James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

cartebunaonline.files.wordpress.com
from cartebunaonline.files.wordpress.com More from this publisher
20.06.2013 Views

Îl văzu pe McIver comutând pe frecvenţa turnului şi oferindu-i microfonul. - Apăsaţi butonul ca să vorbiţi, Excelenţă. Mi-ar face o mare cinste sprijinul domniei voastre! Mullahul Tehrani ezită, neştiind ce să facă. În timp ce el privea microfonul, McIver trase cu coada ochiului semnificativ către Sabolir. Cu reflexe perfecte, Sabolir înţelese imediat. - Desigur că orice-aţi hotărî, Excelenţă Tehrani, komitehul va încuviinţa, începu el cu voce onctuoasă, dar mâine, mâine, înţeleg că aveţi ordine să vizitaţi celelalte aeroporturi, ca să vă asiguraţi unde şi câte elicoptere civile sunt în zona voastră - Teheran. Da? - Da, astea sunt ordinele, încuviinţă mullahul. Eu şi câţiva membri ai komitehulul meu trebuie să cercetăm celelalte aeroporturi mâine. Sabolir oftă din greu, prefăcându-se dezamăgit, iar McIver se stăpâni cu dificultate să nu izbucnească în râs, atât de mult patos punea în rol. - Din nefericire, nu va fi cu putinţă pentru domnia voastră să le vizitaţi pe toate - cu maşina sau pe jos - şi sa fiţi totuşi înapoi ca să supravegheaţi personal sosirea şi plecarea imediată a acestui singur aparat care a fost respins astăzi - deşi nu din vina lui, ci din pricina aroganţilor controlori de zbor de la Kish şi Isfahan care au avut îndrăzneala de-a nu vă consulta pe domnia voastră mai întâi. - Adevărat, adevărat, încuviinţă mullahul, au greşit... - V-ar conveni ora şapte dimineaţa, Excelenţă Tehrani? spuse fără să stea pe gânduri McIver. Am fi foarte bucuroşi să dăm o mână de ajutor komitehului aeroportului. O să vă dau cel mai bun pilot al meu şi-o să vă întoarceţi la vreme ca să supravegheaţi decolarea. Câţi oameni vor merge cu domnia voastră? - Şase, spuse mullahul absent, stăpânit de gândul de-a fi în stare să-şi îndeplinească ordinele - lucrarea lui Allah - într-un mod atât de convenabil şi extravagant, asemeni unui veritabil ayatolah. S-ar putea, s-ar putea împlini asta? - Sigur, spuse McIver. La şapte dimineaţa, aici. Căpitan... ăăă... Căpitanul-şef Nathaniel Lane o să aibă pregătit un 212. Şapte, inclusiv domnia voastră şi până la şapte soţii. Desigur că domnia voastră veţi zbura în carlingă, cu pilotul. Consideraţi asta aranjat. Mullahul zburase doar de două ori în viaţa lui: spre Anglia, la universitate, şi la întoarcerea acasă, înghesuit într-un zbor special închiriat pentru studenţi de Iran Air. Se lumină la faţă şi se întinse după microfon. - La şapte dimineaţa. McIver şi Gavallan nu-şi trădară uşurarea în faţa victoriei. Nici Sabolir. Sabolir era mulţumit că mullahul fusese prins în cursă. Facă-se voia lui Allah. Acum, dacă voi fi acuzat pe nedrept, acum am un aliat, îşi spuse. Prostul ăsta, fiul ăsta de căţea, mullah mincinos, nu s-a lăsat el oare mituit? E limpede că a fost mită, nu peşcheş! Două, de fapt: nişte ochelari noi şi un zbor neautorizat, costisitor. Nu s-a lăsat el cu bunăştiinţă prostit de viclenii şi excrocii de englezi care încă mai credea ne pot amăgi cu zorzoane, furându-ne moştenirea milenară pentru câţiva riali? Ascultă-l pe prostul ăsta dându-le străinilor tot ce vor! Trase cu coada ochiului la McIver şi-i prinse privirea cu subînţeles. Apoi îşi întoarse încă o dată ochii către podea. Acum, tu, arogant fiu de căţea occidentală, îi zise în sinea sa, ce favoare de preţ ar trebui să-mi faci mie în schimbul ajutorului pe care ţi l-am dat? La French Club; ora 7,10 seara. Gavallan primi un pahar de vin roşu, McIver unul alb de la chelnerul francez în livrea. Ciocniră şi băură satisfăcuţi, obosiţi după lungul drum de întoarcere de la aeroport. Stăteau în hol, aşezaţi în scaunele confortabile, moderne, laolaltă cu alţi oaspeţi, cei mai mulţi europeni, bărbaţi şi femei, privind grădinile acoperite cu zăpadă şi terenurile de tenis, barul întins, după care urmau multe alte încăperi pentru banchete, dans, piscină, jocuri de cărţi, saună, în alte părţi ale acestei minunate clădiri, amplasată în cea mai bună zonă a Teheranului. French Club era singurul club încă în funcţiune dintre cele frecventate de străini. American Services Club, cu uriaşul lui complex de distracţii, terenuri de sport şi de baseball, ca şi British, Pan-American, German Club şi multe altele fuseseră închise, barurile şi depozitele lor de băuturi sparte şi răvăşite. - Dumnezeule, a fost bun, spuse McIver, simţindu-se purificat de vinul alb cu cuburi de gheaţă. Nu-i spune lui Gen c-am trecut pe-aici. - N-o să fie nevoie, Mac, o să-şi dea seama singură. 228

