James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Cu o seară în urmă, când Azadeh, Erikki şi Charlie ajunseseră la, apartamentul lui McIver,
se lăsase deja întunericul. Îl găsiseră acolo pe Gavallan, aşa că nu avuseseră loc. Azadeh era prea
înspăimântată ca să vrea să rămână în apartamentul tatălui ei chiar şi cu Erikki, aşa c-o întrebaseră
pe Şeherezada dac-ar fi putut să se mute la ea până se întorcea Lochart. Fericită, Şeherezada
încuviinţase imediat, bucuroasă de tovărăşia lor. Totul decursese minunat dar, după aceea, în timpul
serii, în apropiere se auzise o rafală de mitralieră care-o făcuse să tresară.
- N-ai de ce să te îngrijorezi, Azadeh, spusese McIver, doar câteva capete înfierbântate care
lasă să scape abur, probabil celebrează. N-ai auzit ordinul lui Khomeini de a depune toate armele?
Toţi fuseseră de aceeaşi părere şi Şeherezada adăugase:
- Imamul va fi ascultat.
Întotdeauna spunea "Imamul" când se referea la Khomeini, aproape asociându-l cu cei 12
imami ai şiiţilor - descendenţii direcţi ai Profetului Mahommed, aproape divini - desigur, un
sacrilegiu, "dar ceea ce a împlinit imamul este aproape un miracol, nu-i aşa?" spusese Şeherezada
cu inocenţa ei înşelătoare, "fără îndoiala că libertatea noastră e un dar de la Allah..."
După aceea fusese atât de cald şi plăcut în pat, alături de Erikki, dar el fusese ciudat şi
morocănos, nu Erikki pe care îl cunoştea ea:
- Ce s-a-ntâmplat, ce s-a-ntâmplat?
- Nimic, Azadeh. Nimic. Mâine vreau să mă gândesc. N-am avut timp în noaptea asta să
vorbesc cu Mac sau cu Gavallan. Mâine o să ne gândim, acum dormi, draga mea.
În timpul nopţii se trezise de două ori din coşmare violente, tremurând îngrozită, strigându-l
pe Erikki.
- E-n ordine, Azadeh, sunt aici, a fost doar un vis! Eşti în siguranţă acum!
- Nu, nu mă simt în siguranţă, Erikki. Ce se-ntâmplă cu mine?! Hai să ne-ntoarcem la Tabriz
sau hai să plecăm, să plecăm departe de oamenii ăştia îngrozitori!
Iar dimineaţă Erikki o părăsise ca să se-ntâlească cu McIver şi Gavallan şi mai dormise un
timp, dar nu prinsese prea multă putere din acel somn. Îşi petrecuse restul dimineţii visând cu ochii
deschişi sau ascultând istorisirile Şeherezadei despre Galeg Morghi sau ascultând cam la fiecare
ceas recolta de zvonuri culeasă de servitorii ei - alţi generali împuşcaţi, alte noi arestări, închisorile
deschise de gloată; hotelurile firmelor occidentale incendiate sau împroşcate cu gloanţe; zvonuri că
Bazargan a preluat frânele guvernării, mujhadinii răsculându-se pe faţă în sud, kurzii răsculându-se
în nord, Azerbaidjanul declarându-şi independenţa, triburile nomade ale kash'kailor şi bakhtiarilor
scuturând jugul Teheranului; toată lumea depune armele şi nimeni nu depune armele; zvonuri că
primul ministru Bakhtiar fusese capturat şi împuşcat sau scăpase printre dealuri, sau prin Turcia în
America; preşedintele Carter pregătind o invazie sau Carter recunoscând guvernul Khomeini;
trupele sovietice adunându-se la graniţă, gata să invadeze, sau Brejnev venind la Teheran ca să-l
felicite pe Khomeini; Şahul aterizând în Kurdistan, sprijinit de trupe americane, sau Şahul murind
în exil...
Mai târziu prânzul cu părinţii Şeherezadei, în casa familiei Bakravan, de lângă bazar, dar
numai după ce Şeherezada insistase să poarte chadorul, urând chadorul ș i tot ceea ce reprezenta el.
Alte zvonuri auzite în uriaşa casă a familiei, dar neînsemnate, cei de acolo netemători ș i profund
încrezători în soartă. Abundenţă, ca de obicei, aşa cum era în propria ei casă de la Tabriz, iar
servitorii zâmbitori şi slăvindu-l pe Allah pentru victorie. Jared Bakravan le spusese jovial că de
acum bazarul avea să se redeschidă şi, cu toate băncile străine închise, afacerile vor fi
nemaipomenite, aşa cum au fost înainte ca Şahul să-şi instaleze legile diavoleşti.
După prânz se întorseseră la apartamentul Şeherezadei pe jos, înfăşurate în chador. Nu
întâmpinaseră nici o dificultate şi toţi bărbaţii fuseseră cuviincioşi. Bazarul fusese aglomerat, din
păcate prea puţine lucruri de vânzare, deşi fiecare vânzător vorbea de mulţimea de mărfuri ce urma
să fie adusă cu camioanele, cu trenurile sau cu avioanele, sute de vase înghesuindu-se în porturi,
încărcate cu mărfuri. Pe stradă treceau mii de oameni cu numele lui Khomeini pe buze, scandând
"Allah-u Akbarrr", aproape toţi bărbaţii şi băieţii înarmaţi, dar nici unul dintre cei bătrâni. În unele
zone, în locul poliţiei dirijau traficul Gărzile Verzi, amatoriceşte şi la întâmplare, sau stăteau prin
preajmă, agresivi; în alte părţi poliţie, ca de obicei. Două tancuri zdrăngăniseră pe lângă ele,
conduse de soldaţi, cu mulţime de membri ai Gărzilor Verzi şi civili pe blindaj, fluturându-şi
237