James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
- Noi înţelegem ce spuneţi, replică Gavallan politicos. Pot să vă rog să ne daţi asta în scris? Căci guvernul Bakhtiar s-ar putea să nu fie de acord. Unul traduse şi se iscă un hohot general de râs. - Bakhtiar s-a dus, spuse bărbatul printre hohote de râs. Potaia Şahului se ascunde. Se ascunde, înţelegi? Imamul este guvernul. El singur. - Da, desigur, spuse Gavallan fără să-l creadă. Deci putem pleca?! - Pleacă. Mâine prezentaţi autorităţi. - Unde şi care autorităţi? - Autorităţile Teheran. Omul traduse pentru ceilalţi şi din nou toată lumea râse. Mullahul băgă în buzunar paşaportul şi celelalte documente şi plecă călcând apăsat, plin de importanţă. Gărzile îl însoţiră, luându-l cu ele şi pe asudatul ofiţer. - Ceilalţi o porniră care încotro, în aparenţă fără ţintă. Câţiva rămaseră să-i privească, sprijiniţi de perete, cu carabinele militare agăţate neglijent de umăr. Clădirea era foarte friguroasă şi deosebit de goală. - Are în mare măsură dreptate, ştii? Gavallan şi McIver priviră în jur. Era George Talbot de la Ambasada Britanică, un bărbat scund, uscăţiv, de cincizeci şi cinci de ani, îmbrăcat într-un pardesiu gros şi pe cap cu o căciulă rusească de blană. Stătea în uşa biroului vamal. Lângă el se afla un bărbat cam de şaizeci de ani, înalt, lat în umeri, cu ochi de un albastru palid, foarte duri, cu mustaţa cenuşie şi tunsă scurt, ca şi părul, îmbrăcat obişnuit - fular, pălărie şi un pardesiu vechi. Amândoi fumau. - O, hello, George, mă bucur să te văd! Gavallan se îndreptă către el, întinzându-i mâna. Îl cunoştea de ani de zile, fuseseră şi în Iran şi în Malaya, unde lucrase Talbot mai înainte şi unde S-G avea de asemenea vaste operaţii de deservire a exploatărilor petroliere. - De când eşti aici? - Doar de câteva minute. Talbot strivi ţigara, tuşind absent. - Hello, Duncan! Ei, grozavă brambureală, nu-i aşa? - Da, aşa-i. Gavallan aruncă o privire scurtă celuilalt bărbat. - Ah, îmi dai voie să ţi-l prezint pe dl. Armstrong? Gavallan îi scutură mâna. - Hello, spuse, întrebându-se unde îl mai văzuse şi cine era, măsurându-i căutătura fermă şi chipul aspru. Cincizeci de lire pentru un nasture rupt că dacă-i american e de la CIA, se gândi. - De la ambasadă? întrebă ca din întâmplare, ca să afle. Omul zâmbi şi scutură din cap. - Nu, sir. Îşi ascuţise auzul, dar nu putu să identifice accentul - englezesc sau american. Poate fi şi unul şi altul. Sau canadian, se gândi. E greu de spus după două cuvinte. - Cu treburi oficiale pe-aici? întrebă McIver. - Da şi nu. Talbot se îndreptă cu paşi mari către uşa care ducea spre pista aeroportului, unde se afla parcată maşina lui McIver, îndepărtându-i de urechi iscoditoare. - De fapt, în clipa în "care am auzit apropiându-se reactorul vostru, noi, ăăă, ne-am grăbit încoace sperând că ai putea să iei nişte, ăăă, cum să zic, nişte misive pentru guvernul Majestăţii Sale. Ambasadorul v-ar fi mai mult decât recunoscător. Dar, ei bine, am ajuns aici chiar la vreme ca să vă vedem avionul decolând. Păcat! - Aş fi bucuros să vă ajut oricum, spuse Gavallan la fel de încet. Poate mâine? Văzu brusc schimbul de priviri dintre cei doi bărbaţi şi se întrebă încă o dată ce i se părea a nu fi în regulă. - E cu putinţă, domnule Gavallan? întrebă Armstrong. - E cu putinţă. Gavallan hotărî că era englez, deşi nu în întregime. Talbot zâmbi şi tuşi fără să bage de seamă. 166
