James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- N-am vrut să spun că începe din nou lucrul, Kasigi-san, spuse tăios inginerul şef. Noul
komiteh n-o să fie cu nimic mai bun decât celălalt. De fapt o să fie mai rău. Cu vechii parteneri,
nelipsitul peşcheş deschidea uşile şi ştiai cu cine ai de-a face. Dar cu fanaticii ăştia... Nişte amatori!
Iritat, Watanabe îşi trecu mâna prin păr. Toţi zeii şi spiritele, daţi-mi putere să nu mă răstesc
la prostul ăsta pentru nemărginita lui prostie! îşi zise. Fii înţelept! Linişteşte-te! E doar o maimuţă
nu dintr-o stirpe ca a ta, direct descendentă din stăpânitorii din nord.
- Deci ayatolahul a minţit?! Bucuria lui Kasigi se topi.
- Nu, amărâtul ăla credea în ce spunea, dar nu se-va întâmpla nimic. Poliţia şi SAVAK,
indiferent ce nume o să poarte de aici înainte, încă controlează Abadanul şi zona asta. Localnicii
sunt în cea mai mare parte arabi suniţi, nu iranieni şiiţi. Vreau să spun c-or să înceapă din nou
omorurile.
Watanabi explică ciocnirea verbală pe care cei doi o avuseseră în farsi.
- Acum, când fiecare facţiune încearcă să câştige puterea, o să fie şi mai rău.
- Barbarii ăştia n-or să se supună lui Khomeini, n-or să lase armele?
- Vreau să spun că cei de stânga, ca Muzadeh, or să continue războiul ajutaţi şi instigaţi de
sovietici, care doresc cu disperare să intre în stăpânirea Iranului. Au dorit întotdeauna Iranul şi-or să
dorească întotdeauna Iranul, pentru petrol şi pentru strâmtoarea Hormuz, fiindcă cu piciorul pe
strâmtoare vor stăpâni Occidentul şi Japonia. În ceea ce mă priveşte, Occidentul, America şi restul
lumii pot să putrezească. Dar noi suntem obligaţi să pornim războiul dacă strâmtoarea va fi închisă
navelor noastre.
- Aşa e. Fără îndoială, aşa e. Kasigi era la fel de nervos.
- Ştim cu toţii asta. Sigur că asta înseamnă război cât timp depindem de petrol.
- Da, spuse Watanabe întunecat, zece ani, nu mai mult!
- Da!
Amândoi bărbaţii erau conştienţi de uriaşul efort naţional depus în proiectele de cercetare,
pe faţă sau în secret, pentru dezvoltarea unor noi surse de energie care să facă Japonia independentă
energetic. Proiectul Naţional. Sursa: soarele şi marea.
- Zece ani, da, doar zece ani! Kasigi era încrezător.
- Dacă avem zece ani de pace şi acces liber la piaţa americană, atunci o să avem gata
varianta noastră şi-atunci o să stăpânim lumea. Dar între timp, adăugă înfuriându-se din nou,
următorii zece ani va trebui să ne ploconim în faţa tuturor barbarilor şi bandiţilor.
- N-a spus Hruşciov că "ruşii nu trebuie să facă nimic ca să câştige Iranul, pentru că Iranul e
un măr putred care o să cadă singur în mâinile noastre"? Watanabe se înfuriase. Garantez că
scârboşeniile alea scutură copacul cu toată puterea.
- I-am bătut odată, spuse întunecat Kasigi, amintindu-şi războiul naval ruso-japonez din
1904, la care participase bunicul său. Putem s-o facem din nou. Omul ăla, Muzadeh, ar putea fi un
progresist şi duşman al mullahilor. Nu-s cu toţii fanatici sprijinitori ai lui Khomeini...
- Aşa e, Kasigkvan. Însă unii sunt la fel de fanatici supuşi ai zeului lor, Lenin-Marx, şi la fel
de proşti. Dar mă prind fără şovăială că Muzadeh e unul dintre aşa-numiţii intelectuali, cu studii în
Franţa, a cărui pregătire a fost plătită din bursele Şahului, care a fost adoptat, pregătit şi trimis
încoace de profesori de stânga francezi! Am petrecut doi ani la Sorbona, la un curs postuniversitar.
Cunosc intelectualii ăştia, cretini. Iar unii dintre profesori au încercat să mă atragă şi pe mine.
Odată...
Zgomotul unei rafale scurte de armă automată de afară îl întrerupse. Pentru un moment,
amândoi bărbaţii rămaseră nemişcaţi, apoi ţâşniră la fereastră. Patru etaje mai jos, ayatolahul şi
Muzadeh stăteau pe treptele din faţa intrării. În faţa lor, în curte, îi ameninţa cu o mitralieră un
bărbat, singur în mijlocul unui semicerc de oameni înarmaţi, iar restul erau împrăştiaţi prin
apropiere, prin camioane, unii dintre ei strigând şi toţi părând agresivi. Scragger se afla undeva
către marginea câmpului vizual şi în timp ce priveau îl observară strecurându-se într-o poziţie
defensivă mai bună. Ayatolahul ridică braţele şi începu să vorbească volubil. Watanabe nu putea
auzi ce spune omul, aşa că deschise cu grijă o fereastră şi privi prudent afară.
- Spune: "în numele lui Allah, predaţi armele. Imamul a poruncit-o! Aţi auzit cu toţii
emisiunea lui şi mesajul. Vă spun din nou: supuneţi-vă lui și
predaţi armele!"
197