James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

cartebunaonline.files.wordpress.com
from cartebunaonline.files.wordpress.com More from this publisher
20.06.2013 Views

Se lăsă să alunece pe spate în scaun şi-şi puse picioarele pe birou, aşa cum îi văzuse făcând de sute de ori pe Starke şi pe Ayre, cu călcâiele către Ayre, un gest insultător în această parte a lumii. - Englezii au fost mai răi decât americanii. Ne-au făcut de râs în faţa lumii vreme de o sută şi cincizeci de ani, tratând străvechiul Tron al Păunului şi ţara noastră ca pe propriul lor fief, folosind apărarea Indiei ca scuză. Au dictat mai marilor noştri, ne-au ocupat de trei ori, ne-au forţat să semnăm tratate inechitabile, ne-au corupt conducătorii ca să obţină concesiuni. De o sută cincizeci de ani englezii şi ruşii îşi împart ţara mea, englezii au ajutat celelalte hiene să ne fure provinciile din nord, Caucazul nostru, şi l-au sprijinit pe Reza Han să ajungă pe tron, ne-au ocupat, cu sovieticii, în timpul războiului vostru mondial şi numai cu un efort suprem am sfărâmat lanţurile şi i-am aruncat afară din ţară. Pe neaşteptate, obrazul i se strâmbă şi urlă: - Nu-i aşa? Ayre nu se mişcase, nici măcar nu clipise. - Barosane, şi asta-i ultima dată când îț i mai spun aşa, zise liniştit, n-am nevoie de prelegeri, fă-ţi treaba ta. Dacă putem să găsim o metodă satisfăcătoare, atunci asta-i altceva. Om trăi şi-om vedea. Dacă vrei biroul ăsta, n-ai decât. Dacă vrei să răstorni pământul, n-ai decât. Şi de fapt ai tot -dreptul să sărbătoreşti: aţi câştigat, aveţi armele, aveţi puterea şi acum răspunzi de toată treaba. Şi ai dreptate, e ţara ta, aşa că hai s-o lăsăm aşa, da? Esvandiary se holbă la el. Îşi simţea capul plesnind de ura ce mocnea de ani şi care acum nu mai trebuia stăpânită. Şi deşi ştia sigur că nu e vina lui Ayre, era la fel de convins că, cu o clipă în urmă, i-ar fi împroşcat pe toţi - şi pe el - cu gloanţe, dacă nu s-ar fi supus şi n-ar fi zburat cu mullahul şi trădătorul Peshadi către judecată şi Iadul pe care-l merită. N-am uitat soldatul pe care l-a ucis Peshadi, cel care vroise să ne deschidă poarta, sau pe ceilalţi, ucişi cu două zile în urmă când ne-a învins Peshadi, sute de morţi, fratele meu şi doi dintre cei mai buni prieteni ai mei printre ei. Şi toate celelalte sute, mii, poate zeci de mii care au murit pe tot cuprinsul Iranului... Nu i-am uitat, pe nici unul! Un firicel de salivă i se întinsese pe obraz şi el îl şterse cu dosul palmei, reuşind să-şi vină în fire, amintindu-şi importanţa misiunii sale. - E-n regulă, Freddy - spusese Freddy involuntar - şi asta e ultima dată când îţi spun aşa. E-n regulă, să rămână aşa. Se ridică foarte obosit, dar mândru de felul în care-i dominase şi foarte încrezător, foarte sigur de el, sigur că putea să-i pună pe străinii ăştia la treabă şi să-i facă să muncească şi să se poarte cum trebuie până când aveau să fie alungaţi din ţară. Foarte curând asta, îşi zise. Aici n-am întâmpinat nici o dificultate în a pune în acţiune planul pe termen lung al partenerilor IHC. Are dreptate Valik. Avem destui piloţi iranieni şi n-avem nevoie de nici un străin. Pot să conduc eu operaţiunea asta ca asociat, slavă lui Allah că Valik a fost întotdeauna un sprijinitor tainic al lui Khomeini. În curând o să am o casă mare în Teheran, iar cei doi fii ai mei vor merge acolo la Universitate, ca şi micuţa mea Fatmeh, deşi poate că ea ar trebui să meargă şi la Sorbona un an sau doi... - O să mă-ntorc la nouă dimineaţa. Nu închise uşa după el. - Fir-ar al dracului, murmură Ayre. O muscă începuse să izbească sticla unei ferestre. N-o băgă în seamă şi nu auzi zgomotul pe care-l făcea. Străbătut brusc de un gând, trecu în celălalt birou. Pavoud şi ceilalţi se aflau la fereastră, privând plecarea străini lor. - Pavoud! - Da, da, Excelenţă! Ayre observă că chipul bărbatului avea o tentă cenuşie şi arăta mult mai în vârstă decât de obicei. - Ştiai de generali, că s-au predat? întrebă, compătimindu-1. - Nu, Excelenţă. Obişnuit s-o facă, Pavoud minţea cu uşurinţă, îngheţat de teamă, se închisese în el însuşi, încercând să-şi amintească dacă ar fi putut scăpa ceva în ultimii trei ani, dându-se de gol faţă de 204