- O să plecaţi cu sau fără aprobare iraniană, permis oficial sau paşaport? - Eu... hm... am într-adevăr o copie a acelui document şi un alt paşaport. Am cerut oficial unul de rezervă în cazul unei astfel de eventualităţi. Talbot oftă. - Neobişnuit, dar înţelept. O, apropo, mi-aş dori tare mult o copie a permisului de aterizare oficial pe care-l ai. - Poate că nu-i o idee atât de bună - oficial. Nu poţi şti niciodată la ce şarlatanii pot recurge unii oameni în zilele astea. Talbot râse, după care zise: - Dacă, ăă... pleci mâine, am aprecia foarte mult dac-ai fi atât de bun să-l iei pe domnul Armstrong cu dumneata, bănuiesc că Al Shargaz este ţinta. Gavallan şovăi. - E o cerere oficială? Talbot zâmbi. - Oficial neoficială. Cu sau fără aprobare iraniană, permis sau fără. - Eşti perfect îndreptăţit să întrebi asta. Garantez că hârtiile domnului Armstrong vor fi în perfectă regulă. Adăugă, evident pentru a încheia conversaţia: Aşa cum atât de bine ai subliniat, în zilele noastre unii oameni nu cunosc nici o măsură când e vorba de şarlatanii. Gavallan dădu din cap. - Foarte bine, domnule Armstrong. Eu am să fiu cu căpitanul McIver. Depinde de dumneata să dai de noi. Cel mai devreme, ETD ar fi aici în jur de cinci după-amiaza, dar n-am să aştept după dumneata. E-n regulă? - Mulţumesc, sir. Gavallan ascultă din nou atent, dar tot nu se putu hotărî. - George, la începutul discuţiei spuneai de piticania arogantă "Are dreptate, ştii?". Dreptate în privinţa cui? Că acum trebuie să descopăr şi să mă prezint cine ştie cărei autorităţi necunoscute din Teheran? - Nu, că Bakhtiar a demisionat şi se-ascunde. Amândoi bărbații rămaseră cu gurile căscate. - Sfinte Dumnezeule! Eşti Sigur? - Bakhtiar a demisionat oficial cu câteva ore în urmă şi, foarte înţelept din partea lui, a dispărut. Vocea lui Talbot era moale şi calmă, iar fumul de ţigară îi puncta cuvintele. - De fapt situaţia a devenit dintr-o dată destul de delicată. De aici şi... ăăă... neliniştea noastră în privinţa hm... cum să zic... în sfârşit, să lăsăm asta. Noaptea trecută, Şeful Statului Major, generalul Ghara-Baghi, sprijinit de ceilalţi generali, a ordonat tuturor trupelor să se întoarcă înapoi în cazărmi, declarând că forţele armate erau acum neutre şi prin asta lăsându-l fără apărare pe primul lor ministru legal şi statul în mâinile lui Khomeini. - Neutre? îl îngână Gavallan neîncrezător. Asta-i imposibil! imposibil, e ca şi cum s-ar sinucide! - Sunt de acord, dar e-adevărat. - Christoase! - Desigur, numai o parte din unităţi se vor supune altele vor lupta, continuă Talbot. Fără îndoială, poliţia şi SAVAK nu sunt afectate, ei n-o să se lase, deşi bătălia lor va fi pierdută până la urmă. Insha’Allah, bătrâne, până atunci vom înota în sânge pân' la genunchi', stai liniştit. McIver întrerupse tăcerea. - Dar dacă Bakhtiar... asta nu-nseamnă că s-a terminat? S-a terminat, spuse din ce în ce mai înfierbântat, războiul civil s-a terminat, să-i mulţumim Domnului pentru asta! Generalii au oprit adevărata baie de sânge, cea mare. Acum putem cu toţii să revenim înapoi la normal. Necazurile au luat sfârşit! - Oh, nu, dragul meu prieten, spuse şi mai liniştit Talbot, necazurile abia au început. CAPITOLUL 20 167
