br />

dar trebuie să plec acum. Trebuie să mă întorc înapoi la universitate, dar am să mă întorc de<br />

Crăciun". Nu se întorsese niciodată. Şi, mult înainte de Crăciun, ea aflase. Şi tot chinul şi toată<br />

teroarea, acolo unde ar fi trebuit să fie numai fericire, îngheţată de spaimă că avea să se afle la<br />

şcoală şi atunci trebuia să dea de ştire părinţilor ei, căci avortul era ilegal în Elveţia fără<br />

consimţământul părinţilor, aşa că trecuse graniţa în Germania, unde acest lucru era posibil, găsind<br />

cumva doctorul cel bun care o liniştise şi o ajutase. Fără nici o durere, fără nici un necaz, nimic -<br />

doar puţine dificultăţi la împrumutatul banilor. Încă îndrăgostită de Johnny.<br />

Apoi, în anul următor şcoala terminată, totul învăluit în taină, se întorsese acasă, la Tabriz.<br />

Mama vitregă descoperise într-un fel oarecare - sunt sigură că Najoud, sora mea vitregă, m-a trădat,<br />

nu mi-a împrumutat ea banii?<br />

Apoi aflase tatăl. O ţinuse un an ca pe un fluture în insectar. Apoi iertarea, pacea, un fel de<br />

pace, cerşind îngăduinţa de-a urma universitatea din Teheran.<br />

- Mă învoiesc dacă juri pe Allah că nu vei avea nici un fel de legătură cu bărbaţii, că-mi vei<br />

da ascultare absolută şi ai să te măriţi numai cu cine aleg eu, spusese hanul.<br />

Fusese prima din clasa ei, apoi se rugase să fie lăsată în Corpul învăţătorilor, ca un fel de<br />

scuză de-a scăpa din acel palat.<br />

- Mă învoiesc, dar numai pe pământurile noastre! Avem îndeajuns de multe sate de care poţi<br />

să te-ngrijeşti, spusese el.<br />

Mulţi bărbaţi din Tabriz doriseră să se căsătorească cu ea, dar tatăl ei îi refuzase, ruşinat din<br />

pricina ei. Apoi Erikki.<br />

- Şi când acest străin, acest... acest sărăntoc vulgar, prost crescut, închinător la duhuri, un<br />

monstru care nu poate rosti un cuvânt în farsi sau în turceşte, care nu ştie nimic despre obiceiurile<br />

sau istoria noastră sau cum să se poarte într-o societate civilizată, al cărui singur talent e acela că<br />

poate să bea cantităţi enorme de vodcă şi să piloteze un elicopter, când el o să afle că nu eşti virgină,<br />

că eşti pângărită și<br />

poate distrusă înăuntru pentru totdeauna...<br />

- I-am spus deja, tată, spusese ea printre lacrimi. Şi i-am mai spus că fără învoirea ta nu pot<br />

să mă căsătoresc.<br />

Şi apoi miracolul atacului asupra palatului şi tatăl aproape ucis - Erikki ca un războinic<br />

răzbunător din străvechile cărţi cu poveşti. Îngăduinţa de-a se mărita, un alt miracol. Erikki<br />

înţelegând, un alt miracol. Dar, până acum, nici un copil. Bătrânul doctor Nutt spune că sunt<br />

perfectă şi normală şi să am răbdare. Cu ajutorul lui Allah, o să am un fiu şi de data asta o să fie<br />

numai fericire. Aşa cum e cu Şeherezada, atât de minunată, cu chipul ei drăgăstos, şi sânii şi<br />

şoldurile, părul şi pielea ca mătasea....<br />

Simţi sub degete moliciunea pielii prietenei ei şi îi făcu mare plăcere. Începu să o mângâie<br />

absentă, lăsându-se învăluită de căldură şi tandreţe. Suntem binecuvântate că suntem femei, îşi zise,<br />

că putem să ne îmbăiem împreună şi să dormim împreună, să ne sărutăm şi să ne-atingem, să ne<br />

iubim fără păcat.<br />

- Şeherezada, murmură, cedând la rândul ei, cât îmi plac atingerile tale...<br />

În oraşul vechi; ora 7,52 seara. Bărbatul traversă grăbit piaţa acoperită de zăpadă de lângă<br />

străvechea moschee Mehrid, intră pe poarta principală a bazarului acoperit, trecând din frigul<br />

pătrunzător în semiîntunericul familiar, cald, aglomerat. Era trecut de cincizeci de ani, corpolent,<br />

asudat în graba lui, cu îmbrăcăminte scumpă, căciula de astrahan alunecată într-o parte. În aleea<br />

îngustă, un măgar împovărat din greu îi bloca drumul şi el înjură, trăgându-se înapoi ca să lase<br />

animalul şi stăpânul său să se strecoare pe lângă el, apoi porni din nou, grăbit, o luă la stânga printro<br />

trecere îngustă şi ieşi în strada vânzătorilor de haine.<br />

Nu te grăbi, îşi repeta întruna, simţindu-şi pieptul şi picioarele străbătute de junghiuri<br />

dureroase. Acum eşti în siguranţă, mergi mai încet. Dar groaza îi pusese stăpânire pe minte şi, în<br />

panică, grăbi pasul, dispărând în labirintul nesfârşit. La câteva minute după el apăru un grup de<br />

Gărzi Verzi înarmate, urmând acelaşi drum. Nu se grăbeau.<br />

239

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!