James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Acum mi-e bine, cred. Ar fi bine s-o ştergem. Focurile de armă cred că s-au auzit de la
kilometri. Şi ăsta nu-i locul unde să-ţi pierzi vremea.
Rosemont văzuse grimasa de durere.
- Să mai stăm puţin.
- Nu, mă simt mai bine dacă merg.
Ross îşi adună puterile, apoi strigă în gurkali:
- Gueng, plecăm!
Începu să se ridice în picioare. Se opri când un şuierat scurt, vestindu-i primejdia, îi
răspunse.
- La pământ! icni şi-l trase pe Rosemont cu el.
Un singur glonţ de armă veni din noapte şi-l alese pe Rosemont, îngropându-se în pieptul
lui, rănindu-l mortal. Apoi se auziră focuri de pe partea cealaltă a pantei, un ţipăt şi din nou tăcere.
După un timp Gueng i se alătură lui Ross.
- Sahib, cred că ăsta a fost ultimul! până una-alta.
- Da.
Aşteptară alături de Vien Rosemont până când muri, apoi făcură ceea ce trebuia pentru el şi
pentru Tenzing şi după aceea porniră mai departe.
CAPITOLUL 22
Baza militară aeriană Isfahan; ora 5,40 dimineaţa. Către răsărit, întunericul nopţii începea să
fie risipit de lumina zorilor. Baza era liniştită, nu se vedea nimeni prin jur, cu excepţia Gărzilor
Islamice înarmate care, împreună cu mii dintre locuitorii Isfahanului şi conduşi de mullahi, luaseră
baza cu asalt cu o zi în urmă şi acum o stăpâneau, toţi soldaţii şi ofiţerii de aviaţie şi auxiliarii
consemnaţi în barăcile lor sub pază, sau liberi, trecuţi pe faţă de partea lui Khomeini şi a revoluţiei.
Santinela Relazi avea optsprezece ani şi era foarte mândru de banderola verde de pe braţ şi
de faptul că era de strajă in faţa barăcii în care era închis trădătorul general Valik şi familia lui,
prinşi cu o zi în urmă, ascunşi în popota ofiţerilor laolaltă cu pilotul străin, agent CIA. Allah e mare,
se gândi. Mâine vor fi trimişi în Iad, împreună cu toţi oamenii necuraţi ai Mâinii Stângi.
De generaţii, cei din familia Relazi fuseseră cizmari şi avuseseră o mică dugheană în vechiul
bazar din Isfahan. Da, îşi zise. Am fost bazaari până cu o săptămână în urmă, când mullahul nostru
m-a chemat pe mine şi pe toţi credincioşii, să purtăm războiul lui Allah. Mi-a dat să pun pe braţ
semnul lui Allah şi puşca asta şi mi-a arătat cum s-o folosesc. Cât de minunate sunt lucrările lui
Allah!
Se trăsese la adăpostul barăcii, ferit de bătaia zăpezii, dar frigul umed îl pătrundea, deşi
purta toate hainele pe care le avea pe lumea asta: un tricou gros, o cămaşă din pânză aspră pe
deasupra, o haină şi pantaloni cumpăraţi la mâna a doua, un pulover vechi şi o străveche manta
militară, care pe vremuri aparţinuse tatălui său. Îşi simţea tălpile amorţite.
- Facă-se voia lui Allah, spuse tare şi se simţi mai bine.
Or să mă schimbe curând şi-apoi am să mănânc iarăşi. Pe Allah, soldaţii trăiesc ca nişte
adevărate paşale: cei puţin două mese în fiecare zi - una cu orez, închipuieşte-ţi - şi-s plătiţi în
fiecare săptămână. Plata Satanei dar totuşi plată... Fu scuturat de o tuse rea, şuierătoare. Îşi schimbă
carabina americană pe celălalt umăr, găsi în buzunar mucul de ţigară pe care îl păstrase şi-l aprinse.
Pe Profetul lui Allah, se gândi vesel, cine şi-ar fi putut închipui că vom putea lua baza atât de uşor,
cu atât de puţini morţi în rândurile noastre, trimişi în Paradis mai înainte ca să îi putem covârşi pe
soldaţii de la poartă şi să năvălim în tabără, fraţii noştri dinăuntru blocând pistele cu camioane şi
ceilalţi punând mâna pe avioane şi elicoptere ca să împiedice pe trădătorii slujitori ai Şahului să
scape cu fuga. Luând în piept gloanţele duşmanului cu numele lui Allah pe buze, am strigat:
Alăturaţi-vă nouă, fraţilor! Alăturaţi-vă revoluţiei lui Allah! Ajutaţi la împlinirea lucrării lui Allah!
Veniţi în Paradis! Nu mergeţi în Iad!
Tânărul începu să tremure şi porni să murmure cuvintele săpate în mintea lui de duzini de
mullahi recitând Coranul, apoi traducând: "Acolo să zacă în veci, cu toţi păcătoşii şi întru toate
blestematul Popor al Mâinii Stângi, fără să guste nici mâncare, nici băutură, alta decât apă clocotită
185