Esvandiary, fiind că nu-i trecuse nici o clipă prin cap că acesta ar fi putut fi în secret un membru al Gărzilor Islamice. - Noi... noi... Am auzit... zvonuri despre capitularea lor, dar ştiţi cum umblă zvonurile... - Da. Da, cred că ai dreptate. - Eu... vă supăraţi dacă mă aşez? Pavoud bâjbâi după un scaun, simţindu-se foarte bătrân. Dormise foarte prost în ultima săptămâna şi drumul cu bicicleta, cale de trei kilometri, din acea dimineaţă de la mica sa locuinţă cu patru camere din Kowiss - pe care o împărţea cu familia fratelui său, cinci adulţi şi şase copii - fusese mai obositor decât de obicei. Desigur că el şi toţi oamenii din Kowiss auziseră de generalii care se predaseră umili, prima veste venind de ta moschee, împrăştiată de mullahul Hussain, care spusese că o primise printr-o transmisie radio secretă, de la Comandamentul General al lui Khomeini din Teheran, deci era adevărată. Imediat, şeful grupului lor tudeh organizase o şedinţă şi toţi îşi exprimaseră surpriza în faţa laşităţii generalilor. - Asta arată cât de dăunătoare este influenţa americanilor care i-au trădat şi i-au împins la gestul ăsta, ca şi cum s-ar fi sinucis sau s-ar fi castrat ei înşişi, căci, fără îndoială, or să moară cu toţii, indiferent dacă îi omorâm noi sau nebunul de Khomeini. Toţi fuseseră foarte hotărâţi şi în acelaşi timp înfricoşaţi de bătălia care se apropia, împotriva fanaticilor şi mullahilor, opiul Poporului, iar Pavoud asudase de uşurare când şeful spusese că primiseră ordine să nu iasă încă în stradă, ci să stea ascunşi şi să aştepte până când va veni ordinul unei ridicări generale. - Tovarăşe Pavoud, e vital să te păstrezi în cei mai buni termeni cu piloţii străini de la baza aeriană! O să avem nevoie de ei şi de elicopterele lor, sau o să trebuiască să împiedicăm folosirea lor de către duşmanii poporului. Ordinele noastre sunt să trecem nebăgaţi în seamă şi să avem răbdare. Când o să primim în sfârşit ordinul de-a ieşi în stradă împotriva lui Khomeini, tovarăşii noştri din nord or să treacă graniţa ca frunza şi iarba. Băgă de seamă că Ayre îl privea. - Mă simt bine, domnule căpitan! Sunt doar îngrijorat de toate astea şi... şi de noua eră... - Fă doar ce-a zis Esvandiary. Ayre se gândi o clipă. - Mă duc la turn să comunic la sediu cele întâmplate. Eşti sigur că ţi-e bine? - Da, da, mulţumesc. Ayre se încruntă, apoi porni de-a lungul coridorului şi urcă scările. Uluitoarea schimbare a lui Esvandiary, care ani de zile fusese prietenos, afabil şi nici măcar o idee antienglez, îl zguduise. Pentru prima dată de când se afla în Iran simţi că viitorul lor era întunecat. Spre surpriza lui, turnul de control era gol. După revolta de sâmbătă, acolo fusese postată o santinelă permanentă. Maiorul Changhiz, cu uniforma încă însângerată, ridicase din umeri: - Sunt sigur că o să înţelegi. E stare de necesitate. Ne-au fost ucişi astăzi mulț i oameni credincioşi şi n-am descoperit toţi trădătorii. Încă. Până la alte ordine, o să transmiteţi numai în timpul zilei şi atunci numai ce e absolut necesar. Toate zborurile sunt anulate până la noi ordine. - All right, domnule maior. Apropo, unde-i operatorul nostru radio, Massil? - A, da, palestinianul. E la interogatoriu. - Pot să întreb pentru ce? - Afiliere la OEP şi activităţi teroriste. Ieri fusese informat că Massil mărturisise şi fusese împuşcat fără să aibă ocazia de-a auzi sau vedea dovezile, de a-i pune întrebări sau de a-l vedea. Săracul, îşi zise închizând uşa turnului şi pornind aparatura. Massil mi-a fost întotdeauna credincios şi recunoscător pentru slujbă, atât de bine calificat, absolvent al facultăţii din Cairo, secţia Transmisii Radio, primul din grupa lui, dar fără vreo şansă de-a lucra undeva. Şi fără ţară. Drăcia dracului! Consideram paşapoartele noastre ca sigure; cum o fi oare să n-ai aşa ceva şi să fii, să zicem, palestinian? Mare încurcătură să nu ştii ce se întâmplă la fiecare frontieră, fiecare ofiţer de la imigraţie, poliţai, birocrat sau funcţionar - un potenţial inchizitor. Slavă Domnului din ceruri că m-am născut englez şi nici măcar Regina Angliei nu poate sămi ia titlul ăsta, deşi afurisitul de guvern laburist încearcă să ne schimbe moştenirea colonială. Darar ciuma în ei, că fiecare rezident australian, canouck, kiwi, springbok, kenyan sau chinez şi o sută de alţi englezi vor avea curând nevoie de o afurisită de viză ca să se întoarcă acasă. 205

