James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Îşi isprăvi băutura, trase din nou o ocheadă spre uşă si-si turnă în grabă alta. Apoi, cu glas
tare:
- Charlie, vorbeşte tu cu ea! Pe tine o să te-asculte!
- Pe dracu'!
- Ai dreptate. Afurisită femeie! Afurisit de încăpăţînată. Toate sunt la fel de afurisite.
Râseră. După o pauză, Petikin spuse:
- Ce face Şeherezada? McIver se gândi un timp.
- Tom Lochart e un bărbat norocos.
- De ce n-a plecat cu el în concediu, să stea în Anglia până când se liniştesc lucrurile în Iran?
- N-are nici un motiv să plece. N-are familie sau prieteni acolo. Vroia ca el să-şi vadă copiii,
să fie acolo de Crăciun şi toate chestiile astea. A spus că mai rău ar tulbura apele şi i-ar sta în drum
dacă-ar merge cu el. Deirdre Lochart e încă întoarsă pe dos de când cu divorţul şi oricum familia
Şeherezadei este aici şi ştii cât de puternice sunt legăturile în familiile iraniene. N-o să plece până
nu pleacă Tom şi nici atunci nu sunt foarte sigur. În ce-l priveşte pe el, dacă aş încerca să-l expediez
de-aici, cred că şi-ar da demisia. Ar rămâne pentru totdeauna, ca tine! Zâmbi. De ce rămâi?
- E cel mai bun post pe care l-am avut vreodată în vremuri normale. Pot să zbor cât vreau, să
schiez iarna, să ies cu barca vara... Da' să fim sinceri, Mac, Claire a urât întotdeauna locurile astea.
De ani de zile îşi petrece vremea mai mult în Anglia decât aici, ca să poată fi alături de Jason şi
Beatrice, familia ei şi nepotul nostru. Măcar despărţirea asta a fost amicală. Piloţii de elicoptere n-ar
trebui să se-nsoare. Trebuie să umble prea mult de colo-colo
- Eu sunt născut în exil şi-am să mor acolo. Nu vreau sa mă întorc la Cape Town, oricum
abia mai îmi aduc aminte de locurile alea, şi nu pot să îndur afurisitele alea de ierni englezeşti.
Insh'Allah, spuse, totul e în mâinile lui Allah, şi gândul îi făcu plăcere.
Telefonul sună pe neaşteptate, făcându-i să tresară. De luni de zile liniile telefonice
funcţionau aleator, iar în ultimele câteva săptămâni deloc, cu nesfârşite atingeri, apeluri greşite,
tonuri de ocupat sau defecţiuni care se reparau ca prin minune, fără nici un motiv aparent, pentru o
zi sau o oră, ca să revină mai târziu din nou în starea aceea, de parcă, la fel de neaşteptat, s-ar fi
aruncat asupra lor o vrajă.
- Pariu pe cinci lire că-i vreun creditor, spuse Petikin, zâmbind către Genny care ieşea din
bucătărie la fel de uluită la auzul clopoţelului.
- Nu ţine, Charlie.
Băncile erau în grevă, închise de două luni, ca răspuns la chemarea lui Khomeini la grevă
generală, aşa că nimeni, persoane fizice, firme sau chiar guvernul, nu fusese în stare să scoată vreun
ban şi tot mai mulţi iranieni foloseau bani lichizi şi nu cecuri.
McIver ridică receptorul, neştiind la ce - sau la cine - să se aştepte.
- Alo!
- Sfinte Dumnezeule, afurisenia funcţionează! se auzi o voce. Duncan, mă auzi?
- Da, da! Te aud slab. Cine-i acolo?
- Talbot, George Talbot, de la Ambasada Britanică. Iartă-mă, bătrâne, dar a explodat bomba:
Khomeini 1-a numit pe Mehdi Bazargan prim-ministru şi a cerut demisia lui Bakhtiar, altfel e de
rău. Aproape un milion de oameni sunt pe străzile Teheranului chiar acum şi lucrurile se
înrăutăţesc. Am auzit că s-au răsculat aviatorii de la Dosah Tapeh şi Bakhtiar a zis că dacă nu se
potolesc o să ordone întrarea în acţiune a Nemuritorilor...
Nemuritorii erau unităţile de şoc ale Gărzii Imperiale, sprijinitori fanatici ai Şahului.
- ... Guvernul Majestăţii Sale, împreună cu cel american, canadian şi altele sfătuiesc
personalul care nu are funcţii esenţiale în ambasadă să părăsească de îndată ţara...
McIver încercă să-şi ascundă uluirea de pe chip şi șopti
către ceilalţi:
- Talbot, de la ambasadă.
-... Ieri, un american de la ExTex OU şi un funcţionar oficial din Ministerul Petrolului au
fost atacaţi şi ucişi de oameni înarmaţi, neidentificaţi, într-o ambuscadă lângă Ahwaz, în sud-vestul
ţării...
Inima lui McIver tresări.
- Voi încă mai faceţi zboruri pe-acolo, nu?
- Prin apropiere, la Bandar-e Delam, pe coastă, spuse McIver fără să-şi schimbe vocea.
22