- Page 115 and 116: Ochii ei zburdau şi se prefăcea
- Page 117 and 118: - Fac eu asta, odihneşte-te, iubit
- Page 119 and 120: discuţie, niciodată să nu fi pre
- Page 121 and 122: LUNI 12 februarie 1979 CAPITOLUL 14
- Page 123 and 124: nume a fost ascuns de Dumnezeu. În
- Page 125 and 126: Afară era încă întuneric, abia
- Page 127 and 128: La dracu cu controlul medical şi c
- Page 129 and 130: - Piesele trebuie să sosească lun
- Page 131 and 132: - Dar nu-i un om sfânt, pios şi
- Page 133 and 134: moarte. Ultimii atacatori o rupsese
- Page 135 and 136: grosolane şi case cu pereţi înal
- Page 137 and 138: Motocicliştii treceau nepăsători
- Page 139 and 140: Cele mai multe femei iraniene purta
- Page 141 and 142: - Da. - Bine! Îndesă actele lor
- Page 143 and 144: Odată ajuns pe şosea debloca unul
- Page 145 and 146: - CASEVAC, spuse Jean-Luc privind p
- Page 147 and 148: - Bun. Jean-Luc privea atent înain
- Page 149 and 150: Pietro aruncă o privire în jos, c
- Page 151 and 152: Vocea se auzi în căşti. Automat,
- Page 153 and 154: Petikin îşi aţinti privirea pe c
- Page 155 and 156: O privi bând, recunoscătoare. - M
- Page 157 and 158: - E... e posibil, Azadeh, interveni
- Page 159 and 160: Între timp, e de stăpânit o ţar
- Page 161 and 162: sfărâmate şi amestecate cu zăpa
- Page 163 and 164: John Hogg semnaliza cu luminile de
- Page 165: - Este permisul de aterizare la Teh
- Page 169 and 170: Troianul de deasupra lor părea şi
- Page 171 and 172: vârtejul de aer trăgând de el.
- Page 173 and 174: gurkali, într-un dialect vulgar, o
- Page 175 and 176: - L-am trimis de pază. - Bine, spu
- Page 177 and 178: "Dacă ai gurka cu tine ai întotde
- Page 179 and 180: Okay? -Ne scoate în vârful muntel
- Page 181 and 182: Ross întinse coarda, apoi trase ta
- Page 183 and 184: Ajunseră la linia copacilor şi la
- Page 185 and 186: - Acum mi-e bine, cred. Ar fi bine
- Page 187 and 188: - Cu ajutorul lui Allah am ajuns p
- Page 189 and 190: Da, îşi zise. Dacă n-aş fi fost
- Page 191 and 192: Îi plăcea mirosul mării. Crescus
- Page 193 and 194: inginerul şef Kasusaka-sama. Am fo
- Page 195 and 196: - Doar din politeţe, spuse cu un z
- Page 197 and 198: - N-am vrut să spun că începe di
- Page 199 and 200: Bucătăria era mică şi era dific
- Page 201 and 202: Nervos, unul dintre revoluţionarii
- Page 203 and 204: - Aşteptaţi un minut, începu Ayr
- Page 205 and 206: Esvandiary, fiind că nu-i trecuse
- Page 207 and 208: Fără să-şi dea seama, apucă o
- Page 209 and 210: Ea zâmbi printre lacrimi și răma
- Page 211 and 212: - În timpul contraatacului fedaini
- Page 213 and 214: dormitoare şi încăperi separate
- Page 215 and 216: - Nu ştii niciodată, fiule, ce ar
- O să plecaţi cu sau fără aprobare iraniană, permis oficial sau paşaport?<br />
- Eu... hm... am într-adevăr o copie a acelui document şi un alt paşaport. Am cerut oficial<br />
unul de rezervă în cazul unei astfel de eventualităţi.<br />
Talbot oftă.<br />
- Neobişnuit, dar înţelept. O, apropo, mi-aş dori tare mult o copie a permisului de aterizare<br />
