James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Din câte ştim noi, o să găseşti Mecca goală. Celelalte Posturi ale noastre din apropierea
Turciei sunt încă operaţionale. Ne gândim să rămânem cât de mult putem. Între timp, sperăm ca
şeful să ajungă la înţelegere cu ș mecherii cei noii, Bakhtiar sau Khomeini. Dar Mecca... Afurisiţi
ticăloşii care ne-au băgat într-un asemenea risc!
- Cât de mare?!
- Credem c-au plecat pur şi simplu în grabă, fără să distrugă nimic. Ai fost acolo, pentru
Dumnezeu! Mecca e plină ochi cu jucărele ultrasecrete, aparataj de ascultare, de urmărire, radar de
mare distanţă, cifru de transmisie prin satelit şi coduri şi computere, îndeajuns pentru ca prea puţin
amabilul şef al KGB, Andropov, să fie ale "Personalitatea Anului" - dacă pune mâna pe ele. Poţi să
crezi una ca asta? Ticăloşii ăia şi-au pus pur şi simplu coada pe spinare!
- Trădare?
- Mă îndoiesc! Doar prostie curată. Idioţii! N-a existat nici măcar un plan pentru situaţii
critice la Sabalan pentru Dumnezeu! Şi de altfel nicăieri în altă parte. Nu-i deloc vina lor, cred.
Nimeni dintre noi nu şi-a închipuit că Şahul o s-o lase baltă atât de repede, sau că Khomeini o să-l
strângă pe Bakhtiar de zurgălăi atât de iute. N-am primit nici un semn, nici măcar de la SAVAK.
Şi-acum trebuie să strângem resturile, se gândi Vien. Sau mai corect, să le-aruncăm în aer.
Se uită iute la ceas, simţindu-se foarte obosit. Încercă să prindă semnele nopţii şi ale lunii. Mai bine
mai stăm o jumătate de oră.
Îl dureau picioarele şi capul. Ross îl privea şi zâmbi în sinea lui. Eu n-o să cedez, englezule,
da' tu?
- O oră, după aia plecăm, spuse Vien.
- De ce să mai aşteptăm?
- O să ne ajute luna mai bine. Suntem în siguranţă aici şi avem timp. Ţi-e limpede ce trebuie
să facem?
- Minez totul în Mecca, ce-mi arăţi tu, arunc în aer totul şi-odată cu asta şi intrarea peşterii şi
o ştergem ca iepurii până acasă.
Rosemont zâmbi şi se simţi mai bine.
- Ce-nseamnă "casă" pentru tine?
- Nu prea ştiu, răspunse Ross, luat prin surprindere. Nu-şi pusese niciodată întrebarea. După
un moment, adăugă mai mult pentru el decât pentru american:
- Poate Scoţia, poate Nepal. Tatăl şi mama mea sunt în Katmandu, sunt la fel de scoţieni ca
şi mine, dar locuiesc acolo din '51, când s-a pensionat el. Am fost şi eu născut acolo, deşi mi-am
făcut cea mai mare parte a școlii
în Scoţia. Amândouă înseamnă casă pentru mine. Dar tu?
- Washington D.C. - de fapt First Church, Virginia, ce este aproape o parte a Washingtonului.
Acolo m-am născut.
Rosemont tânjea după o ţigare, dar ştia ca ar fi fost primejdios.
- Tata lucra la CIA. Acum e mort, dar în ultimii ani ai vieţii a lucrat în apropiere, la Langley.
Cartierul General al CIA este la Langley.
Era bucuros c-avea prilejul să vorbească.
- Mama e încă la First Church. N-am fost acolo de câţiva ani. Ai fost vreodată în State?
- Nu, nu încă.
Vântul se înteţise puţin şi amândoi cercetară un timp întunericul nopţii.
- O să slăbească după miezul nopţii, spuse încrezător Rosemont.
Ross văzu călăuza schimbându-şi din nou locul. O s-o rupă la fugă?
- Ai mai lucrat cu călăuza şi mai înainte?
- Sigur. Am bătut toţi munţii ăştia cu el, anul trecut. Am petrecut o lună aici. Rutină. O
mulţime dintre adversari s-au infiltrat prin zona asta şi încercăm să le luăm urma - aşa cum fac şi ei.
Rosemont privi călăuza.
- Meshghi e băiat bun. Kurzilor nu le plac iranienii sau irakienii sau prietenii noştri de peste
graniţă. Dar ai dreptul să-ntrebi.
Ross trecu pe gurkali.
- Tenzing, ochii-n toate părţile şi pe călăuză. Mănânci mai târziu!
- Imediat!
Tenzing se strecură din sac şi dispăru în noapte.
174