James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Se lăsă să alunece pe spate în scaun şi-şi puse picioarele pe birou, aşa cum îi văzuse făcând
de sute de ori pe Starke şi pe Ayre, cu călcâiele către Ayre, un gest insultător în această parte a
lumii.
- Englezii au fost mai răi decât americanii. Ne-au făcut de râs în faţa lumii vreme de o sută
şi cincizeci de ani, tratând străvechiul Tron al Păunului şi ţara noastră ca pe propriul lor fief,
folosind apărarea Indiei ca scuză. Au dictat mai marilor noştri, ne-au ocupat de trei ori, ne-au forţat
să semnăm tratate inechitabile, ne-au corupt conducătorii ca să obţină concesiuni. De o sută
cincizeci de ani englezii şi ruşii îşi împart ţara mea, englezii au ajutat celelalte hiene să ne fure
provinciile din nord, Caucazul nostru, şi l-au sprijinit pe Reza Han să ajungă pe tron, ne-au ocupat,
cu sovieticii, în timpul războiului vostru mondial şi numai cu un efort suprem am sfărâmat lanţurile
şi i-am aruncat afară din ţară.
Pe neaşteptate, obrazul i se strâmbă şi urlă:
- Nu-i aşa?
Ayre nu se mişcase, nici măcar nu clipise.
- Barosane, şi asta-i ultima dată când îț i mai spun aşa, zise liniştit, n-am nevoie de prelegeri,
fă-ţi treaba ta. Dacă putem să găsim o metodă satisfăcătoare, atunci asta-i altceva. Om trăi şi-om
vedea. Dacă vrei biroul ăsta, n-ai decât. Dacă vrei să răstorni pământul, n-ai decât. Şi de fapt ai tot
-dreptul să sărbătoreşti: aţi câştigat, aveţi armele, aveţi puterea şi acum răspunzi de toată treaba. Şi
ai dreptate, e ţara ta, aşa că hai s-o lăsăm aşa, da?
Esvandiary se holbă la el. Îşi simţea capul plesnind de ura ce mocnea de ani şi care acum nu
mai trebuia stăpânită. Şi deşi ştia sigur că nu e vina lui Ayre, era la fel de convins că, cu o clipă în
urmă, i-ar fi împroşcat pe toţi - şi pe el - cu gloanţe, dacă nu s-ar fi supus şi n-ar fi zburat cu
mullahul şi trădătorul Peshadi către judecată şi Iadul pe care-l merită. N-am uitat soldatul pe care l-a
ucis Peshadi, cel care vroise să ne deschidă poarta, sau pe ceilalţi, ucişi cu două zile în urmă când
ne-a învins Peshadi, sute de morţi, fratele meu şi doi dintre cei mai buni prieteni ai mei printre ei. Şi
toate celelalte sute, mii, poate zeci de mii care au murit pe tot cuprinsul Iranului... Nu i-am uitat, pe
nici unul!
Un firicel de salivă i se întinsese pe obraz şi el îl şterse cu dosul palmei, reuşind să-şi vină în
fire, amintindu-şi importanţa misiunii sale.
- E-n regulă, Freddy - spusese Freddy involuntar - şi asta e ultima dată când îţi spun aşa. E-n
regulă, să rămână aşa.
Se ridică foarte obosit, dar mândru de felul în care-i dominase şi foarte încrezător, foarte
sigur de el, sigur că putea să-i pună pe străinii ăştia la treabă şi să-i facă să muncească şi să se poarte
cum trebuie până când aveau să fie alungaţi din ţară. Foarte curând asta, îşi zise. Aici n-am
întâmpinat nici o dificultate în a pune în acţiune planul pe termen lung al partenerilor IHC. Are
dreptate Valik. Avem destui piloţi iranieni şi n-avem nevoie de nici un străin.
Pot să conduc eu operaţiunea asta ca asociat, slavă lui Allah că Valik a fost întotdeauna un
sprijinitor tainic al lui Khomeini. În curând o să am o casă mare în Teheran, iar cei doi fii ai mei vor
merge acolo la Universitate, ca şi micuţa mea Fatmeh, deşi poate că ea ar trebui să meargă şi la
Sorbona un an sau doi...
- O să mă-ntorc la nouă dimineaţa. Nu închise uşa după el.
- Fir-ar al dracului, murmură Ayre.
O muscă începuse să izbească sticla unei ferestre. N-o băgă în seamă şi nu auzi zgomotul pe
care-l făcea. Străbătut brusc de un gând, trecu în celălalt birou. Pavoud şi ceilalţi se aflau la
fereastră, privând plecarea străini lor.
- Pavoud!
- Da, da, Excelenţă!
Ayre observă că chipul bărbatului avea o tentă cenuşie şi arăta mult mai în vârstă decât de
obicei.
- Ştiai de generali, că s-au predat? întrebă, compătimindu-1.
- Nu, Excelenţă.
Obişnuit s-o facă, Pavoud minţea cu uşurinţă, îngheţat de teamă, se închisese în el însuşi,
încercând să-şi amintească dacă ar fi putut scăpa ceva în ultimii trei ani, dându-se de gol faţă de
204