Se lăsă să alunece pe spate în scaun şi-şi puse picioarele pe birou, aşa cum îi văzuse făcând<br />

de sute de ori pe Starke şi pe Ayre, cu călcâiele către Ayre, un gest insultător în această parte a<br />

lumii.<br />

- Englezii au fost mai răi decât americanii. Ne-au făcut de râs în faţa lumii vreme de o sută<br />

şi cincizeci de ani, tratând străvechiul Tron al Păunului şi ţara noastră ca pe propriul lor fief,<br />

folosind apărarea Indiei ca scuză. Au dictat mai marilor noştri, ne-au ocupat de trei ori, ne-au forţat<br />

să semnăm tratate inechitabile, ne-au corupt conducătorii ca să obţină concesiuni. De o sută<br />

cincizeci de ani englezii şi ruşii îşi împart ţara mea, englezii au ajutat celelalte hiene să ne fure<br />

provinciile din nord, Caucazul nostru, şi l-au sprijinit pe Reza Han să ajungă pe tron, ne-au ocupat,<br />

cu sovieticii, în timpul războiului vostru mondial şi numai cu un efort suprem am sfărâmat lanţurile<br />

şi i-am aruncat afară din ţară.<br />

Pe neaşteptate, obrazul i se strâmbă şi urlă:<br />

- Nu-i aşa?<br />

Ayre nu se mişcase, nici măcar nu clipise.<br />

- Barosane, şi asta-i ultima dată când îț i mai spun aşa, zise liniştit, n-am nevoie de prelegeri,<br />

fă-ţi treaba ta. Dacă putem să găsim o metodă satisfăcătoare, atunci asta-i altceva. Om trăi şi-om<br />

vedea. Dacă vrei biroul ăsta, n-ai decât. Dacă vrei să răstorni pământul, n-ai decât. Şi de fapt ai tot<br />

