James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

păduri, înotând în pâraie, jucându-se, iubindu-se, atât de aventuros şi pasionat, sus, deasupra
norilor.
Mai mulţi nori decât aş putea să-mi închipui, îşi spuse visătoare. Eram cu capul în nori în
vara aia, învăţând despre bărbaţi şi viaţă fără să ştiu de fapt nimic. Apoi, toamna, el spusese "iartămă,
dar trebuie să plec acum. Trebuie să mă întorc înapoi la universitate, dar am să mă întorc de
Crăciun". Nu se întorsese niciodată. Şi, mult înainte de Crăciun, ea aflase. Şi tot chinul şi toată
teroarea, acolo unde ar fi trebuit să fie numai fericire, îngheţată de spaimă că avea să se afle la
şcoală şi atunci trebuia să dea de ştire părinţilor ei, căci avortul era ilegal în Elveţia fără
consimţământul părinţilor, aşa că trecuse graniţa în Germania, unde acest lucru era posibil, găsind
cumva doctorul cel bun care o liniştise şi o ajutase. Fără nici o durere, fără nici un necaz, nimic -
doar puţine dificultăţi la împrumutatul banilor. Încă îndrăgostită de Johnny.
Apoi, în anul următor şcoala terminată, totul învăluit în taină, se întorsese acasă, la Tabriz.
Mama vitregă descoperise într-un fel oarecare - sunt sigură că Najoud, sora mea vitregă, m-a trădat,
nu mi-a împrumutat ea banii?
Apoi aflase tatăl. O ţinuse un an ca pe un fluture în insectar. Apoi iertarea, pacea, un fel de
pace, cerşind îngăduinţa de-a urma universitatea din Teheran.
- Mă învoiesc dacă juri pe Allah că nu vei avea nici un fel de legătură cu bărbaţii, că-mi vei
da ascultare absolută şi ai să te măriţi numai cu cine aleg eu, spusese hanul.
Fusese prima din clasa ei, apoi se rugase să fie lăsată în Corpul învăţătorilor, ca un fel de
scuză de-a scăpa din acel palat.
- Mă învoiesc, dar numai pe pământurile noastre! Avem îndeajuns de multe sate de care poţi
să te-ngrijeşti, spusese el.
Mulţi bărbaţi din Tabriz doriseră să se căsătorească cu ea, dar tatăl ei îi refuzase, ruşinat din
pricina ei. Apoi Erikki.
- Şi când acest străin, acest... acest sărăntoc vulgar, prost crescut, închinător la duhuri, un
monstru care nu poate rosti un cuvânt în farsi sau în turceşte, care nu ştie nimic despre obiceiurile
sau istoria noastră sau cum să se poarte într-o societate civilizată, al cărui singur talent e acela că
poate să bea cantităţi enorme de vodcă şi să piloteze un elicopter, când el o să afle că nu eşti virgină,
că eşti pângărită și
poate distrusă înăuntru pentru totdeauna...
- I-am spus deja, tată, spusese ea printre lacrimi. Şi i-am mai spus că fără învoirea ta nu pot
să mă căsătoresc.
Şi apoi miracolul atacului asupra palatului şi tatăl aproape ucis - Erikki ca un războinic
răzbunător din străvechile cărţi cu poveşti. Îngăduinţa de-a se mărita, un alt miracol. Erikki
înţelegând, un alt miracol. Dar, până acum, nici un copil. Bătrânul doctor Nutt spune că sunt
perfectă şi normală şi să am răbdare. Cu ajutorul lui Allah, o să am un fiu şi de data asta o să fie
numai fericire. Aşa cum e cu Şeherezada, atât de minunată, cu chipul ei drăgăstos, şi sânii şi
şoldurile, părul şi pielea ca mătasea....
Simţi sub degete moliciunea pielii prietenei ei şi îi făcu mare plăcere. Începu să o mângâie
absentă, lăsându-se învăluită de căldură şi tandreţe. Suntem binecuvântate că suntem femei, îşi zise,
că putem să ne îmbăiem împreună şi să dormim împreună, să ne sărutăm şi să ne-atingem, să ne
iubim fără păcat.
- Şeherezada, murmură, cedând la rândul ei, cât îmi plac atingerile tale...
În oraşul vechi; ora 7,52 seara. Bărbatul traversă grăbit piaţa acoperită de zăpadă de lângă
străvechea moschee Mehrid, intră pe poarta principală a bazarului acoperit, trecând din frigul
pătrunzător în semiîntunericul familiar, cald, aglomerat. Era trecut de cincizeci de ani, corpolent,
asudat în graba lui, cu îmbrăcăminte scumpă, căciula de astrahan alunecată într-o parte. În aleea
îngustă, un măgar împovărat din greu îi bloca drumul şi el înjură, trăgându-se înapoi ca să lase
animalul şi stăpânul său să se strecoare pe lângă el, apoi porni din nou, grăbit, o luă la stânga printro
trecere îngustă şi ieşi în strada vânzătorilor de haine.
Nu te grăbi, îşi repeta întruna, simţindu-şi pieptul şi picioarele străbătute de junghiuri
dureroase. Acum eşti în siguranţă, mergi mai încet. Dar groaza îi pusese stăpânire pe minte şi, în
panică, grăbi pasul, dispărând în labirintul nesfârşit. La câteva minute după el apăru un grup de
Gărzi Verzi înarmate, urmând acelaşi drum. Nu se grăbeau.
239