James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Nu trebuie să spui asta, fiule! ţipase mama lui înspăimântată. Du-te la moschee! Cerşeşte
îndurarea lui Allah! E voia lui Allah c-a murit tatăl tău, nimic mai mult! Du-te la moschee!
- Aşa o să fac, spusese el, dar în inima sa ştia că viaţa lui se schimbase; nici un Dumnezeu nar
fi îngăduit să se întâmple aşa ceva. Cine erau oamenii ăia, unchiule? Descrie-i!
- Erau oameni obişnuiţi, Ibrahim, aşa cum ţi-am mai spus. Mai tineri decât tine, cei mai
mulţi. N-aveau nici un conducător sau mullah cu ei, deşi era unul în elicopterul străinilor care
venise de la Bandar-e Delam. Dar sărmanul meu frate a murit blestemându-l pe Khomeini. Dacă nu
s-ar fi întors cu elicopterul străinilor, dacă... dar atunci, Insh'Allah, îl aşteptau oricum.
- A fost un mullah în elicopter?
- Da, da, a fost...
- Ai să te duci la moschee, Ibrahim? îl întrebase din nou mama lui.
- Da, repetase, prima minciună pe care i-o spusese vreodată.
Nu-i trebuise mult timp ca să-i găsească pe liderii tudehi din Universitate şi pe Dimitri
Yazernov şi să jure credinţă, să obţină un pistol mitralieră şi, cel mai mult dintre toate, să-i roage să
afle numele mullahului din elicopterul de la Bandar-e Delam. Şi acum stătea acolo aşteptând,
dorind răzbunare, sufletul său ţipând împotriva nedreptăţii comise tatălui său. În numele falsului
Dumnezeu.
- Dimitri, să începem, spuse stăpânit de furia-i aţâţată de strigătele mulţimii.
- Trebuie s-aşteptăm, Ibrahim, zise blând Rakoczy, foarte mulţumit că-l avea pe tânăr cu el.
Nu uita că gloata este un mijloc pentru a ajunge la capăt. Aminteşte-ţi planul!
Când le spusese, cu o oră în urmă, fuseseră împietriţi.
- Să atacăm Ambasada Americană?!
- Da, spusese liniştit. Un raid rapid. Intrăm şi ieşim: mâine sau poimâine. În noaptea asta,
demonstraţia o să devină o gloată. Ambasada este la nici doi kilometri distanţă. O să fie uşor să
îndreptăm mulţimea furioasă în direcţia aceea, ca experiment. Ce acoperire poate fi mai potrivită
pentru un atac decât o ciocnire de stradă? Lăsăm duşmanii mujhadini şi fedaini să se repeadă
împotriva mahomedanilor şi să se omoare unii pe alţii, în timp ce noi luăm iniţiativa. În noaptea asta
mai semănăm, mâine sau poimâine o să atacăm Ambasada Americană.
- Dar e cu neputinţă, Dimitri, cu neputinţă!
- Doar un raid, nu o încercare de ocupare. Asta o să vină mai târziu. Un raid e ceva
neaşteptat şi lesne de executat. Poţi foarte uşor să ocupi ambasada pentru o oră; să-l iei ostatic pe
ambasador şi pe toţi ceilalţi vreme de o oră sau ceva mai mult, timp în care să jefuieşti. Americanii
n-au puterea de-a se opune, asta este cheia pentru ei. Aici sunt planurile clădirii şi numărul
soldaţilor din marina americană, iar eu o să fiu acolo să vă ajut. Lovitura o să fie uriaşă. O să
izbească prin titlurile ziarelor şi o să-l încurce cumplit pe Bazargan şi Khomeini şi chiar şi mai mult
pe americani. Nu uitaţi cine e adevăratul duşman şi că acum trebuie să vă mişcaţi repede, ca să
smulgeţi iniţiativa de la Khomeini.
Fusese uşor să-i convingă. O să fie uşor să creez diversiunea, îşi zise. Şi va fi uşor să mă duc
drept spre biroul CIA şi încăperea radio de la subsol, să arunc în aer seiful, să-l golesc de toate
documentele şi caietele de cifru, apoi înapoi în sus pe scările din spate către al doilea etaj, o iau la
stânga, o a treia cameră la stânga - dormitorul ambasadorului - seiful din spatele picturii în ulei ce
atârnă deasupra patului, să-l arunc şi pe ăsta-n aer şi să-l golesc şi pe el. Neaşteptat, iute şi violent -
dacă există vreo opoziţie.
- Dimitri, uite!
Rakoczy se răsuci pe călcâie. Pe şosea se apropiau sute de tineri, cu Gărzi Verzi şi mullahi
în fruntea lor. Imediat Rakoczy urlă: "Moarte lui Khomeini!" şi trase o rafală în aer. Izbucnirea
bruscă şi neaşteptată a focurilor de armă dezlănţui o adevărată nebunie. Se auziră strigăte din toate
părţile deodată, alte arme deschiseră focul în patrulaterul clădirilor şi toţi începură să se împrăştie,
călcându-se în picioare unii pe ceilalţi în graba lor. Se auziră ţipete. Înainte de a-l putea opri, îl văzu
pe Ibrahim ţintind către Gărzile Verzi ce se apropiau trăgând. Câţiva oameni din primele rânduri se
prăbuşiră. Un muget de mânie explodă din direcţia aceea şi spre ei începură să tragă alte arme. Se
aruncă la pământ înjurând. Torentul de gloanţe nu-l nimeri, dar îl atinse pe Farmad şi pe cei din
apropiere, nu şi pe Ibrahim şi ceilalţi trei lideri Tudeh. Strigă la ei şi toţi se trântiră pe ciment, în
timp ce studenţii cuprinşi de panică deschiseră focul cu puşti şi pistoale.
233