James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Bucătăria era mică şi era dificil să te mişti prin ea, deloc asemănătoare cu uriaşa bucătărie cu
tavanul din grinzi de lemn, de la străvechea şi întinsa hacienda spaniolă - oh, atât de minunată - pe
care familia ei o stăpânea de aproape un secol în Lubbock, unde crescuseră ea, fraţii şi surorile ei.
Dar nu-i pasa că locuia înghesuită sau că gătea fără ustensilele potrivite. Se bucura că avea de făcut
ceva care să-i abată gândurile de la întrebarea care o frământa: când avea să-şi revadă din nou soţul?
Conroe a plecat sâmbătă cu mullahul la Bandar-e Delam, îşi zise încercând să se liniştească,
astăzi e marţi, deci numai trei zile - şi ziua de azi nici măcar nu s-a sfârşit. Noaptea trecută am
vorbit cu el la radio.
" Salut, scumpo, totul e-n regulă aici, nu te-ngrijora. Iartă-mă, trebuie să plec. Timpul de
emisie e limitat pentru moment. Te iubesc şi ne vedem curând !"
Vocea lui atât de minunată şi plină de siguranţă... şi totuşi era dureros de convinsă că
sesizase o undă de nervozitate, lucru care o preocupa de atunci şi-i tulbura visele. Ţi se pare, o să
se-ntoarcă în curând . Lasă visele nopţii şi vezi-ţi de visul tău de toate zilele. Totul e-n regulă,
concentrează-te asupra gătitului!
Adusese cu ea de la Londra, odată cu alte mirodenii, pachete de boia, papricaş, piper negru,
ghimbir, usturoi proaspăt, ardei iute uscat şi fasole uscată şi multe altele şi doar câteva lucruri
pentru noapte, şi hârtie igienică, în singura geantă de voiaj pe care o putuse lua la bordul avionului.
Mirodenii picante pentru că Starke adora mâncărurile mexicane, în special reţeta asta de tocană
numită chili, amândoi căzând de acord că, în afară de curry, tocana indiană, era singurul mod de a
face carnea de capră gustoasă. Nu avusese nevoie să aducă cu ea îmbrăcăminte sau alte lucruri,
pentru că mai avea câte ceva în apartamentul lor de la Teheran. Celălalt dar pe care-l adusese era un
mic borcan de zacusca, după care ştia că erau înnebuniţi Genny şi Duncan McIver - servită pe pâine
prăjită, fierbinte, unsă cu unt - pâine pe care Genny o cocea când putea să obţină făină şi drojdie.
Astăzi Manuela copsese pâine. Cele trei pâini se răceau pe masă în tăvile lor, sub o bucată
de tifon, ferite de muşte.
Blestemate muşte! Muştele strică vara chiar şi la Lubbock... Ah, Lubbock, cum s-or simţi
copiii? Billy Joe şi Conroe Junior şi Sarita - şapte, cinci şi trei ani. Oh, minunile mele, se gândi ea
fericită, mă bucur atât de mult că v-am trimis acasă la tatăl meu şi că aveţi zece mii de acri să
alergaţi şi pe bunicul Starke în apropiere, cu vocea lui răguşită şi atât de blândă: "Da' să vă puneţi
cizmele, că-s şerpi pe-aici, m-auziți?" - Trăiască Texasul, spuse tare şi râse singură, tocând cu degetele îndemânatice, amestecând
cu lingura, gustând din când în când, mai adăugând puţină sare sau usturoi; îl văzu pe fereastră pe
Freddy Ayre traversând mica piaţă către turnul radio. Alături de el păşea Pavoud, şeful angajaţilor
iranieni. Un tip simpatic, îşi zise. Suntem norocoşi că avem un personal de încredere. Dincolo de ei
se zărea pista principală şi restul bazei, acoperită, de zăpadă, şi cerul înnorat al după-amiezei
ascunzând vârfurile munţilor. Câţiva dintre piloţi şi mecanici - Marc Dubois, care îl adusese pe
mullah de la Bandar-e Delam, printre ei - loveau într-o doară o minge de fotbal.
Nu se întâmpla nimic altceva acolo, doar întreţinerea aparatelor, verificarea pieselor de
schimb, o pensulă de vopsea dată ici şi colo - nici un zbor începând de duminică, când se petrecuse
revolta şi atacul asupra bazei. Duminică seară, trei dintre răsculaţi - un aviator şi doi sergenţi din
regimentul de tancuri - fuseseră judecaţi de curtea marţială şi împuşcaţi în zori. Ieri şi azi baza
fusese tăcută. O dată, ieri, văzuseră două avioane de vânătoare ţâşnind către cer, dar atât, ceea ce era
ciudat, căci baza era una de antrenament şi de obicei foarte aglomerată. Nimic nu părea să se mişte.
Se vedeau câteva camioane, nici un tanc şi nimeni nu mărşăluia - nici măcar vizitatori.
Noaptea se auziseră focuri de armă şi strigăte, care se domoliseră însă repede.
Se studie critic în oglinda atârnată de un cârlig deasupra chiuvetei plină cu crătiţi, linguri,
ceşti şi farfurii murdare. Îşi întoarse pe rând când un obraz, când celălalt, studiându-şi chipul - atât
cât putea vedea din el.
- Arăţi bine acum, dragă, spuse imaginii, dar ar fi foarte bine să-ţi mişti fundul şi să faci
nişte jogging şi să termini cu pâinea, vinul, chilii, tostadas, burritos, tacos, muchchas, mâncarea de
fasole, prăjiturile de casă însiropate cu miere, ochiurile cu şuncă prăjită şi biscuiţii de casă...
Oala începu din nou să clocotească, abătându-i atenţia. Mai reduse o idee flacăra, gustă
amestecul roşcat, gros, încă amărui, căci nu fiersese îndeajuns.
- Omule, spuse cu uşurare, asta o să-l facă pe Conroe mai fericit decât un porc la troacă!
199