- Ai dreptate. Asta e. Am reuşit să rezerv locuri astă-seară la cină - m-a costat o avere, dar merită. De obicei găseai locuri aici numai pe la ora asta. Întoarse capul spre o izbucnire de râsete a unor francezi aflaţi într-un colţ. - O clipă mi s-a părut că e Jean-Luc. Parc-au trecut ani de când am fost aici la petrecerea lui din Ajunul Crăciunului. Mă întreb dac-o să mai apucăm vreuna. - Sigur că da, îl încuraja Gavallan, îngrijorat că entuziasmul părea să-l părăseasă pe vechiul său prieten. Nu te lăsa afectat de povestea cu mullahul. - Mi s-a făcut pielea de găină - ca şi atunci cu Armstrong, că tot veni vorba. Şi cu Talbot. Da' ai dreptate, Andy, n-ar trebui să las să mă afecteze. Stăm mai bine decât acum două zile... Îl întrerupse alt val de râsete şi începu să se gândească la vremurile minunate şi momentele petrecute acolo cu Genny şi Petikin şi Lochart - n-o să mă gândesc acum la el - şi toţi ceilalţi piloţi, şi mulţimea lor de prieteni englezi, americani, iranieni. Totul s-a dus. Se întâmpla cam aşa: "Gen, hai să trecem pe la French Club, astăzi după-amiază sunt finalele de tenis"... Sau: "Cocktailul lui Valik începe la opt seara, la Clubul Ofiţerilor Iranieni"... Sau: E un meci de polo, de baseball, un concurs de înot, de hi…" Sau: "Iartă-mă, nu putem săptămâna asta, are ambasadorul ceva aranjat pe Caspica"... Sau: "Mi-ar plăcea are mult, dar Genny nu poate, a plecat să cumpere nişte covoare la Isfahan". - Pe vremuri aveam o grămadă de făcut aici, Andy. Societatea era cea mai bună, fără îndoială. Acum e greu chiar să păstrezi legătura cu oamenii noştri. Gavallan încuviinţă din cap. - Mac, zise el blând. Un răspuns cinstit la o întrebare cinstită: vrei să pleci din Iran ș i să laşi pe altcineva să-ți ia locul? McIver îl privi fără să clipească. - Sfinte Dumnezeule! Cine ţi-a dat ideea asta? Nu, sigur că nu. Adică te-ai gândit la asta pentru că sunt un pic dărâmat şi... Sfinte Dumnezeule, nu! Dar în mintea lui ţâşni brusc aceeaşi întrebare de neînchipuit cu câteva zile în urmă: "Îţi pierzi elanul, controlul, dorinţa de-a continua - e vremea să te retragi?" Nu ştiu, îşi zise, înfiorat dureros de adevăr, dar chipul lui zâmbea. -Totul e-n regulă, Andy, nu există lucruri cu care să nu ne putem descurca. - Bine; iartă-mă, sper că nu te-ai supărat c-am întrebat. Cred că discuţia cu mullahul a fost încurajatoare cu excepţia momentului în care a vorbit despre aparatele noastre iraniene". - Adevărul e că, de când am semnat contractul, Valik ș i partenerii noştri iranieni s-au purtat ca şi cum aparatele noastre ar fi fost ale lor. Slavă Domnului că e un contract englezesc, întărit de legi englezeşti. Gavallan îşi aruncă privirea peste umărul lui McIver ș i ochii i se măriră. Fata care intrase avea puţin sub douăzeci de ani, ochii negri, era brunetă şi de-a dreptul uluitoare. McIver îi urmări privirea, se lumină la faţă şi se ridică. - Hello, Sayada, zise, făcându-i un semn. Pot să ţi-l prezint pe Andrew Gavallan? Andy, ea e Sayada Bertolin, o prietenă a lui Jean-Luc. Nu vrei să stai cu noi? - Mulţumesc, Mac, dar nu, nu pot! Am trecut să joc squash cu un prieten. Arăţi bine, mă bucur că te-am întâlnit, domnule Gavallan. Întinse mâna şi Gavallan i-o strânse. - Iartă-mă, trebuie s-o şterg. Sărutări lui Genny. Se aşezară din nou. - Încă o dată la fel, chelner, te rog, spuse Gavallan. Mac, între noi doi, puicuţa asta mă face să mă simt fără vlagă! - De obicei e invers! replică McIver. Poţi fi sigur că e foarte populară, lucrează la Ambasada Kuweitiană, e libaneză şi 1-a vrăjit pe Jean-Luc. - Mamă, mamă, nu-l condamn... Zâmbetul lui Gavallan se topi. Robert Armstrong întra pe uşă alături de un iranian înalt, cu trăsături dure, de circa cincizeci de ani. Îl văzu pe Gavallan, dădu scurt din cap către el, apoi continuă conversaţia şi urcă scările către celelalte încăperi. - Mă întreb ce dracu' vrea omul ăsta... Gavallan se întrerupse când amintirile îi năvăliră în minte. Robert Armstrong, superintendentul şef al CID Kowloon, ăsta e... sau a fost! - CID? Eşti sigur? 229