oficial pe care-l ai.<br />
- Poate că nu-i o idee atât de bună - oficial. Nu poţi şti niciodată la ce şarlatanii pot recurge<br />
unii oameni în zilele astea.<br />
Talbot râse, după care zise:<br />
- Dacă, ăă... pleci mâine, am aprecia foarte mult dac-ai fi atât de bun să-l iei pe domnul<br />
Armstrong cu dumneata, bănuiesc că Al Shargaz este ţinta.<br />
Gavallan şovăi.<br />
- E o cerere oficială? Talbot zâmbi.<br />
- Oficial neoficială. Cu sau fără aprobare iraniană, permis sau fără.<br />
- Eşti perfect îndreptăţit să întrebi asta. Garantez că hârtiile domnului Armstrong vor fi în<br />
perfectă regulă. Adăugă, evident pentru a încheia conversaţia: Aşa cum atât de bine ai subliniat, în<br />
zilele noastre unii oameni nu cunosc nici o măsură când e vorba de şarlatanii.<br />
Gavallan dădu din cap.<br />
- Foarte bine, domnule Armstrong. Eu am să fiu cu căpitanul McIver. Depinde de dumneata<br />
să dai de noi. Cel mai devreme, ETD ar fi aici în jur de cinci după-amiaza, dar n-am să aştept după<br />
dumneata. E-n regulă?<br />
- Mulţumesc, sir.<br />
Gavallan ascultă din nou atent, dar tot nu se putu hotărî.<br />
- George, la începutul discuţiei spuneai de piticania arogantă "Are dreptate, ştii?". Dreptate<br />
în privinţa cui? Că acum trebuie să descopăr şi să mă prezint cine ştie cărei autorităţi necunoscute<br />
din Teheran?<br />
- Nu, că Bakhtiar a demisionat şi se-ascunde. Amândoi bărbații rămaseră cu gurile căscate.<br />
- Sfinte Dumnezeule! Eşti Sigur?<br />
- Bakhtiar a demisionat oficial cu câteva ore în urmă şi, foarte înţelept din partea lui, a<br />
dispărut.<br />
Vocea lui Talbot era moale şi calmă, iar fumul de ţigară îi puncta cuvintele.<br />
- De fapt situaţia a devenit dintr-o dată destul de delicată. De aici şi... ăăă... neliniştea<br />
noastră în privinţa hm... cum să zic... în sfârşit, să lăsăm asta. Noaptea trecută, Şeful Statului Major,<br />
generalul Ghara-Baghi, sprijinit de ceilalţi generali, a ordonat tuturor trupelor să se întoarcă înapoi<br />
în cazărmi, declarând că forţele armate erau acum neutre şi prin asta lăsându-l fără apărare pe<br />
primul lor ministru legal şi statul în mâinile lui Khomeini.<br />
- Neutre? îl îngână Gavallan neîncrezător. Asta-i imposibil! imposibil, e ca şi cum s-ar<br />
sinucide!<br />
- Sunt de acord, dar e-adevărat.<br />
- Christoase!<br />
- Desigur, numai o parte din unităţi se vor supune altele vor lupta, continuă Talbot. Fără<br />
îndoială, poliţia şi SAVAK nu sunt afectate, ei n-o să se lase, deşi bătălia lor va fi pierdută până la<br />
urmă. Insha’Allah, bătrâne, până atunci vom înota în sânge pân' la genunchi', stai liniştit.<br />
McIver întrerupse tăcerea.<br />
- Dar dacă Bakhtiar... asta nu-nseamnă că s-a terminat? S-a terminat, spuse din ce în ce mai<br />
înfierbântat, războiul civil s-a terminat, să-i mulţumim Domnului pentru asta! Generalii au oprit<br />
adevărata baie de sânge, cea mare. Acum putem cu toţii să revenim înapoi la normal. Necazurile au<br />
luat sfârşit!<br />
- Oh, nu, dragul meu prieten, spuse şi mai liniştit Talbot, necazurile abia au început.<br />
CAPITOLUL 20<br />
167
Change language