James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Esvandiary, fiind că nu-i trecuse nici o clipă prin cap că acesta ar fi putut fi în secret un membru al
Gărzilor Islamice.
- Noi... noi... Am auzit... zvonuri despre capitularea lor, dar ştiţi cum umblă zvonurile...
- Da. Da, cred că ai dreptate.
- Eu... vă supăraţi dacă mă aşez?
Pavoud bâjbâi după un scaun, simţindu-se foarte bătrân. Dormise foarte prost în ultima
săptămâna şi drumul cu bicicleta, cale de trei kilometri, din acea dimineaţă de la mica sa locuinţă cu
patru camere din Kowiss - pe care o împărţea cu familia fratelui său, cinci adulţi şi şase copii -
fusese mai obositor decât de obicei. Desigur că el şi toţi oamenii din Kowiss auziseră de generalii
care se predaseră umili, prima veste venind de ta moschee, împrăştiată de mullahul Hussain, care
spusese că o primise printr-o transmisie radio secretă, de la Comandamentul General al lui
Khomeini din Teheran, deci era adevărată. Imediat, şeful grupului lor tudeh organizase o şedinţă şi
toţi îşi exprimaseră surpriza în faţa laşităţii generalilor.
- Asta arată cât de dăunătoare este influenţa americanilor care i-au trădat şi i-au împins la
gestul ăsta, ca şi cum s-ar fi sinucis sau s-ar fi castrat ei înşişi, căci, fără îndoială, or să moară cu
toţii, indiferent dacă îi omorâm noi sau nebunul de Khomeini. Toţi fuseseră foarte hotărâţi şi în
acelaşi timp înfricoşaţi de bătălia care se apropia, împotriva fanaticilor şi mullahilor, opiul Poporului,
iar Pavoud asudase de uşurare când şeful spusese că primiseră ordine să nu iasă încă în stradă,
ci să stea ascunşi şi să aştepte până când va veni ordinul unei ridicări generale.
- Tovarăşe Pavoud, e vital să te păstrezi în cei mai buni termeni cu piloţii străini de la baza
aeriană! O să avem nevoie de ei şi de elicopterele lor, sau o să trebuiască să împiedicăm folosirea
lor de către duşmanii poporului. Ordinele noastre sunt să trecem nebăgaţi în seamă şi să avem
răbdare. Când o să primim în sfârşit ordinul de-a ieşi în stradă împotriva lui Khomeini, tovarăşii
noştri din nord or să treacă graniţa ca frunza şi iarba.
Băgă de seamă că Ayre îl privea.
- Mă simt bine, domnule căpitan! Sunt doar îngrijorat de toate astea şi... şi de noua eră...
- Fă doar ce-a zis Esvandiary. Ayre se gândi o clipă.
- Mă duc la turn să comunic la sediu cele întâmplate. Eşti sigur că ţi-e bine?
- Da, da, mulţumesc.
Ayre se încruntă, apoi porni de-a lungul coridorului şi urcă scările. Uluitoarea schimbare a
lui Esvandiary, care ani de zile fusese prietenos, afabil şi nici măcar o idee antienglez, îl zguduise.
Pentru prima dată de când se afla în Iran simţi că viitorul lor era întunecat.
Spre surpriza lui, turnul de control era gol. După revolta de sâmbătă, acolo fusese postată o
santinelă permanentă.
Maiorul Changhiz, cu uniforma încă însângerată, ridicase din umeri:
- Sunt sigur că o să înţelegi. E stare de necesitate. Ne-au fost ucişi astăzi mulț i oameni
credincioşi şi n-am descoperit toţi trădătorii. Încă. Până la alte ordine, o să transmiteţi numai în
timpul zilei şi atunci numai ce e absolut necesar. Toate zborurile sunt anulate până la noi ordine.
- All right, domnule maior. Apropo, unde-i operatorul nostru radio, Massil?
- A, da, palestinianul. E la interogatoriu.
- Pot să întreb pentru ce?
- Afiliere la OEP şi activităţi teroriste.
Ieri fusese informat că Massil mărturisise şi fusese împuşcat fără să aibă ocazia de-a auzi
sau vedea dovezile, de a-i pune întrebări sau de a-l vedea. Săracul, îşi zise închizând uşa turnului şi
pornind aparatura. Massil mi-a fost întotdeauna credincios şi recunoscător pentru slujbă, atât de
bine calificat, absolvent al facultăţii din Cairo, secţia Transmisii Radio, primul din grupa lui, dar
fără vreo şansă de-a lucra undeva. Şi fără ţară. Drăcia dracului!
Consideram paşapoartele noastre ca sigure; cum o fi oare să n-ai aşa ceva şi să fii, să zicem,
palestinian? Mare încurcătură să nu ştii ce se întâmplă la fiecare frontieră, fiecare ofiţer de la
imigraţie, poliţai, birocrat sau funcţionar - un potenţial inchizitor.
Slavă Domnului din ceruri că m-am născut englez şi nici măcar Regina Angliei nu poate sămi
ia titlul ăsta, deşi afurisitul de guvern laburist încearcă să ne schimbe moştenirea colonială. Darar
ciuma în ei, că fiecare rezident australian, canouck, kiwi, springbok, kenyan sau chinez şi o sută
de alţi englezi vor avea curând nevoie de o afurisită de viză ca să se întoarcă acasă.
205