Îl văzu pe McIver comutând pe frecvenţa turnului şi oferindu-i microfonul.<br />

- Apăsaţi butonul ca să vorbiţi, Excelenţă. Mi-ar face o mare cinste sprijinul domniei<br />

voastre!<br />

Mullahul Tehrani ezită, neştiind ce să facă. În timp ce el privea microfonul, McIver trase cu<br />

coada ochiului semnificativ către Sabolir. Cu reflexe perfecte, Sabolir înţelese imediat.<br />

- Desigur că orice-aţi hotărî, Excelenţă Tehrani, komitehul va încuviinţa, începu el cu voce<br />

onctuoasă, dar mâine, mâine, înţeleg că aveţi ordine să vizitaţi celelalte aeroporturi, ca să vă<br />

asiguraţi unde şi câte elicoptere civile sunt în zona voastră - Teheran. Da?<br />

- Da, astea sunt ordinele, încuviinţă mullahul. Eu şi câţiva membri ai komitehulul meu<br />

trebuie să cercetăm celelalte aeroporturi mâine.<br />

Sabolir oftă din greu, prefăcându-se dezamăgit, iar McIver se stăpâni cu dificultate să nu<br />

izbucnească în râs, atât de mult patos punea în rol.<br />

- Din nefericire, nu va fi cu putinţă pentru domnia voastră să le vizitaţi pe toate - cu maşina<br />

sau pe jos - şi sa fiţi totuşi înapoi ca să supravegheaţi personal sosirea şi plecarea imediată a acestui<br />

singur aparat care a fost respins astăzi - deşi nu din vina lui, ci din pricina aroganţilor controlori de<br />

zbor de la Kish şi Isfahan care au avut îndrăzneala de-a nu vă consulta pe domnia voastră mai întâi.<br />

