James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- În timpul contraatacului fedainilor din dimineaţa asta ai fost prins între două focuri. Un
glonţ ţi-a şters tâmpla şi când te-ai ridicat ai început să alergi în cercuri ca o găină beată, strigând :
"Nu văd, nu văd!'. Apoi te-ai prăbuşit şi nu mai ştii de tine de-atunci. De-atunci! Fir-ar să fie!
Americanul privi afară pe uşa cabinei.
- Unde dracu' suntem?
- Kowiss. M-am gândit c-ar fi bine să te-aduc aici, și
pe ceilalţi, repede.
Tyrer era încă uluit.
- Nu-mi amintesc nimic, nimic! Fedaini. Pentru Dumnezeu, Duke, nu-mi amintesc nici
măcar când am fost urcat la bord!
- Stai aici, bătrâne, Îţi explic mai târziu. Se întoarse şi strigă:
- Freddy, adu pe cineva să-l ia pe John Tyrer să-l ducă la doctor.
Adăugă în farsi către Zataki care privea din uşă:
- Excelenţă Zataki, vă rog, rugaţi nişte oameni să vă transporte răniţii la infirmerie.
Făcu o pauză scurtă.
- Adjunctul meu, căpitanul Ayre, o să aranjeze cu hrana oamenilor. N-aţi vrea să luaţi masa
cu mine, în casa mea?
Zataki zâmbi ciudat şi scutură din cap:
- Mulţumesc, pilotule, spuse în englezeşte, o să mănânc cu oamenii mei. În seara asta însă
trebuie să stăm de vorbă. Dumneata şi cu mine.
- Oricând doriţi.
Starke sări din cabină. Oamenii începură să ia răniţii. Arătă către bungalowul său.
- Aceea este casa mea. Sunteţi binevenit acolo, Excelenţă.
Zataki îi mulţumi şi se depărta, împingându-l înaintea sa pe sergentul Wazari.
Ayre şi Manuela se apropiară. Ea îl apucă de mână.
- Când a apăsat pe trăgaci, am crezut... Zâmbi slab, trecând pe farsi.
- Ah, iubitule, ce frumoasă îmi pare ziua acum, că te ştiu teafăr alături de mine!
- Şi mie lângă tine. Starke îi zâmbi.
- Ce s-a-ntâmplat la Bandar-e Delam? întrebă ea, revenind la engleză.
- A fost o afurisită de luptă între oamenii lui Zataki şi cam cincizeci de revoluţionari de
stânga, la unitatea militară de aviaţie. Ieri, Zataki a pus stăpânire pe baza noastră în numele lui
Khomeini şi-al revoluţiei. M-am cam încontrat cu el când am ajuns acolo, da' acu' lucrurile-s
oarecum aranjate, deşi-i sărit, periculos ca un şarpe cu clopoţei. Oricum, în zori, fedainii de stânga
au atacat aeroportul în camioane şi pe jos. Zataki dormea laolaltă cu oamenii săi. Nu puseseră
santinele, nimic - ai auzit că generalii au capitulat şi Khomeini-i acum căpetenia?
- Da, am auzit asta, de fapt acum câteva clipe.
- Când mi-am dat seama de atac, parcă se deschiseseră porţile Iadului. Gloanţele şuierau
peste tot, trecând prin pereţii rulotelor. Eu, mă ştii, am şters-o din rulotă să mă pun la adăpost... Ţi-e
frig, dragoste?
- Nu, nu, darling. Hai să mergem acasă, aş vrea să beau ceva... Oh, dumnezeule!
- Cee?
Dar ea o pornise deja în fugă spre casă.
- Tocana! Am lăsat tocana pe foc!
- Iisuse Christoase, murmură Ayre, credeam că suntem pe cale să fim împuşcaţi sau altceva
de genul ăsta!
Starke se luminase tot.
- Avem tocană?
- Da. Ce-a fost la Bandar-e Delam?
- Nu-s prea multe de zis, Freddy. Porniră încet către casă.
- Am șters-o din trailer. Mă gândeam că atacatorii îș i închipuie că Zataki şi oamenii lui
dormeau acolo, dar Zataki i-a pus pe toţi să se culce în hangare, în jurul elicopterelor. Freddy, lua-iar
dracu', sunt paranoici în privinţa elicopterelor! C-o s-o ştergem cu ele sau o să le folosim ca să-i
scoatem din ţară pe cei din SAVAK, generalii, duşmanii revoluţiei. Mă rog, bătrânu' Rudi şi cu
mine ne făcusem mici în spatele unui rezervor de rezervă când nişte ticăloşi d-ăştia nou veniţi - nu-i
poţi deosebi între ei decât că tipii lui Zataki strigă "Allah-u Akbar!" când mor - unii dintre fedaini
211