James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

cartebunaonline.files.wordpress.com
from cartebunaonline.files.wordpress.com More from this publisher
20.06.2013 Views

Fură răniţi mulţi mai înainte ca mujhadinul cel voinic pe care Rakoczy îl marcase pentru execuţie să îşi adune oamenii în jurul lui şi să conducă asaltul împotriva islamicilor, împingându-i înapoi. Imediat, alţii îi săriră în ajutor şi retragerea se transformă într-o fugă dezordonată; un muget străbătu mulţimea studenţilor şi demonstraţia deveni o gloată. Îl înşfacă pe Ibrahim care era cât pe-aci să pornească la atac fără să se gândească. - După mine! ordonă, îmbrâncindu-l laolaltă cu ceilalţi la adăpostul unei clădiri, apoi, când se asigură că erau cu el, o rupse la fugă cu sufletul la gură, într-o retragere disperată. Se opri un moment ca să-şi tragă răsuflarea la o încrucişare de cărări din grădina acoperită cu zăpadă. Vântul era îngheţat și noaptea îi acoperise pe de-a-ntregul. - Ce-i cu Farmad? gâfâi Ibrahim. E rănit... - Nu, spuse, e mort. Haideţi! Porni înaintea lor, alergând fără şovăială prin grădină, pe stradă, pe lângă Facultatea de ştiinţe, traversă Parcarea intrând în parcul de alături şi nu se opri până când zgomotele încăierării nu rămaseră departe în urmă. Simţea un junghi în coaste şi respira sacadat, trăgând aerul în piept cu spasme adânci, dureroase. Când putu să vorbească, spuse: - Nu vă faceţi griji de nici un fel. Întoarceţi-vă înapoi la casele voastre sau la dormitoare. Pregătiţi pe toată lumea pentru atac. Mâine sau poimâine. Comitetul o să dea ordinul. Se depărta grăbit prin noaptea ce se lăsa. Apartamentul lui Lochart; ora 7,30 seara. Şeherezada stătea întinsă într-o baie plină de spumă, cu capul proptit pe o pernă gonflabilă şi ochii închişi. Avea părul legat şi adunat în creştet într-un prosop. - O, Azadeh dragă, spuse ea toropită, cu fruntea îmbrobonită de sudoare, sunt atât de fericită... Azadeh se afla şi ea în cadă, cu capul în partea opusă, bucurându-se de căldură şi de intimitate şi de apa dulce parfumată - părul ei lung adunat, de asemenea, în creştet într-un prosop de un alb pur. Cada era largă şi adâncă şi confortabilă, pentru două persoane. Mai avea încă cearcăne întunecate sub ochi şi nu putea să scape de amintirea îngrozitoare a zilei petrecute la punctul de control de pe drum, sau în elicopter. Dincolo de draperii se lăsase noaptea. În depărtare se auzeau ecourile focurilor de arme. Nici una dintre ele nu le dădea atenţie. - Aş vrea ca Erikki să se fi-ntors deja, spuse. - N-o să stea mult. E timp destul, draga mea. N-o să cinăm înainte de nouă, aşa că avem aproape două ceasuri ca să ne pregătim. Şeherezada deschise ochii şi-şi puse palma pe coapsele zvelte ale lui Azadeh, bucurându-se de atingerea pielii ei. - Nu te-ngrijora, draga mea Azadeh, o să se-ntoarcă în curând uriaşul tău cu părul roşu. Şi nu uita că am să-mi petrec noaptea cu părinţii mei, aşa că voi doi puteţi să alergaţi goi puşcă cât e noaptea de lungă. Bucură-te de baie, fii fericită şi pierde-ţi simţirile când o să se-ntoarcă. Râseră amândouă. - Totul e minunat acum. Eşti nevătămată, noi toţi suntem teferi, Iranul e în siguranţă - cu ajutorul lui Allah imamul a învins şi Iranul e în siguranţă şi liber. - Aş vrea să cred asta. Aş vrea să cred aşa cum o crezi tu, spuse Azadeh. Nu pot să-ţi explic cât de groaznici au fast oamenii aceia de la barieră - mă simţeam sufocată de ura lor. De ce trebuie să ne urască aşa - pe mine şi pe Erikki? Ce le-am făcut noi lor? Nimic! Nimic, şi totuşi ne urau. - Nu te gândi la ei, draga mea. Şeherezada îşi înăbuşi un căscat. Ăştia de stânga sunt toţi nebuni. Pretind că sunt mahomedani şi-n acelaşi timp marxişti. Sunt împotriva lui Allah şi deci blestemaţi. Sătenii? Sătenii sunt needucaţi, cum prea bine ştii, şi cei mai mulţi dintre ei, oameni simpli. Nu te-ngrijora, ăsta-i trecutul! Acum totul o să fie bine, ai să vezi. - Sper, ah, cum îmi doresc să ai dreptate. Nu vreau mai bine, ci doar aşa cum a fost întotdeauna, din nou normal. - Oh, o să fie. Şeherezada se simţea foarte mulţumită, apa era atât de mătăsoasă, atât de caldă, ca pântecele matern. Ah, îşi zise, încă trei zile ca să fiu sigură, apoi Tommy o să-i spună tatei că o, da, desigur că vrea fii şi fiice, şi apoi în ziua următoare, ziua cea mare, am să ştiu cu siguranţă, deşi sunt sigură de- 234

