James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

acum. N-am avut întotdeauna cicluri regulate? Şi atunci pot să-i dau lui Tommy darul meu de la
Allah şi-o să fie atât de mândru!
- Imamul împlineşte lucrarea lui Allah. Cum ar putea fi altfel decât bine?
- Nu ştiu, Şeherezada. Niciodată în istoria noastră mulahii n-au fost demni de încredere, doar
paraziţi pe spinarea sătenilor.
- A, dar acum e diferit, spuse Şeherezada, fără să vrea să discute cu adevărat asemenea
probleme serioase. Acum avem un conducător adevărat şi pentru prima dată se află la cârma
Iranului - acum. Nu e el cel mai pios dintre oameni, cel mai învăţat bărbat al Islamului, cel mai bun
cunoscător al legilor? Nu împlineşte el lucrarea lui Allah? N-a obţinut el imposibilul: izgonirea
Şahului şi a corupţiei lui neobrăzate, împiedicându-i pe generali să ducă la bun sfârşit o lovitură de
stat împreună cu americanii? Tata spune că acum suntem mai în siguranţă ca niciodată.
- Oare?
Azadeh îşi aminti de Rakoczy şi ce spusese în elicopter despre Khomeini şi despre pasul
înapoi în istorie şi ştia că rostise adevărul. O mulţime de adevăruri, iar ea ar fi vrut să-i scoată ochii
cu unghiile, urându-l, dorindu-i moartea, căci desigur era unul dintre aceia care se folosea de
mullahii fără minte ca să înrobească pe toată lumea.
- Vrei să fii condusă de legile islamice din vremea Profetului, de-acum aproape o mie cinci
sute de ani? Chador obligatoriu, pierderea tuturor drepturilor noastre atât de greu câştigate, votul,
dreptul la muncă şi la tratament egal?
- Nu vreau să votez sau să lucrez sau să fiu egală. Cum poate fi o femeie egala unui bărbat?
Vreau doar să fiu o bună soţie pentru Tommy al meu şi-n Iran prefer chadorul pe stradă.
Toropită de căldură, Şeherezada îşi ascunse delicat un alt căscat.
- Insh'Allah, Azadeh darling. Desigur, totul o să fie ca mai înainte, dar tata spune că va fi
mult mai minunat, fiind că acum suntem propriii noştri stăpâni, deţinând pământul, petrolul şi totul
din ţară. N-or să mai fie generali străini neobrăzaţi sau politicieni care să ne facă de râs şi - odată
Şahul cel rău alungat - o să trăim de aici înainte fericiţi - tu cu Erikki al tău, eu cu Tommy al meu şi
mulţi, mulţi copii. Cum ar putea fi altfel? Allah este cu imamul şi imamul este cu noi. Suntem atât
de norocoşi îi zâmbi şi-şi strecură afectuoasă braţul pe sub piciorul prietenei ei.
- Sunt atât de bucuroasă că rămâi cu mine, Azadeh. Îmi pare c-a trecut atâta vreme de când
ai fost la Teheran ultima dată.
- Da!
Fuseseră prietene mulţi ani. Mai întâi în Elveţia unde se-ntâlniseră la şcoală, în Ţinutul de
Sus, deşi Şeherezada stătuse numai un trimestru, afectată de depărtarea de familie şi de Iran, apoi
mai târziu la Universitatea din Teheran, iar acum, de mai puţin de un an, pentru că amândouă se
căsătoriseră cu străini din aceeaşi companie, se apropiaseră şi mai mult, mai mult decât surorile,
ajutându-se una pe cealaltă să se adapteze ciudăţeniilor străinilor.
- Câteodată nu-l înţeleg pe Tommy al meu deloc, Azadeh! spusese Şeherezada printre
lacrimi la început. Îi place să fie singur. Vreau să zic, singur de tot, numai el şi cu mine, casa goală,
nici măcar un singur servitor. Mi-a spus chiar că-i place să stea singur-singur, numai el, să citească
doar, fără familie sau copii în jurul lui, fără conversaţie sau prieteni. Oh, câteodată e cumplit, de-a
dreptul cumplit!
- Erikki e absolut la fel, îi răspunsese Azadeh. Străinii nu sunt ca noi, sunt foarte ciudaţi. Eu
vreau să-mi petrec zilele cu prietenii, cu copiii şi familia, dar Erikki nu. E bine că Erikki şi Tommy
lucrează ziua. Eşti mai norocoasă: Tommy e plecat câte două săptămâni la rând, când poţi să trăieşti
normal. Şi altceva: ştii, Şeherezada, mi-au trebuit luni să mă obişnuiesc să dorm într-un pat!
- N-am reuşit niciodată! Oh, atât de sus, deasupra podelei, atât de uşor să cazi, întotdeauna
aplecat foarte mult pe partea lui, aşa că întotdeauna stai incomod şi te trezeşti cu dureri în ceafă. Un
pat e atât de îngrozitor comparat cu saltelele moi, aşternute pe covoarele minunate de pe podea, atât
de confortabil şi de civilizat!
- Da, dar Erikki nu vrea să folosească saltele şi covoare. Insistă să dormim în pat. Nu vrea,
pur şi simplu să mai încerce. Câteodată e o mare uşurare când pleacă.
- O, acum dormim cum trebuie, Azadeh. Am sfârşit cu nonsensul ăsta al patului occidental
după prima lună.
- Cum ai făcut?
235