James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Camera fu minată la repezeală. Rosemont trase cu coada ochiului la ceas.
- Opt minute pân' la explozie. O să lăsăm generatoarele.
- Bun. Tenzing, ia-o înainte.
Porniră în sus pe scări. Chepengul de fier scârţii şi se deschise. Odată ajunşi în noua grotă,
Ross prelua conducerea.
Precaut, scrută cu grijă întunericul nopţii şi împrejurimile. Luna era încă sus pe cer. La trei
sau patru sute de metri depărtare, camionul din frunte urca ultima pantă.
- Încotro, Vien? întrebă.
Rosemont se simţi încălzit.
- În sus, spuse, păstrând căldura în el. Urcăm! Dacă soldaţii vin după noi, lăsăm baltă ţărmul
şi ne-ndreptăm spre Tabriz. Dacă nu vin, ocolim şi ne-ntoarcem pe unde am venit.
Tenzing porni în frunte. Era ca o capră de munte, dar alegea calea cea mai uşoară, ştiind că
cei doi bărbaţi erau încă foarte zguduiţi. Aici panta era abruptă, dar nu prea dificilă, cu prea puţină
zăpadă ca să-i împiedice. Abia porniseră când pământul se cutremură sub ei şi auziră sunetul
aproape complet înăbuşit al primei explozii. La scurte intervale de timp urmară şi alte mici
cutremure.
Încă una, îşi spuse Rosemont, bucuros de frigul care-i limpezea capul. Ultima explozie -
camera transmisiunilor, unde folosiseră tot explozibilul rămas - fu mult mai puternică şi cutremură
într-adevăr pământul. Dedesubt şi către dreapta lor, o parte din munte se prăbuşi şi fumul ţâşni din
craterul format.
- Christoase! murmură Ross. Probabil o gură de ventilaţie.
- Sahib. Uite jos acolo!
Camionul din faţă se oprise la intrarea în peşteră. Din el săreau bărbaţi, în timp ce alţii se
holbau în sus către creasta muntelui, luminaţi în plin de farurile camioanelor din spate. Toţi aveau
carabine. Ross şi ceilalţi se cufundară mai adânc în umbră.
- O să urcăm până la creastă, spuse în şoaptă Rosemont, arătând în sus şi către stânga. O să
fim în afara razei lor de vedere şi bine adăpostiţi. Apoi ne-ndreptăm către Tabriz, aproape către est.
E okay!
- Tenzing, dă-i drumul.
- Da, sahib.*
Ajunseră la creastă şi trecură peste ea ca să urce din nou, croindu-şi drum către est fără să
vorbească, păstrându-şi energia pentru că mai erau mulţi, mulţi kilometri de mers. Terenul era
accidentat şi zăpada le îngreuna mersul. În curând, mănuşile ajunseră nişte zdrenţe, inimile şi
picioarele se umplură de julituri, tălpile începură să-i doară, dar, nemai fiind incomodaţi de raniţele
grele, avansau repede şi aveau moralul ridicat. Ajunseră la una dintre cărările care traversau munţii.
De câte ori cărarea se bifurca, alegeau întotdeauna partea care apuca spre înălţimi. În văi erau sate,
foarte puţine, însă nu pe înălţimi.
- Mai bine să rămânem sus, spusese Rosemont, şi să sperăm că nu dăm peste nimeni.
- Crezi că pe-aici ar putea fi duşmani?
- Sigur. Nu e numai un ţinut cu orientare antimonarhistă, dar şi anti-Khomeini, "anti"
oricine. Rosemont răsufla greu. De cele mai multe ori, fiecare sat luptă împotriva celorlalte şi e un
ţinut minunat pentru bandiţi.
Îi făcu semn lui Tenzing să o ia înainte, recunoscător lunii care le lumina calea şi celor trei
că se aflau cu el. Tenzing ţinea pasul, dar era un pas de muntean, măsurat şi fără grabă, constant.
După o oră prelua conducerea Gueng, apoi Ross. Rosemont şi din nou Tenzing. La fiecare oră de
mers, trei minute de odihnă, apoi din nou la drum.
Luna coborî spre orizont. Se depărtaseră o bună bucată de drum şi mergeau mai uşor,
începând să coboare muntele.
Cărarea şerpuia, dar conducea spre est, către o ravină depărtată, cu o formă curioasă. Rosemont
o recunoscu.
- Jos, în vale, e un drum secundar care merge la Tabriz. Pe vreme de iarnă e doar ceva mai
mult decât o cărare, dar se poate merge pe el. Hai s-o ţinem aşa până-n zori, apoi să ne odihnim şi să
facem un plan. Okay?
182