- Adevărat, adevărat, încuviinţă mullahul, au greşit...<br />

- V-ar conveni ora şapte dimineaţa, Excelenţă Tehrani? spuse fără să stea pe gânduri<br />

McIver. Am fi foarte bucuroşi să dăm o mână de ajutor komitehului aeroportului. O să vă dau cel<br />

mai bun pilot al meu şi-o să vă întoarceţi la vreme ca să supravegheaţi decolarea. Câţi oameni vor<br />

merge cu domnia voastră?<br />

- Şase, spuse mullahul absent, stăpânit de gândul de-a fi în stare să-şi îndeplinească ordinele<br />

- lucrarea lui Allah - într-un mod atât de convenabil şi extravagant, asemeni unui veritabil ayatolah.<br />

S-ar putea, s-ar putea împlini asta?<br />

- Sigur, spuse McIver. La şapte dimineaţa, aici. Căpitan... ăăă... Căpitanul-şef Nathaniel<br />

Lane o să aibă pregătit un 212. Şapte, inclusiv domnia voastră şi până la şapte soţii. Desigur că<br />

domnia voastră veţi zbura în carlingă, cu pilotul. Consideraţi asta aranjat.<br />

Mullahul zburase doar de două ori în viaţa lui: spre Anglia, la universitate, şi la întoarcerea<br />

acasă, înghesuit într-un zbor special închiriat pentru studenţi de Iran Air. Se lumină la faţă şi se<br />

întinse după microfon.<br />

- La şapte dimineaţa.<br />

McIver şi Gavallan nu-şi trădară uşurarea în faţa victoriei. Nici Sabolir.<br />

Sabolir era mulţumit că mullahul fusese prins în cursă. Facă-se voia lui Allah. Acum, dacă<br />

voi fi acuzat pe nedrept, acum am un aliat, îşi spuse. Prostul ăsta, fiul ăsta de căţea, mullah<br />

mincinos, nu s-a lăsat el oare mituit? E limpede că a fost mită, nu peşcheş! Două, de fapt: nişte<br />

ochelari noi şi un zbor neautorizat, costisitor. Nu s-a lăsat el cu bunăştiinţă prostit de viclenii şi<br />

excrocii de englezi care încă mai credea ne pot amăgi cu zorzoane, furându-ne moştenirea milenară<br />

pentru câţiva riali? Ascultă-l pe prostul ăsta dându-le străinilor tot ce vor! Trase cu coada ochiului<br />

la McIver şi-i prinse privirea cu subînţeles. Apoi îşi întoarse încă o dată ochii către podea. Acum,<br />

tu, arogant fiu de căţea occidentală, îi zise în sinea sa, ce favoare de preţ ar trebui să-mi faci mie în<br />

schimbul ajutorului pe care ţi l-am dat?<br />

La French Club; ora 7,10 seara. Gavallan primi un pahar de vin roşu, McIver unul alb de la<br />

chelnerul francez în livrea. Ciocniră şi băură satisfăcuţi, obosiţi după lungul drum de întoarcere de<br />

la aeroport. Stăteau în hol, aşezaţi în scaunele confortabile, moderne, laolaltă cu alţi oaspeţi, cei mai<br />

mulţi europeni, bărbaţi şi femei, privind grădinile acoperite cu zăpadă şi terenurile de tenis, barul<br />

întins, după care urmau multe alte încăperi pentru banchete, dans, piscină, jocuri de cărţi, saună, în<br />

alte părţi ale acestei minunate clădiri, amplasată în cea mai bună zonă a Teheranului.<br />

French Club era singurul club încă în funcţiune dintre cele frecventate de străini. American<br />

Services Club, cu uriaşul lui complex de distracţii, terenuri de sport şi de baseball, ca şi British,<br />

Pan-American, German Club şi multe altele fuseseră închise, barurile şi depozitele lor de băuturi<br />

sparte şi răvăşite.<br />

- Dumnezeule, a fost bun, spuse McIver, simţindu-se purificat de vinul alb cu cuburi de<br />

gheaţă. Nu-i spune lui Gen c-am trecut pe-aici.<br />

- N-o să fie nevoie, Mac, o să-şi dea seama singură.<br />

228

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!