James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

gurkali, într-un dialect vulgar, o obscenitate care îi făcu să izbucnească într-o cascadă tăcută de râs.
Vien Rosemont şi călăuza se uitară la ei.
- Vă cer iertare, Excelenţelor, spuse în farsi, le spuneam doar fraţilor mei să-şi măsoare
purtările.
Meshghi nu spuse nimic, mulţumindu-se să-şi întoarcă privirile înapoi în noapte. Rosemont
îşi scosese cizmele şi acum îşi masa picioarele ca să şi le dezgheţe.
- Tipii pe care i-am văzut, ofiţerii englezi, nu sunt prieteni cu soldaţii lor. Nu ca tine.
- Poate că-s mai norocos decât alţii.
Cu coada ochiului, Ross urmărea călăuza care se ridicase în picioare şi stătea acum la
întrarea în peşteră ascultând.
Bătrânul devenise din ce în ce mai nervos în ultimele câteva ceasuri. Cât de mult pot să mă
încred în el? se întrebă, apoi aruncă o privire iute către Guen aflat cel mai aproape. Bărbatul cel
scund înţelese şi dădu uşor din cap.
- Căpitanul e de-al nostru, îi spunea Tenzing lui Rosemont, plin de mândrie. Ca şi tatăl său
şi bunicul înaintea lui - amândoi au fost Sheng-han.
- Ce înseamnă asta?
- E un titlu gurka, spuse Ross ascunzându-şi mândria. Înseamnă stăpân al munţilor. Nu e
prea mare lucru în afara regimentului.
- Trei generaţii în aceeaşi uniformă! E ceva obişnuit?
Sigur că nu-i obişnuit, ar fi vrut să-i spună, detestând întrebările cu caracter personal, deşi îi
plăcea Rosemont.
Barca sosise la timp şi drumul în susul coastei fusese parcurs iute şi sigur, ei stând ascunşi
sub saci. La căderea serii ajunseseră uşor pe ţărm şi până la noul punct de întâlnire, unde-i aşteptase
călăuza. De-acolo repede până la picioarele dealului şi-apoi în munţi. Rosemont nu se plânsese nici
o clipă, grăbindu-i întruna, vorbind puţin şi fără să pună nici una din barajul de întrebări la care se
aşteptase.
Rosemont aştepta răbdător, băgând de seamă că Ross se gândea la altceva. Apoi văzu
călăuza ieşind din peşteră, şovăind, întorcându-se şi aşezându-se pe vine, la intrare, cu arma pe
genunchi.
- Ce se-ntâmplă, Meshghi? întrebă.
- Nimic, aga. În vale sunt turme. Capre şi oi.
- Bine.
Rosemont se sprijini mai confortabil de perete. Era norocos. Mare noroc că găsiseră peştera,
un loc minunat de odihnă. Îi aruncă o privire lui Ross şi-l văzu uitându-se la el. După o pauză, zise:
- E mare lucru să faci parte dintr-o echipă.
- Care-i planul de-aici înainte?
- Când ajungem la intrarea peşterii, o să vă conduc. Tu şi băieţii tăi rămâneţi în urmă până
când mă asigur de toate. Okay?
- Cum vrei. Da' ia-l pe sergentul Tenzing cu tine, poate să-ţi apere spatele. V-acopăr eu pe
amândoi, cu Gueng.
După o pauză. Rosemont încuviinţă din cap.
- Sigur, pare o idee bună. E-n regulă, sergent?
- Da. Vă rog să-mi spuneţi ce doriţi cu cuvinte simple. Engleza mea nu e prea bună.
- E de-ajuns, spuse Rosemont, ascunzându-şi nervozitatea.
Ştia că Ross îl cântărea aşa cum îl cântărea şi el, căci erau prea multe în joc. Trebuie doar să
aruncăm Mecca în aer, îi spusese directorul de operaţii. Avem o echipă de specialişti care o să teajute.
Nu ştim cât de buni sunt, dar sunt cei mai buni pe care-i putem obţine. Şeful e-un căpitan:
John Ross, uite-i fotografia, şi cu el o pereche de gurka. Nu ştiu dacă vorbesc engleza, dar au avut şi
ei recomandări. E ofiţer de carieră. Ascultă, fiind că n-ai mai lucrat niciodată îndeaproape cu
englezi, un mic avertisment: Nu te apropia prea tare, nu deveni prea prietenos, şi nu te grăbi să
foloseşti prenumele prea repede. Sunt la fel de sensibili ca o pisică în călduri în privinţa întrebărilor
prea personale, aşa că ia-o încetişor. Okay?
- Sigur.
173