James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Ea zâmbi printre lacrimi și
rămase atârnată de gâtul lui.
- Oh, Conroe, când le-am văzut îmi venea să mor...
- Noi era cât pe-aci, drace, scumpo, spuse Starke involuntar, dar ea nu-l auzi.
O mai strânse încă o dată în braţe, apoi o aşeză jos.
- Stai aici o clipită, până pun eu treaba în ordine. Hai, Freddy!
O porni înainte, croindu-şi drum prin mulţime. Mullahul rănit se afla întins pe pământ,
sprijinit de o patină, pe jumătate inconştient. Omul de pe brancardă era deja mort.
- Puneţi mullahul pe targa, ordonă Starke în farsi. Gărzile Verzi pe care le adusese cu elicopterul
se supuseră fără să stea pe gânduri. "Wazari, singurul în uniformă de acolo, şi ceilalţi de la
bază rămaseră uluiţi, nici unul dintre ei neluându-l în seamă pe Zataki, liderul revoluţionar sunit
care preluase comanda la Bandar-e Delam şi care acum stătea sprijinit de elicopter, urmărindu-i
atent de la adăpostul uniformei de zbor S-G pe care-o purta.
- Dă-mi voie să văd, Duke, spuse doctorul cu răsuflarea tăiată de atâta alergătură şi cu
stetoscopul atârnat de gât. Mă bucur că te-ai întors!
Doctorul Nutt era un bărbat greoi, de cincizeci şi ceva de ani, cu păr alb şi un nas de beţiv.
Îngenunche lângă mullah şi începu să-i examineze pieptul ud de sânge.
- Mai bine să-l ducem la infirmerie. Cât mai repede. Şi pe ceilalţi.
Starke puse pe doi dintre cei aflaţi în apropiere să ridice brancardă şi să-l urmeze pe doctor.
Din nou fu ascultat fără şovăială de oamenii pe care-i adusese cu el, în timp ce ceilalţi se holbau la
el. Acum erau nouă cu toţii, inclusiv Wazari şi cei patru care rămăseseră.
- Eşti arestat, spuse Wazari. Starke făcu ochii mari.
- Pentru ce? Wazari şovăi.
- Ordine de sus, căpitane! Eu doar lucrez aici.
- Şi eu la fel. Sunt pe-aici dacă vrea cineva să-mi vorbească, sergent!
Starke zâmbi liniştitor către Manuela care se albise la faţă.
- Du-te acasă, dragoste. N-ai de ce să-ţi faci griji. Se întoarse cu spatele şi se apropie mai
mult de uşa laterală a elicopterului ca să se uite înăuntru.
- Iertaţi-mă, domnule căpitan, dar sunteţi arestat.
Urcaţi în maşină, trebuie să vă duc la bază, pronto.
Când Starke se întoarse, descoperi că asupra lui era aţintită ţeava unui pistol. Doi soldaţi din
Gărzile Verzi săriră la el pe la spate, înşfăcându-l strâns de braţe. Ayre sări spre ei, dar unul dintre
revoluţionari îi propti arma în burtă, oprindu-l la timp. Cei doi începură să-l târască pe Starke către
maşină. Alţii se apropiară să-i ajute, căci el începuse să se zbată, înjurându-i. Manuela privea
cuprinsă de panică. Atunci se auzi un muget de furie şi Zataki năvăli prin cordonul de oameni,
smulse carabina din mâinile sergentului Wazari şi încercă să-l izbească cu patul armei în cap.
Wazari fu salvat de reflexele sale rapide de boxer care-l făcură să-şi ferească la timp capul şi
să blocheze lovitura.
Mai înainte de a putea spune ceva, Zataki strigă:
- Ce face câinele ăsta cu arma? N-aţi auzit, proştilor, că Imamul a poruncit să dezarmaţi toţi
soldaţii?
Wazari începu, înfierbântat:
- Ascultă, eu sunt însărcinat să...
Se opri înspăimântat. Avea ţeava unui pistol proptită în gât.
- Nu eşti autorizat nici măcar să te uşurezi până nu-ţi dă voie komitehul local, spuse Zataki.
Era mai îngrijit ca înainte, proaspăt ras, cu faţa curată.
- Ai autorizaţie din partea komitehului?
- Nu, nu, dar...
- Atunci, în numele lui Allah şi al Profetului, eşti suspect!
Menţinând ţeava pistolului apăsată de gâtul lui, Zataki făcu semn cu cealaltă mână.
- Lăsaţi-l pe pilot în pace şi puneţi armele jos sau, pe Allah şi Profetul Său, vă ucid pe toţi!
În clipa în care apucase carabina sergentului, oamenii lui îi înconjuraseră pe ceilalţi şi acum,
din spate, îi ţineau sub ameninţarea armelor. Nervoşi, cei doi care imobilizaseră pe Starke îi dădură
drumul.
209