James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Ştiu şi ce-nseamnă asta pentru dumneata. Ţi-ai pus în primejdie viaţa dumitale şi a Şeherezadei,
viitorul dumitale şi poate chiar firma.
- Nu şi a Şeherezadei. Ea este perfect în siguranţa acolo. Tatăl ei, Excelenţa Sa Bakravan, o
s-o ţină la adăpost până când o să poată ieşi. Bineînţeles că e-n siguranţă.
Privi în ochii căprui ai femeii şi citi ce se afla în spatele lor şi inima lui se strânse.
- Mă rog asta din toată inima, Tommy, şi-l implor pe Allah să-ţi împlinească dorinţa. Îşi
şterse lacrimile. N-am fost atât de tristă în viaţa mea. Nu mi-am închipuit vreodată c-aş putea să fiu
atât de tristă. Tristă că trebuie să fug. Tristă pentru sărmanul soldat care-a murit în zăpadă. Tristă
pentru toate familiile noastre şi prietenii care au trebuit să rămână în urmă, tristă pentru că nimeni
nu mai e în siguranţă în Iran. Mi-e tare teamă că cei mai mulţi din cercul nostru vor fi persecutaţi de
mullahi. Întotdeauna au fost... cum aş putea să spun... Prea moderni şi prea progresişti. Nu mai e
nimeni în siguranţă aici, nici chiar Khomeini.
Lochart se auzi spunând "Insha'Allah", dar n-o asculta, înspăimântat dintr-o dată că n-avea
s-o mai vadă niciodată pe Şeherezada, n-avea să mai fie vreodată cu putinţă să se-ntoarcă înapoi în
Iran sau să o scoată pe ea de-acolo.
- O să fie totul normal, în curând. Se va putea călători şi totul va fi okay. Fără îndoială că aşa
va fi. în câteva luni. Trebuie să fie aşa. Fără îndoială că lucrurile vor reveni la normal curând.
- Sper, Tommy, pentru că o iubesc pe Şeherezada şi-ar fi păcat să nu pot s-o văd pe ea si pe
micuţ.
- Eh?!
Rămase cu gura căscată la ea.
- Aș adar... desigur că n-ai de unde să ştii, spuse, apoi îşi şterse ultima lacrimă. Era prea
devreme pentru dumneata.
Şeherezada mi-a spus că e sigură că poartă în pântece primul ei prunc.
- Dar... dar ... ei bine, ea...
Se opri neajutorat, uluit şi în acelaşi timp extaziat.
- Nu poate fi aşa!
- O, nu era încă foarte sigură, Tommy, dar simţea că totuşi e-adevărat. Câteodată o femeie
poate să spună lucrul ăsta. Te simţi diferit, atât de diferit şi atât de minunat, atât de împlinită,
adăugă ea cu vocea plină de bucurie.
Lochart încercă să-şi pună mintea la lucru, pe deplin conştient că pentru ea era imposibil să
înţeleagă tumultul pe care îl iscase în sufletul lui. Dumnezeule din ceruri, îşi zise, Şeherezada!
- Mai sunt câteva zile până poate să fie sigură, continuă ea. Cred că trei sau patru. Să mă
gândesc. Da, cu ziua de azi, marţi, încă patru zile ca să fie sigură. Asta ar fi fost în ziua în care te-ai
întâlnit cu tatăl şi, spusese ea cu delicateţe. Ai fost să-l vezi de Ziua Sfântă, vineri, pe şaisprezece
după numărătoarea voastră, nu-i aşa?
- Da, spuse Lochart.
De parc-ar fi putut să uite.
- Ştiţi şi despre asta?
- Desigur.
Annoush era mirată de întrebarea lui.
- O cerere atât de deosebită din partea dumitale şi o hotărâre atât de importantă trebuiau să
fie făcute cunoscute nouă tuturor. Oh, n-ar fi minunat să aibă un copil? Nu i-ai spus dumneata
Excelenţei Sale Bakravan că doreşti copii? Sper, deci, să fie binecuvântată de Allah, pentru că asta
cu siguranţă o să facă să-i treacă nopţile şi zilele mai uşor şi mai vesel până, când ai să poţi s-o scoţi
de-aici. Kuweitul nu e departe. Îmi pare doar rău că n-a venit cu noi. Asta ar fi făcut totul perfect.
- Kuweitul?
- Da, dar n-o să ne oprim acolo. O să mergem la Londra.
Din nou se văzu tulburarea. Nu vreau să-mi părăsesc casa si prietenii şi... nu vreau ...
În spatele ei Lochart zări deschizându-se uşa casei. Valik şi Seladi ieşiră împreună cu Ali.
Toţi trei purtau acum armă la şold. Trebuie să fi avut arme ascunse aici, îşi zise absent, în timp ce
Ali salută, trecând în josul aleii către lac. Plini de veselie, cei doi copii se năpustiră din spatele
barăcii în braţele lui Valik. El o ridică pe fetiţă în aer, apoi o aşeză jos.
- Da, Annoush? zise el soţiei sale.
217