acum. N-am avut întotdeauna cicluri regulate? Şi atunci pot să-i dau lui Tommy darul meu de la Allah şi-o să fie atât de mândru! - Imamul împlineşte lucrarea lui Allah. Cum ar putea fi altfel decât bine? - Nu ştiu, Şeherezada. Niciodată în istoria noastră mulahii n-au fost demni de încredere, doar paraziţi pe spinarea sătenilor. - A, dar acum e diferit, spuse Şeherezada, fără să vrea să discute cu adevărat asemenea probleme serioase. Acum avem un conducător adevărat şi pentru prima dată se află la cârma Iranului - acum. Nu e el cel mai pios dintre oameni, cel mai învăţat bărbat al Islamului, cel mai bun cunoscător al legilor? Nu împlineşte el lucrarea lui Allah? N-a obţinut el imposibilul: izgonirea Şahului şi a corupţiei lui neobrăzate, împiedicându-i pe generali să ducă la bun sfârşit o lovitură de stat împreună cu americanii? Tata spune că acum suntem mai în siguranţă ca niciodată. - Oare? Azadeh îşi aminti de Rakoczy şi ce spusese în elicopter despre Khomeini şi despre pasul înapoi în istorie şi ştia că rostise adevărul. O mulţime de adevăruri, iar ea ar fi vrut să-i scoată ochii cu unghiile, urându-l, dorindu-i moartea, căci desigur era unul dintre aceia care se folosea de mullahii fără minte ca să înrobească pe toată lumea. - Vrei să fii condusă de legile islamice din vremea Profetului, de-acum aproape o mie cinci sute de ani? Chador obligatoriu, pierderea tuturor drepturilor noastre atât de greu câştigate, votul, dreptul la muncă şi la tratament egal? - Nu vreau să votez sau să lucrez sau să fiu egală. Cum poate fi o femeie egala unui bărbat? Vreau doar să fiu o bună soţie pentru Tommy al meu şi-n Iran prefer chadorul pe stradă. Toropită de căldură, Şeherezada îşi ascunse delicat un alt căscat. - Insh'Allah, Azadeh darling. Desigur, totul o să fie ca mai înainte, dar tata spune că va fi mult mai minunat, fiind că acum suntem propriii noştri stăpâni, deţinând pământul, petrolul şi totul din ţară. N-or să mai fie generali străini neobrăzaţi sau politicieni care să ne facă de râs şi - odată Şahul cel rău alungat - o să trăim de aici înainte fericiţi - tu cu Erikki al tău, eu cu Tommy al meu şi mulţi, mulţi copii. Cum ar putea fi altfel? Allah este cu imamul şi imamul este cu noi. Suntem atât de norocoşi îi zâmbi şi-şi strecură afectuoasă braţul pe sub piciorul prietenei ei. - Sunt atât de bucuroasă că rămâi cu mine, Azadeh. Îmi pare c-a trecut atâta vreme de când ai fost la Teheran ultima dată. - Da! Fuseseră prietene mulţi ani. Mai întâi în Elveţia unde se-ntâlniseră la şcoală, în Ţinutul de Sus, deşi Şeherezada stătuse numai un trimestru, afectată de depărtarea de familie şi de Iran, apoi mai târziu la Universitatea din Teheran, iar acum, de mai puţin de un an, pentru că amândouă se căsătoriseră cu străini din aceeaşi companie, se apropiaseră şi mai mult, mai mult decât surorile, ajutându-se una pe cealaltă să se adapteze ciudăţeniilor străinilor. - Câteodată nu-l înţeleg pe Tommy al meu deloc, Azadeh! spusese Şeherezada printre lacrimi la început. Îi place să fie singur. Vreau să zic, singur de tot, numai el şi cu mine, casa goală, nici măcar un singur servitor. Mi-a spus chiar că-i place să stea singur-singur, numai el, să citească doar, fără familie sau copii în jurul lui, fără conversaţie sau prieteni. Oh, câteodată e cumplit, de-a dreptul cumplit! - Erikki e absolut la fel, îi răspunsese Azadeh. Străinii nu sunt ca noi, sunt foarte ciudaţi. Eu vreau să-mi petrec zilele cu prietenii, cu copiii şi familia, dar Erikki nu. E bine că Erikki şi Tommy lucrează ziua. Eşti mai norocoasă: Tommy e plecat câte două săptămâni la rând, când poţi să trăieşti normal. Şi altceva: ştii, Şeherezada, mi-au trebuit luni să mă obişnuiesc să dorm într-un pat! - N-am reuşit niciodată! Oh, atât de sus, deasupra podelei, atât de uşor să cazi, întotdeauna aplecat foarte mult pe partea lui, aşa că întotdeauna stai incomod şi te trezeşti cu dureri în ceafă. Un pat e atât de îngrozitor comparat cu saltelele moi, aşternute pe covoarele minunate de pe podea, atât de confortabil şi de civilizat! - Da, dar Erikki nu vrea să folosească saltele şi covoare. Insistă să dormim în pat. Nu vrea, pur şi simplu să mai încerce. Câteodată e o mare uşurare când pleacă. - O, acum dormim cum trebuie, Azadeh. Am sfârşit cu nonsensul ăsta al patului occidental după prima lună. - Cum ai făcut? 235