-dreptul să sărbătoreşti: aţi câştigat, aveţi armele, aveţi puterea şi acum răspunzi de toată treaba. Şi<br />

ai dreptate, e ţara ta, aşa că hai s-o lăsăm aşa, da?<br />

Esvandiary se holbă la el. Îşi simţea capul plesnind de ura ce mocnea de ani şi care acum nu<br />

mai trebuia stăpânită. Şi deşi ştia sigur că nu e vina lui Ayre, era la fel de convins că, cu o clipă în<br />

urmă, i-ar fi împroşcat pe toţi - şi pe el - cu gloanţe, dacă nu s-ar fi supus şi n-ar fi zburat cu<br />

mullahul şi trădătorul Peshadi către judecată şi Iadul pe care-l merită. N-am uitat soldatul pe care l-a<br />

ucis Peshadi, cel care vroise să ne deschidă poarta, sau pe ceilalţi, ucişi cu două zile în urmă când<br />

ne-a învins Peshadi, sute de morţi, fratele meu şi doi dintre cei mai buni prieteni ai mei printre ei. Şi<br />

toate celelalte sute, mii, poate zeci de mii care au murit pe tot cuprinsul Iranului... Nu i-am uitat, pe<br />

nici unul!<br />

Un firicel de salivă i se întinsese pe obraz şi el îl şterse cu dosul palmei, reuşind să-şi vină în<br />

fire, amintindu-şi importanţa misiunii sale.<br />

- E-n regulă, Freddy - spusese Freddy involuntar - şi asta e ultima dată când îţi spun aşa. E-n<br />

regulă, să rămână aşa.<br />

Se ridică foarte obosit, dar mândru de felul în care-i dominase şi foarte încrezător, foarte<br />

sigur de el, sigur că putea să-i pună pe străinii ăştia la treabă şi să-i facă să muncească şi să se poarte<br />

cum trebuie până când aveau să fie alungaţi din ţară. Foarte curând asta, îşi zise. Aici n-am<br />

întâmpinat nici o dificultate în a pune în acţiune planul pe termen lung al partenerilor IHC. Are<br />

dreptate Valik. Avem destui piloţi iranieni şi n-avem nevoie de nici un străin.<br />

Pot să conduc eu operaţiunea asta ca asociat, slavă lui Allah că Valik a fost întotdeauna un<br />

sprijinitor tainic al lui Khomeini. În curând o să am o casă mare în Teheran, iar cei doi fii ai mei vor<br />

merge acolo la Universitate, ca şi micuţa mea Fatmeh, deşi poate că ea ar trebui să meargă şi la<br />

Sorbona un an sau doi...<br />

- O să mă-ntorc la nouă dimineaţa. Nu închise uşa după el.<br />

- Fir-ar al dracului, murmură Ayre.<br />

O muscă începuse să izbească sticla unei ferestre. N-o băgă în seamă şi nu auzi zgomotul pe<br />

care-l făcea. Străbătut brusc de un gând, trecu în celălalt birou. Pavoud şi ceilalţi se aflau la<br />

fereastră, privând plecarea străini lor.<br />

- Pavoud!<br />

- Da, da, Excelenţă!<br />

Ayre observă că chipul bărbatului avea o tentă cenuşie şi arăta mult mai în vârstă decât de<br />

obicei.<br />

- Ştiai de generali, că s-au predat? întrebă, compătimindu-1.<br />

- Nu, Excelenţă.<br />

Obişnuit s-o facă, Pavoud minţea cu uşurinţă, îngheţat de teamă, se închisese în el însuşi,<br />

încercând să-şi amintească dacă ar fi putut scăpa ceva în ultimii trei ani, dându-se de gol faţă de<br />

204

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!