James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Scragger îi lăsase cu treburile lor, intuind că există o tensiune între ei, oricât se străduiau s-o
ascundă. Seara mâncase puţin, ca întotdeauna, şi-şi îngăduise o bere japoneză, rece ca gheaţa.
- Fir-aş al naibii, nu-i la fel de bună ca Foster's! Apoi îşi făcuse cele unsprezece minute de
exerciţii după modelul aviaţiei canadiene şi se dusese la culcare. Chiar cu puţin înainte de miezul
nopţii, când încă mai citea, auzise o bătaie uşoară în uşă. Kasigi intrase agitat, cerându-şi scuze
pentru deranj, dar era de părere că Scragger ar fi trebuit să afle imediat că ascultaseră la radio o
declaraţie a unui purtător de cuvânt al lui Khomeini, la Teheran, spunând că toată armata - toate
armele - se declaraseră de partea lui, primul ministru Bakhtiar demisionase şi acum Iranul era
complet eliberat sub jugul Şahului şi că din ordinul personal al lui Khomeini toate luptele trebuiau
să înceteze, toate grevele la fel, producţia de petrol trebuia să înceapă imediat, toate bazarurile şi
magazinele să se redeschidă, toţi bărbaţii trebuiau să predea armele şi să se reîntoarcă la lucru şi,
mai presus de orice, toţi trebuiau să înalţe mulţumiri lui Allah pentru victorie.
Kasigi zâmbise cu toată faţa.
- Acum putem începe din nou, mulţumită tuturor zeilor. Eh?! Acum lucrurile or să fie din
nou normale.
Când Kasigi plecase, Scragger rămăsese întins pe spate, cu lumina aprinsă, lăsându-şi
mintea să hălăduiască asupra noilor posibilităţi care se deschideau. Ale dracului ciori, îşi zisese, ce
iute a mers totul! Aş fi pariat pe orice că Şahul n-o să fie niciodată scos din ţară, ba şi mai mult, că
lui Khomeini n-o să i se îngăduie niciodată să se întoarcă, şi mi-aş fi pus chiloţii la bătaie pe o
lovitură militară.
Stinsese luminile.
- Căruţa merge, Scrag, bătrâne, ai văzut destule.
Dimineaţa se trezise devreme, acceptase ceaiul verde, japonez, în locul celui obişnuit pe care
îl bea la micul dejun - indian şi foarte puternic şi întotdeauna cu lapte condensat, şi plecase să facă
verificările, să cureţe şi să realimenteze elicopterul şi - acum că toată treaba era făcută cum trebuie -
era foarte flămând. Dădu scurt din cap către santinela care nu-l băgă în seamă şi porni cu paşi mari
spre clădirea cu trei etaje a birourilor.
Kasigi stătea la una dintre ferestrele de la ultimul etaj, unde erau birourile personalului
executiv. Era în sala de consiliu, un birou spaţios, amplasat pe colţul clădirii, cu o masă uriaşă şi
scaune pentru douăzeci de persoane, privind absent la Scragger şi elicopterul lui, cu mintea răscolită
de gânduri, străduindu-se din greu să-şi stăpânească furia.
Din zori trecuse în revistă aproximările de cheltuieli, rapoartele, planificările de lucru,
creditările, şi toate duseseră la acelaşi rezultat: era nevoie de cel puţin un miliard de dolari şi un alt
an de muncă pentru a începe producţia. Vizita abia a doua oară rafinăria, care nu se afla în sfera lui
de responsabilităţi, deşi era director şi membru al Comitetului Executiv de Conducere, cel mai înalt
eşalon decizional al conglomeratului lor. În spatele lui, inginerul şef Watanabe stătea singur la masa
cea mare, aşteptând răbdător, fumând ca de obicei ţigară după ţigară.
Era responsabil cu lucrările de doi ani, director adjunct de când începuse proiectul, în '71, un
bărbat cu mare experienţă. Inginerul şef dinaintea lui murise acolo, pe şantier, ca urmare a unui atac
de cord.
Nu-i de mirare, se gândise Kasigi mânios. Cu doi în urmă, poate patru, trebuie că i-a părut
evident că bugetul nostru maxim de 3,5 miliarde o să fie inadecvat, că depăşirile erau deja uriaşe şi
termenele de finalizare total nerealiste.
- De ce nu ne-a informat inginerul şef Kasusaka? De ce n-a făcut un raport special?
- A făcut, Kasigi-sama, spuse politicos Watanabe. Dar, din ordinul şefului de proiect de aici,
toate rapoartele trebuie să treacă prin mâinile partenerilor noştri numiţi de tribunal. E o procedură
iraniană. Întotdeauna trebuie alcătuită o societate mixtă cu participare egală, cu responsabilităţi
egale - dar treptat iranienii reuşesc să aranjeze întâlnirile şi contractele şi clauzele, de cele mai
multe ori folosind ca scuză tribunalul sau Şahul, până când au control de facto şi atunci.... Ridică
din umeri. N-aveţi idee ce deştepţi sunt, mai rău ca negustorii chinezi, mult mai rău! Cad de acord
să cumpere tot animalul, dar după aceea renunţă şi iau numai muşchii şi te lasă cu restul în braţe.
Stinse ţigara fumată numai pe jumătate şi aprinse alta.
- A fost o şedinţă a întregului Consiliu cu toţi partenerii şi cu Gyokotomo - Yoshi
Gyokotomo însuşi, Preşedintele Sindicatului Patronal - aici, în biroul ăsta, chiar înainte să moară
192