James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

istovită, smuci de funie, nerăbdătoare să mănânce şi să se odihnească. Fără s-o bage în seamă o
blestemă şi descăleca.
Se afla la aproape două mii cinci sute de metri altitudine şi aerul era rarefiat şi rece, foarte
rece. Pământul era acoperit cu un strat gros de zăpadă pe care vântul o spulbera în rafale, făcând
drumurile alunecoase şi înşelătoare. Dedesubt, poteca prea puţin umblată se încolăcea înapoi către
văi îndepărtate şi, în cele din urmă, către Isfahan, de unde venea. Înainte, drumul se răsucea
primejdios în sus, printre colţurile de stâncă, apoi către celelalte văile care se deschideau către
Golful Persic şi către oraşul Kowiss, unde se născuse, unde locuia acum şi de la care îşi luase
numele când devenise mullah.
Nu-i păsa de primejdii sau de frig. Primejdiile îi apăreau la fel de limpezi ca şi aerul.
E aproape ca şi cum aş fi din nou nomad, alături de bunicul, care ne conducea pe vremuri
când toate triburile Kash'kai puteau să hălăduiască de la păşunile de iarnă către cele de vară - un cal
şi-o puşcă pentru fiecare bărbat şi cirezi îndeajuns, turme de oi şi capre şi cămile nenumărate, cu
femeile noastre neacoperindu-şi faţa cu văluri, triburile trăind libere, aşa cum au trăit înaintaşii
noştri zeci de secole, nesupuşi nimănui altcuiva decât Voinţei lui Allah - aceste vremuri care s-au
sfârşit abia cu şaizeci de ani în urmă, îşi spuse, simţind mânia ridicându-se în el, şi cărora le-a pus
capăt Reza Han, soldatul ridicat de jos, care, cu ajutorul viclenilor de englezi, a uzurpat tronul, s-a
proclamat Reza Şah, primul dintre Şahii Pahlavi şi, apoi, cu sprijinul regimentului său de cazaci, nea
supus şi a încercat să ne şteargă de pe faţa pământului.
A fost Voia lui Allah ca, cu timpul, Reza Şah să fie umilit şi exilat de împuţiţii stăpâni
englezi şi să moară uitat; Voia lui Allah ca Mohamed Şah să fie obligat să scape cu fuga cu câteva
zile în urmă; Voia lui Allah ca Khomeini să se întoarcă să continue revoluţia Lui, Voia lui Allah ca
mâine sau poimâine să îmi primesc martiriul, Voia lui Allah ca să fim luaţi de Vârtejul Său şi ca
acum să fie dată o ultimă lovitură tuturor lacheilor Şahului şi tuturor străinilor.
Elicopterul era mai aproape acum, dar tot nu-l auzi, şuierul vântului care lovea în rafale
acoperind zgomotul. Mulţumit, îşi scoase covorul de rugăciune şi-l întinse pe zăpadă. Spatele încă-l
durea din pricina rănilor provocate de bici. Îşi umplu palmele de zăpadă, îşi spălă mâinile şi chipul
după ritual, pregătindu-se pentru cea de-a patra rugăciune a zilei, apoi se întoarse cu faţa către sudvest,
spre oraşul sfânt, Mecca, aflat la două mii de kilometri depărtare, în Arabia Saudită, şi îşi
îndreptă gândurile către Allah.
- Allah-u Akbar, Allah-u Akbar, la illah illa Allah... Se prosternă repetând Shahada, lăsând
cuvintele arabe să-l învăluie:
- Allah e mare, Allah e mare, mărturisesc că nu e alt Dumnezeu decât Allah, iar Mohamed
este Profetul Lui. Allah e mare, Allah e mare, mărturisesc că nu e alt Dumnezeu decât Allah, iar
Mohamed este Profetul Lui.
Vântul se întări, suflând şi mai rece. Prin pâsla care-i acoperea urechile prinse zgomotul
turbinelor. Acesta crescu şi crescu, îi pătrunse în creier alungându-i pacea şi abătându-i gândurile de
la rugăciune. Deschise furios ochii. Elicopterul se apropia, abia la şaizeci de metri deasupra
pământului, urcând drept către el.
La început îi trecu prin gând că ar putea fi un aparat militar şi brusc îl năpădi teama că
veneau după el. Apoi recunoscu pe fuzelaj culorile roşu, alb, albastru ale Marii Britanii şi
cunoscutele însemne S-G împrejurul leului roşu al Scoţiei: compania de elicoptere care opera de la
baza aeriană de la Kowiss deasupra întregului Iran, şi teama îl părăsi - dar nu şi mânia. Privi
aparatul de zbor urând ceea ce reprezenta. Avea să treacă exact pe deasupra capului său, dar nu
prezenta nici o primejdie pentru el. Se îndoia că cei de la bord îl vor băga în seamă, aici, în umbra
unui stei de piatră, dar resimţea cu toată fiinţa pacea sa interioară tulburată de aceşti intruşi şi rugile
sale zădărnicite. Şi pe măsură ce urletul asurzitor se înteţea, furia lui se ridica odată cu el.
- La illah illa Allah... încercă să se întoarcă la rugăciune, dar curentul de aer produs de palele
elicopterului îi aruncă zăpada în faţă. În spatele lui, calul necheză şi se ridică înspăimântat în două
picioare, priponul făcându-l să se împiedice şi să alunece. Cămila de povară, la fel de înspăimântată,
smuci de funia legată de şaua calului, se ridică în picioare, răgi şi încercă să pornească împleticit
într-o parte sau în cealaltă, numai pe trei picioare, răsturnându-şi povara şi încurcând legăturile.
Explodă mânios:
- Necredincioşilor! urlă către aparatul care se afla acum aproape deasupra buzei văii.
2