James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

"Dacă ai gurka cu tine ai întotdeauna o şansă, fiule, spunea tatăl lui. Apără-i şi ei or să te
apere întotdeauna. Şi nu uita niciodată: cu ceva noroc, într-o zi vei fi shen'han". Ross zâmbi în sinea
sa, plin de mândrie. Titlul era dat, atât de rar, numai celui cu care regimentul se putea mândri; care
escalada de unul singur un vârf important din Nepal; care se folosise de gukri şi salvase viaț a unui
gurka în serviciul Marelui Raj. Bunicul său căpitanul Kirk Ross, decorat, ucis în 1915 în bătălia de
pe Somme, îl primise post mortem. Tatăl său, locotenent-colonelul Gavin Ross, şi el decorat, îl
primise în Burma în 1943. Şi eu?
Ei bine, am escaladat un vârf important - K4 - şi asta-i tot, până una alta, dar am destul timp.
Simţurile sale sensibile îl avertizară şi îşi scoase kukriul, dar era Gueng. Bărbatul cel
mărunţel stătea aplecat deasupra lui, respirând greu.
- Nu îndeajuns de repede, sahib, şopti vesel în gurkali. Te-aş fi putut avea cu-o clipă în
urmă.
Ridică în sus capul retezat şi zâmbi.
- Îţi aduc un dar.
Era primul pe care-l vedea Ross. Avea ochii deschişi. Groaza încă strâmba chipul
bătrânului. Gueng l-a ucis, dar eu am dat ordinul, se gândi îngreţoşat. Fusese doar un bătrân speriat
de moarte care vroise să scape dintr-o încurcătură cât timp se mai putea, sau era un spion, un
trădător, alergând să ne trădeze duşmanului?
- Ce-i, sahib, şopti Gueng, cu sprâncenele încruntate.
- Nimic, pune-l jos.
Gueng îl aruncă într-o parte. Capul se rostogoli puţin în josul pantei, apoi se opri.
- L-am căutat, sahib, şi-am găsit asta. Îi dădu amuleta.
- Asta-i atârna de gât, iar asta - îi întinse un săculeţ mic de piele - asta îi atârna lângă boaşe.
Amuleta era doar o piatră albastră, ieftină, purtată împotriva deochiului. În săculeţ se afla o
bucată mică de carton, înfăşurată în plastic. Ross se strădui să descifreze şi simţi un ghimpe în
inimă. În clipa aceea vântul aduse din nou un şuierat, dar pe un ton diferit. Imediat îşi ridicară
armele şi-alergară către gura peşterii, ştiind că Tenzing le dăduse semnalul de liberă trecere şi
totodată le ceruse să se grăbească.
Înăuntrul cavernei întunericul părea şi mai profund ș i după ce ochii lor se obişnuiră cu el,
văzură o scânteie de lumină. Era o lanternă cu becul parţial acoperit.
- Aici, căpitane!
Deşi Rosemont vorbise în şoaptă, vocea lui stârni un ecou puternic.
- Pe-aici.
Îi conduse şi mai adânc în grotă şi când fu sigur că totul era în regulă, lăsă lumina să
strălucească de jur împrejur pe pereţii de piatră, ca să se poată orienta.
- Puteţi folosi lanternele.
Peştera era imensă şi din ea se desprindeau o mulţime de tuneluri şi treceri, unele naturale,
altele săpate de om.
Tavanul peşterii se afla la vreo cincizeci de metri deasupra capului.
- Aici este zona de descărcare, spuse.
Când găsi tunelul pe care îl căuta, îşi îndreptă lanterna în lungul lui. La celălalt capăt se afla
o uşă groasă de oţel, întredeschisă.
- Ar trebui să fie închisă, şopti răguşit. Nu ştiu dac-a fost lăsată aşa sau altfel, dar acolo
trebuie să mergem.
Ross îi făcu semn lui Tenzing. Într-o clipă, kukriul apăru în mâna lui şi soldatul trecu
înaintea lor, dispărând înăuntru.
Automat, Ross şi Gueng ocupară poziţii defensive. Să ne apărăm? De cine? se întrebă Ross
neajutorat, simţindu-se încolţit. În oricare dintre tunelurile astea ar putea fi ascunşi cincizeci de inşi.
Secundele se târau. Din nou se auzi şuieratul. Ross o porni alergând în fruntea lor, trecu de uşă,
urmat de Gueng şi Rosemont. Odată intrat, Rosemont îl văzu pe Tenzing postat în apropiere, în
poziţie de acoperire. Închise uşa după el şi aprinse becurile. Lumina neaşteptată îi făcu pe ceilalţi să
tresară.
- Aleluia, spuse Rosemont vizibil uşurat. Mărimile ziceau că dacă generatoarele încă mai
funcţionează, o să facem treabă bună. Uşa se-nchide ermetic.
177