James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Vrei să zici că deltaplanul lui a fost sabotat? Aii ridică din umeri.
- Nu ştiu. Poate da, poate nu. Dar era un om foarte prudent şi un pilot prea inteligent ca să
între într-un astfel de vârtej. Aryani n-ar fi zburat niciodată pe vreme proastă.
Ieşi la soare. Jos, spre lac, se auzeau vocile şi râsetele unora dintre însoţitori şi ale copiilor
lui Valik ce se jucau acolo.
- Folosea o şalupă rapidă să se ridice, schiuri de apă şi era tras de o funie lungă, agăţată de
şalupa care mergea cu viteză pe lac până prindea suficientă viteză; atunci lăsa să-i cadă schiurile şi
se ridica în aer până la o sută cincizeci, trei sute de metri, după care plana în spirală până jos şi
ateriza la câţiva centimetri de pluta de acolo.
- Era aşa de bun?
- Da, era aşa de bun. Era prea bun, de-aia a fost ucis.
- De cine?
- Nu ştiu. Dacă aş fi ştiut, atunci el - sau ei - ar fi de multă vreme morţi!
Lochart simţi adoraţia din glas.
- L-ai cunoscut, deci... .
- Am fost aghiotantul lui - unul dintre aghiotanţii lui - timp de un an. Era de departe cel mai
minunat om pe care l-am cunoscut vreodată, cel mai bun general, cel mai bun pilot, cel mai bun
sportiv, schior, totul. Dac-ar fi fost acum în viaţă, Şahul n-ar fi fost niciodată păcălit de străini sau
încolţit de vechiul nostru duşman Carter. Şahul n-ar fi plecat niciodată, Iranul n-ar fi fost lăsat să
alunece în abis, iar generalii n-ar fi fost niciodată lăsaţi să ne trădeze.
Chipul i se strâmbă de furie.
- E de neconceput că am fi putut fi trădaţi dacă el trăia.
- Atunci cine 1-a ucis? Sprijinitorii lui Khomeini?
- Nu, nu acum trei ani. Era un naţionalist faimos. Şut, dar unul modern. Cine? Tudehii,
fedainii sau orice fanatic de dreapta, stânga sau centru care-ar fi vrut să slăbească Iranul.
Ali îşi întoarse faţa către el - ochi negri într-un chip dăltuit în marmură.
- Sunt chiar şi dintre aceia care spun că persoane sus puse se temeau de ascensiunea lui în
ceea ce priveşte puterea şi popularitatea.
Lochart clipi.
- Vrei să spui că Şahul ar fi putut să poruncească uciderea lui?
- Nu, nu, sigur că nu, dar a reprezentat întotdeauna o ameninţare pentru cei care îl înşelau pe
Şah. Era far-mandeh, conducător al poporului. Era o ameninţare pentru toţi: pentru interesele
englezilor, fiind că îl sprijinea pe primul ministru Mossadegh care a naţionalizat compania Anglo-
Iran OU, i-a sprijinit pe Şah şi OPEC-ul când au ridicat de patru ori preţul petrolului; era
proisraelian, deşi nu antiarab, deci o ameninţare pentru OEP şi Yasser Arafat; ar fi putut fi socotit o
ameninţare pentru interesele americane sau pentru toate cele şapte puteri, separat sau laolaltă, fiind
că nu-i păsa nici cât negru sub unghie de ei sau de vreunul anume. De nimeni. Pentru că mai presus
de orice era patriot.
Privirea lui Ali avea o căutătură ciudată. Deşi gura zâmbea, uitătura îi rămase neschimbată.
- Asasinatul e o artă străveche în Iran. N-a fost Ibn-al-Sabbah unul dintre noi? Aici e o altă
lume.
- Iartă-mă, Ibn-al-Sabbah?
- Bătrânul de pe Munte, Hassan Ibn-al-Sabbah, conducătorul religios Ismaelian care a
născocit Gilda Asasinilor şi cultul asasinatului politic în secolul al unsprezecelea.
- O, sigur, nu mă gândeam la asta. Nu se presupune c-a fost un prieten al lui Omar
Khayyam?
- Unele legende aşa spun. Figura lui Ali era ca de piatră.
- Aryani a fost ucis. De cine? Nimeni nu ştie încă. Împinseră uşa barăcii şi-o închiseră.
- Şi-acum? întrebă Lochart.
- Acum aşteptăm.
După aceea plecăm mai departe în exil, se gândi Ali. Şi ce dacă, o să fie numai temporar şi
cel puţin ştiu unde mă duc. Nu ca Şahul, sărmanul, care-i un rătăcitor fără ţară. Eu pot să plec în
America. Numai el şi părinţii lui ştiau că avea un paşaport american.
Afurisitul! Ce deştept a fost tata, îşi spuse.
214