acum. N-am avut întotdeauna cicluri regulate? Şi atunci pot să-i dau lui Tommy darul meu de la<br />

Allah şi-o să fie atât de mândru!<br />

- Imamul împlineşte lucrarea lui Allah. Cum ar putea fi altfel decât bine?<br />

- Nu ştiu, Şeherezada. Niciodată în istoria noastră mulahii n-au fost demni de încredere, doar<br />

paraziţi pe spinarea sătenilor.<br />

- A, dar acum e diferit, spuse Şeherezada, fără să vrea să discute cu adevărat asemenea<br />

probleme serioase. Acum avem un conducător adevărat şi pentru prima dată se află la cârma<br />

Iranului - acum. Nu e el cel mai pios dintre oameni, cel mai învăţat bărbat al Islamului, cel mai bun<br />

cunoscător al legilor? Nu împlineşte el lucrarea lui Allah? N-a obţinut el imposibilul: izgonirea<br />

Şahului şi a corupţiei lui neobrăzate, împiedicându-i pe generali să ducă la bun sfârşit o lovitură de<br />

stat împreună cu americanii? Tata spune că acum suntem mai în siguranţă ca niciodată.<br />

- Oare?<br />

Azadeh îşi aminti de Rakoczy şi ce spusese în elicopter despre Khomeini şi despre pasul<br />

înapoi în istorie şi ştia că rostise adevărul. O mulţime de adevăruri, iar ea ar fi vrut să-i scoată ochii<br />

cu unghiile, urându-l, dorindu-i moartea, căci desigur era unul dintre aceia care se folosea de<br />

mullahii fără minte ca să înrobească pe toată lumea.<br />

- Vrei să fii condusă de legile islamice din vremea Profetului, de-acum aproape o mie cinci<br />

sute de ani? Chador obligatoriu, pierderea tuturor drepturilor noastre atât de greu câştigate, votul,<br />

dreptul la muncă şi la tratament egal?<br />

- Nu vreau să votez sau să lucrez sau să fiu egală. Cum poate fi o femeie egala unui bărbat?<br />

