James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Kuweit, spuse Annoush fără să stea pe gânduri şi ceilalţi repetară ca un ecou cuvântul, mai
înainte ca Seladi să-i poată întrerupe.
- Bun, zise Valik. Mi-am permis să fiu contrazis pentru că Seladi pretinde că-l ştie pe şeful
poliţiei din Bagdad şi-a spus că, acolo, obţinerea libertăţii pentru mine şi familia mea şi pentru el nar
costa mai mult de douăzeci de mii de dolari americani, ceea ce-ar fi mult mai ieftin decât în
Kuweit. Cât de mult ar trebui să plătească ceilalţi, e treaba lor. Sper că au bani cu ei, sau mijloacele
de a-i obţine repede.
- Sigur că sunteţi de acord, Excelenţa Voastră, unchiule! Kuweitul. Mulţumesc. Căpitane,
poate ai vrea să-i spui lui Ali că o să piloteze el. E jos la lac.
- Sigur, mă duc doar să-mi iau lucrurile. Puteţi să-mi lăsaţi o carabină?
- Desigur.
Lochart dispăru în baracă. Seladi spuse:
- Cineva să scoată elicopterul şi plecăm imediat. Câţiva porniră să dea ascultare ordinului.
Lochart îşi puse sacul de zbor şi geanta lângă uşă şi-o porni în jos pe cărare, spre lac. Seladi îl privi
plecând , apoi, nemulţumit şi nerăbdător, se duse lângă elicopter. Valik observă privirea soţiei sale.
- Da, Annoush?
- Ce-aţi pus la cale pentru căpitanul Lochart? întrebă ea în şoaptă, pentru a nu fi auziţi.
- El, ai auzit, refuză să piloteze şi vrea să rămână, să plece pe jos.
- Si tu cum gândești, dragul meu? Ai de gând să-l împuşti?
Pe faţa ei se aşternuse un zâmbet dulce.
- Să-l ucizi?
- "Ucis" ar fi un cuvânt greşit.
Buzele lui zâmbiră.
- Sunt sigur că ai să fii de acord că Lochart reprezintă acum o mare primejdie. Ne ştie pe
toţi, toate numele, şi familiile tuturor vor suferi când va fi prins şi torturat şi condamnat. Este voia
lui Allah. El a ales. Seladi ar fi vrut oricum s-o facă. O hotărâre militară. Am spus nu, căci ar trebui
să piloteze până la capăt.
- Ca să fie sacrificat în Kuweit sau la Bagdad?
- Seladi i-a dat ordinele lui Ali, nu eu. Lochart e condamnat, sărmanul! E tragic, dar necesar.
Eşti de acord, nu?
- Nu, dragul meu. Iartă-mă, dar nu sunt. Aşa că dac-o să fie rănit sau atins cumva, or să
regrete mulţi asta. Zâmbetul lui Annoush nu se schimbă.
- Şi tu printre ei, dragul meu.
Bărbatul se roşi brusc. În spatele lui, câţiva dintre însoţitori împingeau la loc deschis
elicopterul şi începură să-1 încarce. Coborî vocea:
- Nu m-ai auzit, Annoush? Reprezintă o ameninţare. Nu e unul dintre noi. Jared îl tolerează
cu greu şi-ţi garantez că e o mare primejdie pentru noi, pentru cei pe care i-am lăsat în urma noastră,
pentru familia ta, dar şi pentru a mea.
- Nu m-ai auzit, bărbate? Îţi garantez că cunosc prea bine primejdiile, dar dacă este ucis aici
- ucis - ai să mori şi tu.
- Nu fi ridicolă!
- Într-o zi ai să adormi şi n-ai să te mai trezeşti. Are să fie voia lui Allah.
Nu-i dispăruse nici zâmbetul de pe chip şi nici blândeţea din glas. Valik şovăi, apoi obrazul i
se-năspri şi porni grăbit in josul cărării. Copiii ţâşniră către ea şi ea le spuse blând :
- Aşteptaţi aici, dragii mei, mă întorc într-o clipă. Peste apa lacului, sprijinită pe stâlpi, se
întindea o platformă deschisă pentru serbări câmpeneşti, cu grătar şi bar, sub o pergolă îngrijită, şi
câteva trepte care coborau în apă, pentru schiori sau pentru barca cu motor legată în adăpostul ei din
apropiere. Lochart se afla la marginea apei, cu mâinile ridicate. Ali ţinea pistolul mitralieră
îndreptat către el. Primise ordine clare de la Seladi.
- Du-te la lac şi aşteaptă. O să te chemăm înapoi sau o să-l trimitem pe pilot după tine. Dacă
vine pilotul după tine, ucide-l şi întoarce-te repede.
Detesta ordinul. Să bombardezi sau să ataci revoluţionari sau răsculaţi de pe un elicopter
înarmat nu era crimă cum era asta. Avea chipul pământiu. Nu ucisese până atunci şi ceruse iertare
lui Allah, dar ordinul era ordin.
219