James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Ajunseră la linia copacilor şi la liziera pădurilor de pini mergând mult mai încet, resimţind
oboseala. Tenzing era încă în frunte. Zăpada amortiza sunetul paşilor şi aerul curat, proaspăt îi făcea
plăcere. Brusc, simţi primejdia şi se opri. Ross era chiar în spatele lui şi se opri şi el. Rămaseră cu
toţii nemişcaţi, aşteptând. Apoi Ross înaintă prudent.
Tenzing scruta întunericul din faţă, din care luna croia umbre ciudate. Fără grabă, amândoi
bărbaţii îşi foloseau zonele periferice ale retinei. Nimic. Nici un zgomot, nici un miros. Aşteptară.
Puţină zăpadă căzu de undeva, dintr-un copac. Nici o altă mişcare. Apoi o pasăre de noapte părăsi o
creangă în faţa lor şi către dreapta şi se-ndepărtă cu zgomot. Tenzing arătă în direcţia aceea, îi făcu
semn lui Ross să aştepte, îşi trase cu o mişcare alunecoasă kukriul din teacă şi înainta singur,
topindu-se în noapte.
După câţiva metri, Tenzing zări la cincizeci de metri în faţa lui un bărbat întins în spatele
unui copac şi simţi sângele încălzindu-i-se în vine. Când ajunse mai aproape, îşi dădu seama că
celălalt nu-i simţise prezenţa. Se apropie şi mai mult. Apoi văzu cu coada ochiului o umbră
mişcându-se în stânga, alta la dreapta şi atunci înţelese.
- Ambuscadă! strigă din străfundul rărunchilor şi plonja la adăpost.
Primul val de gloanţe trecu pe lângă el fără să-l nimerească. O parte din al doilea îi găuri
plămânul stâng, smulgându-i o parte din spinare şi izbindu-l de trunchiul unui copac căzut. Alte
arme deschiseră focul pe partea opusă a cărării, gloanţele şuierând pe lângă Ross şi ceilalţi doi care
ţâşniseră la adăpostul copacilor şi viroagei. O vreme, Tenzing zăcu acolo neputincios. Putea să audă
focurile de armă, dar i se păreau departe, deşi ştia ca trebuiau să fie în apropiere. Cu un ultim imens
efort, se săltă în picioare şi asaltă armele care-l uciseseră. Văzu o parte dintre cei care-i atacaseră
întorcându-se către el şi auzi gloanţele şuierând în jurul lui, unele găurindu-i gluga. Unul îi trecu
prin umăr, dar nu-l simţi, mulţumit că murea aşa cum se cădea să moară bărbaţii din regiment:
înaintând netemători. Într-adevăr, nu-mi este teamă, sunt hindus şi merg mulţumit să-l întâlnesc pe
Shiva, iar când voi renaşte am să mă rog lui Brahma, Vishnu şi Shiva să mă nasc din nou gurka.
Când ajunse în rândurile atacatorilor, pumnalul sau reteză braţul cuiva, picioarele îi cedară,
o lumină neînchipuită, orbitoare, îi explodă în cap şi el păşi în moarte fără durere.
- Opriţi focul! strigă Ross.
Reuşind să-şi vină în fire, adună frânele bătăliei în mâinile lui. Identificase două grupuri de
foc, dar n-avea cum să ajungă la vreunul din ele. Locul ambuscadei fusese bine ales, iar focul
încrucişat era ucigător. Îl văzuse pe Tenzing căzând. Îi trebuise toată puterea voinţei sale să nu se
ducă în ajutorul lui, dar mai întâi trebuia câştigată bătălia şi trebuiau apăraţi ceilalţi. Împuşcăturile
stârneau ecouri după ecouri în munţi. Se scutură de raniţă, găsi grenadele, se asigură că trecuse
piedica pe foc automat, încă neştiind cum să-i conducă afară din capcană. Apoi îl văzu pe Tenzing
ridicându-se în picioare cu un strigăt de luptă şi pornind la atac clătinându-se, în susul pantei,
creând diversiunea de care avea nevoie. Îi ordonă imediat lui Rosemont:
- Acoperă-mă!
Iar lui Gueng:
- Du-te! arătând în faţă către acelaşi grup pe care Tenzing îl ataca.
Gueng ţâşni imediat din viroaga lui şi se aruncă asupra celorlalţi, a căror atenţie fusese
distrasă de Tenzing. Când îşi văzu camaradul doborât, furia îl năpădi, dădu drumul levierului
grenadei, o azvârli în mijlocul lor şi se aruncă în zăpadă. În clipa în care grenada explodă era deja în
picioare, împroşcând cu carabina în direcţia ț ipetelor, punând capăt multora dintre ele. Văzu un om
țipând şi un altul încercând disperat să se târască sub tufiș uri. O izbitură a kukriului reteză o parte
din capul celui ce se târa. O rafală scurtă îl despică pe celălalt şi din nou Gueng se răsuci
aruncându-se la adăpost, neştiind de unde avea să vină iar primejdia.
O altă explozie de grenadă îi îndreptă atenţia către cealaltă parte a cărării. Ross se târâse
înainte din adăpostul său. Îl înconjuraseră gloanţele, dar Rosemont începuse să tragă rafale scurte,
atrăgând focul asupra lui, dându-i ajutorul de care avea nevoie, şi el reuşi să ajungă în siguranţă la
următorul copac, găsi o adâncitură în zăpadă şi se lăsă să cadă în ea. Pentru o secundă aşteptă,
adunându-şi puterile, apoi ţâşni pe zăpada îngheţată către locul de unde se trăgea. Era ascuns vederii
atacatorilor şi îi trebui foarte puţin timp. Apoi auzi explozia celeilalte grenade şi ţipetele şi se rugă
ca Gueng şi Tenzing să fie teferi. Focul duşmanilor se apropia şi când hotărî că se afla în poziţia
potrivită, scoase cuiul primei grenade şi, cu carabina în mâna stângă, trecu peste culmea ridicăturii.
183