Vreau doar să fiu o bună soţie pentru Tommy al meu şi-n Iran prefer chadorul pe stradă.<br />

Toropită de căldură, Şeherezada îşi ascunse delicat un alt căscat.<br />

- Insh'Allah, Azadeh darling. Desigur, totul o să fie ca mai înainte, dar tata spune că va fi<br />

mult mai minunat, fiind că acum suntem propriii noştri stăpâni, deţinând pământul, petrolul şi totul<br />

din ţară. N-or să mai fie generali străini neobrăzaţi sau politicieni care să ne facă de râs şi - odată<br />

Şahul cel rău alungat - o să trăim de aici înainte fericiţi - tu cu Erikki al tău, eu cu Tommy al meu şi<br />

mulţi, mulţi copii. Cum ar putea fi altfel? Allah este cu imamul şi imamul este cu noi. Suntem atât<br />

de norocoşi îi zâmbi şi-şi strecură afectuoasă braţul pe sub piciorul prietenei ei.<br />

- Sunt atât de bucuroasă că rămâi cu mine, Azadeh. Îmi pare c-a trecut atâta vreme de când<br />

ai fost la Teheran ultima dată.<br />

- Da!<br />

Fuseseră prietene mulţi ani. Mai întâi în Elveţia unde se-ntâlniseră la şcoală, în Ţinutul de<br />

Sus, deşi Şeherezada stătuse numai un trimestru, afectată de depărtarea de familie şi de Iran, apoi<br />

mai târziu la Universitatea din Teheran, iar acum, de mai puţin de un an, pentru că amândouă se<br />

căsătoriseră cu străini din aceeaşi companie, se apropiaseră şi mai mult, mai mult decât surorile,<br />

ajutându-se una pe cealaltă să se adapteze ciudăţeniilor străinilor.<br />

- Câteodată nu-l înţeleg pe Tommy al meu deloc, Azadeh! spusese Şeherezada printre<br />

lacrimi la început. Îi place să fie singur. Vreau să zic, singur de tot, numai el şi cu mine, casa goală,<br />

nici măcar un singur servitor. Mi-a spus chiar că-i place să stea singur-singur, numai el, să citească<br />

doar, fără familie sau copii în jurul lui, fără conversaţie sau prieteni. Oh, câteodată e cumplit, de-a<br />

dreptul cumplit!<br />

- Erikki e absolut la fel, îi răspunsese Azadeh. Străinii nu sunt ca noi, sunt foarte ciudaţi. Eu<br />

vreau să-mi petrec zilele cu prietenii, cu copiii şi familia, dar Erikki nu. E bine că Erikki şi Tommy<br />

lucrează ziua. Eşti mai norocoasă: Tommy e plecat câte două săptămâni la rând, când poţi să trăieşti<br />

normal. Şi altceva: ştii, Şeherezada, mi-au trebuit luni să mă obişnuiesc să dorm într-un pat!<br />

- N-am reuşit niciodată! Oh, atât de sus, deasupra podelei, atât de uşor să cazi, întotdeauna<br />

aplecat foarte mult pe partea lui, aşa că întotdeauna stai incomod şi te trezeşti cu dureri în ceafă. Un<br />

pat e atât de îngrozitor comparat cu saltelele moi, aşternute pe covoarele minunate de pe podea, atât<br />

de confortabil şi de civilizat!<br />

- Da, dar Erikki nu vrea să folosească saltele şi covoare. Insistă să dormim în pat. Nu vrea,<br />

pur şi simplu să mai încerce. Câteodată e o mare uşurare când pleacă.<br />

- O, acum dormim cum trebuie, Azadeh. Am sfârşit cu nonsensul ăsta al patului occidental<br />

după prima lună.<br />

- Cum ai făcut?<br />

235

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!